”Humanae Vitae” și tirania tehnologiei
|Mesajul pro-viață alHumanae Vitae a venit într-o lume din ce în ce mai pornită împotriva vieții. Teama față de creșterea populației a făcut ca omul să strige „nu mai vrem copii“. Porunca lui Dumnezeu din Geneză, 1:28 „creșteți și vă înmulțiți“ nu mai este un imperativ pentru soți în această era a suprapopulării.
La ce să ne așteptăm dacă Dumnezeu e dat la o parte și chiar considerat mort pe coperta unei reviste Times din 1966? Asistăm la ceea ce Papa Ioan Paul al II-lea a numit „eclipsa simțului lui Dumnezeu şi al omului“ (Evangelium Vitae, art. 20). Omul uită că nu are putere absolută asupra corpului său și a funcțiilor sale naturale și nici nu ar trebui să aibă. Deoarece sursa vieții este Dumnezeu, nu omul.
Vestul a egalat sexul cu recreerea, precum formația Beatles a cântat prin vocea lui Paul McCartney în 1968 „Why don’t we do it on the road?“ (trad. n. – de ce să nu o facem pe șosea?). Un alt Paul, mult mai înțelept – Papa Paul al VI-lea – îl contrazice pe cântăreț în Humanae Vitae spunând că activitatea sexuală se poate desfășura numai în cadrul căsătoriei și este destinată vieții și iubirii (HV, 8-9, CVII Gaudium et Spes, 50). Procreerea și paternitatea sunt o sarcină sublimă, o datorie și o misiune a soților creștini dată lor de Dumnezeu Creatorul (HV 1, 12, 25).
Papa Paul al VI-lea a prezis răspândirea contraceptivelor (HV 17), lucru ce s-a și întâmplat. Mișcarea pentru drepturile homosexualilor a început la mai puțin de un an după HV. Ea susținea bunătatea relațiilor intrinseci sterile dintre partenerii de același sex și nu putea înțelege că HV condamnă nu numai relațiile heterosexuale în mod voit sterilizate, ci toate formele de sex în afara căsătoriei (cf. HV 13).
Papa Paul oferă Bisericii limbajul pe care îl va folosi mai târziu în înfruntarea metodelor reproductive artificiale precum FIV care separă procrearea de iubirea reciprocă dintre soți pentru a manufactura un copil în loc de a-l procrea.
Primul copil conceput prin FIV, Louise Brown, s-a născut la 10 ani după HV, metodă acceptată astăzi de cultura noastră. FIV manipulează viața umană și încurajează cultura morții. (cf. Congregației pentru Doctrina Credinței, Donum Vitae; cf. Evangelium Vitae 63). Clonarea și cercetarea celulelor stem sunt alte manifestări ale aceleași tiranii a tehnologiei cu un preț mortal.
Prelucrare: Alexandra Potroghir
Autor: Mark S. Latkovic S.T.D.
Sursa: http://www.truthandcharityforum.org/humanae-vitae-and-the-tyranny-of-technology/