E momentul să îndeplinim cererile Maicii Sfinte de la Fatima
Suntem cea mai barbară societate din istorie
Întoarcerea la penitență pe care Maica Sfântă a cerut-o la Fatima în 1917 nu a fost niciodată îndeplinită în realitate, cel puțin ca societate, nici nu s-a făcut cu devoțiunea care corespunde gravității ofenselor aduse lui Dumnezeu.
Evaluând realitatea păcatului necăit din lumea contemporană, nu ar fi deloc nepotrivit să considerăm închiderea națiunilor, suprimarea liturghiilor publice prin ordin din partea episcopilor catolici sau toate celelalte amenințări nenumărate la adresa societății și a credinței ca fiind pedepse meritate.
Avortul legalizat a omorât mai bine de 2 miliarde de oameni în ultimii 30 de ani, mai mulți decât toate războaiele din întreaga istorie a omenirii. Pântecele matern – care ar fi trebuit să fie locul cel mai sigur din univers – a devenit cel mai periculos pentru om, dovedit prin statistici!
Dacă măsura unei civilizații este modul cum societatea îi tratează pe cei mai vulnerabili, atunci societatea noastră este cea mai barbară din istorie. O constatare care ar trebui să ne pună pe gânduri și să ne predispună la acțiune.
Voice of the Family a lansat o chemare a episcopilor catolici de a-și folosi puterea morală unică, revărsată de Cristos asupra apostolilor săi și a succesorilor săi înaintea Înălțării Sale la Cer, pentru a vesti Evanghelia vieții în mod urgent. Răul pe care îl înfruntăm astăzi este dincolo de capacitatea de apărare a mișcării pro-life prin ea însăși; în special din cauză că mișcarea pro-life este doar o parte a unei cruciade mult mai ample și mai istorice pentru restaurarea civilizației creștine.
Această bătălie poate fi victorioasă doar atunci când legile morale imutabile ale Bisericii sunt învățate și asumate de membrii ei.
Atunci când episcopii pronunță adevărul evanghelic întru iubire, cuvintele lor reverberează cu autoritate, atât în inimile credincioșilor – precum s-a întâmplat și în cazul cuvintelor lui Cristos – și în inimile acelora care încă nu-l cunosc pe Cristos.
Dar noi putem și ar trebui să ne folosim de Cuvântul lui Dumnezeu ca să îndeplinim în cele din urmă cererile simple ale Sfintei Fecioare Maria. Cu mai bine de un secol în urmă în Fatima a apărut un înger cu o sabie înflăcărată în mâna lui stângă care părea că va așeza lumea în flăcări. Dar flăcările s-au stins în contact cu splendoarea pe care Sf. Fecioară o iradia spre el prin mâna ei stângă: arătând spre pământ cu mâna dreaptă, Îngerul a strigat cu voce tare: ‘Penitență, Penitență, Penitență!’
În zorii Revoluției comuniste din 1917, Maica Sfântă a prezis faptul că erorile Rusiei se vor răspândi în lume, cauzând o mare suferință, dacă Rusia nu va fi consacrată Inimii Ei Neprihănite. Secolul 20 a trecut prin multe atrocități care au demonstrat adevărul cuvintelor Ei. În secolul 21 un virus din China comunistă pare că a schimbat lumea noastră globalizată într-un mod de recunoscut. Putem deduce de aici o aducere aminte a faptului că chemarea Ei la penitență nu a fost luată în serios? Că ofensele aduse lui Dumnezeu doar au crescut? Maica Sfântă de la Fatima a arătat vizionarilor iadul, locul unde merg sufletele sărmanilor păcătoși. Le-a mai zis că majoritatea sufletelor se pierd din cauza păcatelor de necurăție.
În ziua de astăzi multe dintre aceste păcate au devenit politică de stat ale celor mai puternice națiuni. Avortul și așa-zisa “căsătorie homosexuală” – păcate strigătoare la cer după răzbunare – sunt consacrate în constituțiile naționale ale fostelor națiuni creștine.
Chiar și Worldometer confirmă faptul că acum avortul este cauza principală a mortalități din lume.
Mai mult decât atât, nenumărați copii sunt corupți prin “educația sexuală” și racolați pentru industria pornografică, contraceptivă și cea a avortului. Se promovează programe de distrugere a inocenței copiilor, deseori în cadrul Bisericii Catolice, copiii fiind învățați să se îndoiască de faptul că Dumnezeu i-a creat băiat sau fetiță.
Fie că creștinătatea să se întoarcă la Dumnezeul și Creatorul ei, cât timp nu este prea târziu, alegând ascultarea umilă a sfaturilor Maicii Sfinte de la Fatima și alegând îndeplinirea cererilor Ei!
Adaptare după: Maria Madise, https://voiceofthefamily.com/we-could-make-2022-a-turning-point-by-fulfilling-our-ladys-requests/
Related Posts
-
Misterul inechității care se desfășoară până la sosirea Anticristului
Niciun comentariu | ian. 18, 2023
-
Spargerea himerei gândirii de grup transgender
Niciun comentariu | nov. 30, 2023
-
Sfântul Iosif, Modestie și Paternitate după Episcopul Dominique Rey
Niciun comentariu | oct. 18, 2023
-
Violența în școli și originea ei în cultura morții
Niciun comentariu | mart. 21, 2018