Un marș pentru o viață
Am fost la Marșul pentru Viață. La Washington DC, pe 19 ianuarie 2024.
Este un marș care se organizează în fiecare an în capitala Statelor Unite și la care vin participanți de pe tot teritoriul țării. Auzisem de acest marș cu alte ocazii, dar este cu totul altceva să fii chiar acolo! Parohia în care mă aflu pentru câteva luni, Immaculate Conception din Jenkintown, Pennsylvania, este la vreo 2 ore și jumătate cu mașina de Washington. M-am bucurat când am citit în buletinul parohial că se va organiza un autobuz pentru cei doritori să participe. M-am înscris imediat, deși nu cunoșteam pe nimeni, dar nici nu a fost nevoie să cunosc, pentru că, așa cum aveam să constat personal, și cum îmi spusese și o rudă care mai participase
în alți ani: „Ai să fii în compania celor mai buni și mai pașnici oameni pe care ai să-i întâlnești vreodată!”
După ce m-am înscris, am început să urmăresc buletinul meteo. Și la fel făceau și toți ceilalți. Se anunța vreme rea. Din zi în zi, tot mai rea. Unii au renunțat; prin alte părți s-au contramandat autocare întregi. Nici eu nu mai voiam să merg, dar știam că probabil altă șansă nu voi mai avea. Așa că vineri dimineață, la 6.30, pe întuneric, am ieșit din casa și, ocolind locurile cu zăpadă mare și polei, a
m ajuns la biserică unde un grup bunicel se strânsese pentru Liturghia de dinaintea plecării. Era frig, începuse să ningă – toți aveau fețe îngrijorate (un blocaj iarna pe autostradă, cu viscol, nu e ceva de dorit). Eu mă întrebam de ce nu se pune marșul ăsta cândva în luna mai.
Dar am plecat. Nu mai povestesc tot ce am făcut pe drum; spun doar că a meritat din plin. Când am ajuns la Washington continua să ningă, dar
nu bătea deloc vântul și aerul era suficient de cald încât zăpada se topea de îndată ce atingea trotuarul. Autocarul ne-a lăsat foarte aproape de Capitoliu. Pe toate bulevardele din jur circulația fusese oprită și mașini de poliție le păzeau din 50 în 50 de metri. Totuși, era ceva sărbătoresc și bucuros în aer. Din toate direcțiile veneau grupuri, grupuri care se îndreptau spre pajiștea din fața Capitoliului; toți erau in great spirits, cum spun americanii, și până și polițiștii zâmbeau prietenos în timp ce participanții le strigau: „God bless you, brothers! Thank you for your service!” Și, într-adevăr, îi simțeam mândri că sunt acolo. Mi se spusese că Marșul pentru Viață e un marș like no other – cum nu mai sunt altele – și cred, după fețele lor, că și forțele de ordine, care mai văzuseră și alte marșuri, își spuneau același lucru.
Ce a fost deosebit la acest marș? În primul rând, oamenii. Erau oameni frumoși – cu chipuri blânde, cu zâmbete largi și ochi sclipitori. Apoi, varietatea participanților: erau de toate vârstele, de la bebeluși în cărucior la bătrâni în baston; de toate confesiunile – creștini mai ales, dar și necreștini; din toate statele americane, dar și din alte țări; din toate rasele – încât, privind mulțimea adunată pe pajiștea din fața Curții Supreme de Justiție a Statelor Unite, gândul te ducea la versetul din Apocalips 7,9: „o mulțime mare pe care nimeni n-o putea număra, din toate neamurile, semințiile, popoarele și limbile”.
Apoi, a fost deosebită atmosfera. Oamenii se rugau, cântau, erau fericiți. Fericiți nu doar pentru că, iată, este al doilea marș de când, în 2022, a fost răsturnată teribila decizie Roe vs. Wade, care acum jumătate de secol dusese la legalizarea avortului pe întreg teritoriul Statelor Unite. Erau fericiți pentru că știau că luptă pentru o cauză bună – viața! Și mai erau fericiți, mulți dintre ei, să dea mărturie despre propriile istorii personale: lângă mine era o femeie care purta o pancartă cu portretele a trei generații – bunica (purtătoarea pancartei), fiica ei și nepoțica. Pe spatele pancartei, siluetele negre a trei bebeluși. „Aceștia sunt cei trei copii ai mei pe care nu i-am lăsat să se nască, spunea ea arătând spre siluetele negre. Iar aceasta – adăuga întorcând pancarta – este fiica mea, cu fiica ei. Nu știam, când am decis să nu mai fac avorturi, că dacă aș fi renunțat la fiica mea, aș fi renunțat și la nepoțică… Sunt atât de bucuroasă că Dumnezeu m-a ajutat să iau decizia bună!” Astăzi, femeia respectivă conduce unul dintre cele mai active centre pro-life din Philadelphia.
Acesta a fost, cred, cel de-al treilea aspect deosebit la Marșul pentru Viață de la Washington. Se simțea acolo prezența lui Dumnezeu care schimbă vieți. Prea adesea mass media ne induce imaginea unei societăți secularizate, din care Dumnezeu a dispărut ori nu mai este luat în calcul. Dimpotrivă, marșul la care am participat în capitala Statelor Unite mi-a arătat că America are de fapt o credință extrem de vie; mai mult, că Biserica Catolică americană are o conștiință puternică și inima in the right place – ca să folosesc tot o expresie cu specific local. Poate fraza cel mai des auzită la marș a fost „Ave Maria” – „Bucură-te, Marie”. Chipul 
Sfintei Fecioară Maria de Guadalupe era prezent peste tot; diverse grupuri purtau pancarte cu mesaje cum ar fi: „America needs Fatima” („America are nevoie de Fatima”) ori, pe o pancartă cu icoana Fecioarei de la Fatima și un trifoi verde: „Irish Society for Christian Civilization”. Da, participarea la marș mi-a dovedit că dezideratul unei civilizații creștine este viu și, privind la mulțimea din jurul meu (presa a evitat să dea cifre, spunând că ar fi fost între cincizeci și o sută de mii de persoane, dar eu cred că erau mai multe), mi-am dat seama că are și cine să realizeze acest deziderat! Erau la marș foarte mulți tineri: liceeni, studenți, tineri preoți și seminariști, călugări și călugărițe, unii purtând veșmintele unor congregații pe care nu le-am mai văzut niciodată, institute de viață consacrată născute în zilele noastre pe teritoriu american, semn de vitalitate și forță înnoitoare.
Da, Marșul pentru Viață din capitala Americii a meritat, din toate punctele de vedere. Peste numai două zile, el va fi urmat de un marș pentru viață în capitala Franței.
Liana Gehl,
Washington, 19 ianuarie 2024
Pentru mai multe informații vizitați:
Related Posts
About The Author
