Humanae Vitae – frumusețea căsătoriei

Papa Paul al VI-lea respinge modificarea paradigmei, re-afirmă Învățătura Bisericii despre demnitatea inerentă a căsătoriei

Traducere după articolul: Pope Paul VI Rejects Paradigm Shift, Re-Affirms Church Teaching on Inherent Dignity of Marriage
de Pr. Shenan Boquet, președinte Human Life International

Două viziuni opuse asupra căsătoriei și a sexualității umane și consecințele acestora

În schimb, multora li s-a părut, că Papa Paul al VI-lea și-a întors în mod încăpățânat spatele față de progres. Conform acestei interpretări, Humanae Vitae este, pe scurt, enciclica care refuză să permită catolicilor libertatea utilizării contracepției. Sau, mai răspicat, este enciclica care a ținut Biserica în ”evul mediu întunecat, cu o sumbră înțelegere a sexualității bazată pe o moralizare arbitrară și autoritară.

Dar nu aceasta a fost intenția Papei Paul al VI-lea. Din contră, el a crezut cu convingere că ”nu-ul” pe care l-a re-afirmat (Biserica spunea același lucuru de mai bine de 2000 de ani încoace) în Humanae Vitae era cuibărit într-un ”da” pentru ceva cu mult mai măreț și minunat: o antropologie și a teologie care conferă căsătoriei și cuplurilor căsătorite o demnitate, o valoare și o chemare care depășește cu mult înțelegerea lumii.

Vremurile noastre tind să vadă căsătoria ca fiind o uniune temporară între persoane orientatate spre satisfacerea diferitelor dorințe, mai mult sau mai puțin nobile (împlinire personală, tovărășie, plăcere sexuală etc.). În această perspectivă, o căsătorie are nevoie să dureze doar atât cât timp servește acestor scopuri. Copiii sunt de asemenea, captivi în această paradigmă: ceva opțional în circumstanțe ideale, făcând parte din călătoria de auto-descoperire și actualizare de sine  a cuplului.

Comparați această viziune a căsătoriei cu cea exprimată de Papa Paul al VI-lea în paragraful 9 din Humanae Vitae. Vorbind despre iubirea la care soțul și soția sunt chemați, Papa a scris:
Este vorba despre o iubire totală – forma foarte specială de prietenie în care soțul și soția împărtășesc totul în mod generos, fără a-și permite nici o așteptare nerezonabilă și fără a se gândi doar la propriul confort. Oricine își iubește partenerul cu adevărat, nu îl iubește doar pentru ceea ce primește, ci îl iubește pe partener pentru propriul său bine, mulțumit pentru a fi capabil să-l îmbogățească pe celălalt prin dăruirea de sine.

”O iubire care este totală”. O astfel de iubire, modelată după însăși iubirea altruistă a lui Dumnezeu pentru noi, nu poate fi umplută de sine. Dacă, precum spune evanghelia lui Ioan, Dumnezeu este iubire, atunci iubirea este forța creatoare a Universului. Pe măsură ce cuplurile căsătorite contemplă această iubire în propriile lor vieți, tot astfel relația lor va lua parte la puterile creatoare a lui Dumnezeu. Cea mai mare dintre iubirile omenești, cea dintre un bărbat și o femeie, este de asemenea orientată spre exterior, spre creație. Precum a scris Papa Paul al VI-lea, iubirea conjugală ”este fecundă… ea nu se limitează doar la schimbul iubitor dintre bărbat și femeie; ea izbutește de asemenea să treacă dincolo de aceasta pentru a da ființă unei vieți noi.”

 Problema contracepției, a scris  Papa Paul al VI-lea, este că prin separarea scopurilor unitive și procreative ale sexualității, cuplurile acționează ca și ”arbitrii” ai planului divin și ei manipulează și degradează sexualitatea umană – și odată cu asta pe ei înșiși și partenerul lor conjugal – alterând valoarea dăruirii ”totale” de sine.

Faptul că multe căsătorii sunt slabe din cauza utilizării contracepției nu este nici o surpriză. De fiecare dată când un cuplu căsătorit folosește contracepția ei își retrag iubirea unuia față de altul. Atunci îmbrățișarea maritală se concentrează doar pe satisfacții și nu mai este actul dăruitor de sine, unificator și potențial rodnic pentru care l-a făcut Dumnezeu.

Cele patru profeții

Probabil că paragraful 17 este cel mai celebru. În acest paragraf Papa Paul al VI-lea prezice consecințele de ansamblu pentru cupluri și societate, dacă contracepția devine normă. Mulți comentatori s-au referit la aceste ”patru profeții” ale Humanae Vitae, ca fiind toate îndepărtate căci ar stârni frică la majoritatea contemporanilor papei, dar toate s-au adeverit în mod uimitor.

Contracepția, după spusele Papei, ar conduce la:

1. o creștere a infidelității maritale;
2. o scădere generală a moralității;
3. bărbații vor folosi femeile tot mai mult ca și instrumente de plăceri egoiste mai degrabă decât ca parteneri de protejat;
4. guverne lipsite de scrupule vor impune contracepția.

Prima profeție:

Creșterea infidelității maritale

La prima vedere, e greu să verificăm dacă prima profeție s-a adeverit: pur și simplu nu există statistici de încredere despre rate maritale de infidelitate, în special de-alungul timpului. Aceasta de-abia ne surprinde. Reiese că oameni sunt extrem de reticenți în a recunoaște că sunt infideli soțului lor, chiar și în fața cercetătorilor la anchete anonime. Acest lucru îngreunează corelarea ratelor de utilizare a contracepției cu cele ale infidelității maritale.

Dar această dificultate este doar aparentă. Pentru că de fapt avem o grămadă de alte informații care indică spre o schimbare totală în stabilitatea căsătoriilor și în normalizarea culturală a adulterului. Înainte de legalizarea divorțului în anii 1960, oare ar fi putut cineva dintre noi să-și imagineze crearea unor site-uri și servicii pe internet dedicate doar facilitării adulterului? În ziua de azi li se face reclamă fără rușine la colțurile străzilor, în locuri publice, în pauzele publicitare la TV.

Mai mult, chiar dacă am avea statistici de încredere despre câți oameni căsătoriți au fost necredincioși de-alungul ultimelor decenii, aceste statistici ar fi complicate fără soluție datorită faptului că ceea ce a fost considerat timp de mult timp un caz clar de ”infidelitate” – să-ți părăsești căsnicia și să începi o nouă relație sexuală pe bătaie lungă cu altă persoană decât soțul – este acum o practică comună și acceptabilă din punct de vedere social. O numim ”divorț”.

Însă avem statistici solide despre ratele divorțului în SUA. Precum arată acest grafic, a existat un apogeu al ratei divorțului în mijlocul anilor ’60. Aceasta coincide cu decizia Curții Supreme din 1965 care a stabilit că este neconstituțional pentru un guvern să interzică cuplurilor căsătorite utilizarea contracepției. Ratele divorțului au continuat să crească până în anii ’80, pe măsura ce s-a răspândit ideologia revoluției sexuale și de asemenea a crescut utilizarea contracepției. Aceasta a atras atenția asupra unei serii de consecințe dăunătoare, printre care și faptul că un număr uriaș de copii acum cresc în gospodării cu un singur părinte sau sunt plimbați de la un părinte la celălalt.

Atunci când oamenii au interpretat scăderea ratelor divorțului ca fiind o îmbunătățire, din nefericire le-a scăpat elefantul din sufragerie: și anume, un motiv semnificativ pentru scăderea ratei divorțului este că se căsătoresc cu mult mai puțini oameni. Graficul menționat mai sus arată ratele divorțului și cele ale căsătoriilor scăzând în tandem, începând cu anii ’80. Acest lucru pare rezonabil. Dacă nu te-ai căsătorit niciodată, nu puteai divorța. Cu greu putem s-o luăm ca pe o veste bună. Asta înseamnă că angajamentul viciat și scăzut, cultura sexului facil a atins o limită atât de inferioară încât oamenii nu văd necesitatea de a încerca o relație pe viață și exclusivă. În loc să se căsătorească, multe cupluri aleg concubinajul. Dar și pe acest front statisticile sunt clare: concubinajul este cu mult mai instabil decât căsătoria, existând mulți oameni care se angajează în concubinaje în serie de-alungul timpului. Oare acest concubinaj în serie constituie ”infidelitate”?

În cele din urmă, prima profeție a Papei Paul al VI-lea a devenit realitate cu mult mai adevărată decât bănuia el însuși: nu numai că infidelitatea conjugală a crescut în mod semnificativ, dar lucrurile au avansat atât de mult în ziua de astăzi încât noi am redefinit și am instituționalizat infidelitatea, îndepărtând stigmatizarea și prezentând-o ca o opțiune acceptabilă printre altele. Nu am nici o îndoială că redefinirea scopului sexualității creat prin accesul facil la contracepție – departe de sexul orientat spre procreație, spre sexul ca fiind în mor primar un mijloc pentru auto-satisfacție – a contribuit puternic la situația în care ne aflăm.

Urmează reflecția asupra celorlalte trei profeții.