Atunci când medicina încetează să fie ghidată de știință și de norme etice fundamentale și este condusă în schimb de ideologie, ea va deveni un cult Pr. Shenan Boquet
Pr. Shenan Boquet, Președinte HLI „Având în vedere legăturile strânse dintre dimensiunea sexuală a persoanei și valorile sale etice, educația trebuie să-i aducă pe copii la cunoașterea și
05/05/2023 „Tinerii au nevoie să fie ajutați să-și accepte propriul corp așa cum a fost creat, pentru că a gândi că ne bucurăm de putere absolută asupra propriului
Pr. Shenan Boquet, Președinte Human Life International Există o publicație “Părinți cu Adevăruri incomode despre Trans” (PITT). Publicația se dedică, printre altele, părinților care au copii cu
19 vizionări 25 mai 2022 Despre Disney, compania de desene animate, preferată de toți copiii. Astăzi e o companie imensă, multimiliardară care a avut o evoluție îngrijorătoare și
„Motivele pentru care am scris acest articol au fost două: primul, să îi fac pe oamenii conștienți de ideologia gender care a fost împinsă atât politic cât și
Impunerea ideologiei de gen în educația copiilor noștri și în reformatarea întregii societăți de la cele mai înalte niveluri politice la care asistăm, e posibil să dezarmeze cu
Sau războiul împotriva realității În urma unei reclamații a unei femei indignate într-o stațiune balneară (Spa) din Los Angeles împotriva unui bărbat transgender care s-a expus într-un spațiu
Sau cum părinții se comportă precum broasca în apa fierbinte Pr. Shenan Boquet, Human Life International Pentru catolici, iunie este luna Inimii Preasfânte a lui Isus în
De Brian Clowes, PhD HLI Mulți apărători ai vieții cred că transumanismul este limitat la jocuri video de genul ”Deus Ex”, la filme science fiction precum Gattaca și