Pericole pentru viață în testarea prenatală
Pr. Shenan Boquet, președinte Human Life International
Forme moderne ale testelor prenatale non-invazive (denumite NIPT) au parte de o popularitate crescândă, fiind utilizate de sute de mii dacă nu de milioane de femei în fiecare an doar în Statele Unite. Aceste teste în grad înalt profitabile, care promit părinților să întrevadă ceva din viitorul unui copil nenăscut detectând vreun tip de malformație sau anomalie genetică, sunt vândute în mod agresiv femeilor însărcinate și au devenit rutină deja în multe cabinete de ginecologie/obstetrică.
În orice caz o nouă investigație devastatoare a The New York Times a descoperit că multe dintre aceste teste, care sunt complet necontrolate de FDA, nu sunt nici pe departe atât de precise după cum ar dori companiile bio-medicale ca să creadă părinții. Materialele comercializate de companiile de testare sugerează că testele sunt “de încredere” și “de înaltă precizie”. În realitate, în orice caz, unele dintre cele mai obișnuite teste dau rezultate fals pozitive până la 85-90%, conform analizei Times.
Testele verificate de Times erau teste de sânge, folosind sânge recoltat de la mamă în primul trimestru de sarcină. Momeala lor este că acestea sunt în mod semnificativ mai puțin invazive decât alte forme de testare, precum amniocenteza, care cere recoltarea unei mostre din lichidul amniotic, ceea ce comportă un risc de avort spontan.
Un pliant comercial al unei companii de teste promite că testul poate conferi părinților “pacea minții”. În orice caz, după cum observă Times, părinții care primesc un rezultat pozitiv de multe ori găsesc orice altceva decât pace a minții:
În interviuri, 14 pacienți care au primit rezultate fals pozitive, spun că experiența lor a fost agonizantă. Au evocat condiții frenetice de cercetare despre care nu au auzit niciodată, urmate de nopți cu insomnii și de zile în care și-au ascuns burțile bombate în fața prietenilor. Opt dintre ei au spus că niciodată nu au primit vreo informație despre posibilitatea unui rezultat fals pozitiv, iar cinci au evocat faptul că medicul lor a abordat rezultatul testului ca fiind definitiv.
Din nefericire, bună parte din suferința aceasta nu e doar simplu grăbită de cunoașterea faptului că copilul lor ar putea să sufere de o malformație serioasă sau de vreo anomalie genetică. În bună parte, suferința este din cauza presiunii că părinții trebuie să facă ceva rapid, adică trebuie să ia rapid o decizie dacă își vor avorta sau nu copilul.
Teoretic, femeile al căror copil arată un rezultat pozitiv al testului de sânge ar trebui să recurgă la un test mai demn de încredere precum cel făcut prin amniocenteză, adică prelevarea unei mostre din lichidul amniotic. Un studiu din 2014 a arătat că peste 6% dintre femei pur și simplu și-au avortat copilul fără a recurge la un test ulterior. Fără îndoilaă, unii dintre acești copii au fost sănătoși.
Acest lucru, în schimb conduce la o alta traumă a părinților – cea de a descoperi că au avortat un copil sănătos. Un cuplu irlandez a fost descris, după ce și-a avortat copilul diagnosticat din greșeală cu trisomie 18, ca fiind “complet, complet devastat mental și fizic”.
Jeanne Mancini, președinte la Marșului pentru Viață, a reacționat la investigația The Times, precizând în observații către Catholic News Agency că copiii diagnosticați cu probleme de sănătate sunt “țintiți în mod disproporționat pentru avort”.
Părinții care obțin o astfel de prognoză în timp ce bebelușul lor se află în uter ar trebui să obțină sprijinul medical și alte tipuri de sprijin care să le permită să îngrijească darul vieții, dar de cele mai multe ori ei nu primesc acest sprijin, s-a plâns Mancini. “Testele parentale sunt eronate în mod consistent și adaugă un nivel mai adânc de tragedie față de presiunea greșită asupra părinților de a avorta. În cele din urmă, fiecare viață este un dar și merită protecție – indiferent de dizabilitate.”
Învățătura Catolică despre testarea prenatală
Învățătura catolică nu se opune în mod necesar practicii testării prenatale, recunoscând că aceasta are utilitățile și aplicațiile sale valide. Oricum, tentația de a abuza de testarea prenatală este una serioasă, care pretinde ca decizia de a parcurge o astfel de testare să fie făcută cu foarte multă grijă și în cadrul unui set limitat de circumstanțe.
Această grijă față de o folosire greșită și față de un abuz potențial a fost formulată de Congregația pentru Doctrina Credinței (CDF) în documentul ei din 1987 Donum Vitae, care a avertizat pentru o precauție semnificativă. Documentul consemnează că diagnosticul prenatal poate “anticipa anumite proceduri terapeutice, medicale sau chirurgicale într-un mod mai rapid și mai eficient”. Într-un astfel de caz diagnosticul prenatal este “permis”, deși doar atunci “când metodele folosite oferă siguranță pentru viața și integritatea embrionului și a mamei, fără a le supune unor riscuri disproporționate.” (DV, I, 2)
Donum Vitae adaugă că o astfel de testare “este opusă grav față de legea morală când se face cu intenția de a induce un posibil avort, în funcție de rezultate.”
De aceea, femeia care cere diagnoza cu intenția determinată de a face avort în cazul în care rezultatul confirmă existența unei malformații sau anomalii, comite o acțiune în mod grav ilicită. La fel, acționează în mod contrar moralei soțul sau rudele sau oricare altul, atunci când ar îndemna sau ar impune femeii însărcinate diagnoza cu aceeași intenție de a ajunge eventual la avort. De asemenea, este responsabil de colaborare ilicită specialistul care făcând diagnoza și comunicând rezultatul contribuie în mod voit la stabilirea sau la favorizarea legăturii dintre diagnoza prenatală și avort. (DV, I.2)
În Directivele Etice și Religioase pentru servicii catolice de grijă a sănătății, Conferința Catolică a Episcopilor din SUA reiterează învățătura Donum Vitae, spunând:
“Diagnosticul prenatal este îngăduit atunci când procedura nu amenință viața sau integritatea fizică a copilului nenăscut sau a mamei și când nu le supune unor riscuri disproporționate; atunci când diagnosticul poate oferi informație pentru a călăuzi îngrijire preventivă pentru mamă sau pre- sau post-natală pentru copil; și atunci când părinții sau cel puțin mama, își dau consimțământul liber și informat. Diagnosticul prenatal nu este permis când se efectuează cu intenția de a avorta un copil nenăscut cu o dizabilitate serioasă. (2018, no.50)
Noua Eugenie
După cum sugerează Donum Vitae și Directivele Etice și Religioase, testarea prenatală nu reprezintă o problemă în sine. Într-o societatea cu adevărat tolerantă și umană, o astfel de testare ar putea fi utilizată pentru dezvoltarea sau pentru administrarea unor tratamente pentru acei copii diagnosticați cu probleme medicale sau pentru a ajuta la pregătirea părinților pentru înfruntarea provocărilor îngrijirii unui copil cu dizabilități.
De aceea, un diagnostic care arată existența unei malformații sau a unei boli ereditare nu trebuie echivalată cu o sentință de moarte. (Donum Vitae, I, 2) În orice caz, aceasta nu este ceea ce acei părinți experimentează care primesc un diagnostic prenatal serios. În schimb, de multe ori li se spune că dizabilitățile copiilor lor sunt “incompatibile cu viața” sau că copilul are o “anomalie fatală”. În multe cazuri eticheta de “incompatibilitate cu viața” reflectă o judecată a calității vieții și nu un diagnostic medical actual, iar copiilor al căror diagnostic este etichetat a fi “incompatibil cu viața” de asemenea riscă să li se nege un tratament de bază care să le poată salva viața.
Din nefericire, în societatea noastră anti-life se folosesc avansuri uimitoare ale științei medicale nu pentru a proteja ci pentru a ataca viața umană.
În orice caz, stimulenții financiari și legali din cultura noastră supra-litigioasă de fapt favorizează identificarea agresivă a anomaliilor prenatale și prezentarea favorabilă a avortului ca fiind o reacție pozitivă față de un test pozitiv. Atunci când companiile de testare eșuează în detectarea unei anomalii sau atunci când un medic de obstetrică-ginecologie eșuează să prezinte avortul ca fiind o “soluție”, mereu există riscul unui proces pentru o “naștere greșită”. În unele cazuri au fost medici care au trebuit să plătească sume uriașe de despăgubire, deoarece nu au oferit femeii opțiunea să avorteze copilul, despre care și-ar fi dat seama mai târziu că l-ar fi avortat.
După cum am avertizat în multe rânduri, creșterea rutinei screening-ului prenatal pentru probleme de sănătate și dereglări genetice ne-a introdus într-o nouă epocă de eugenie – o mișcare eugenică ascunsă în spatele unei spoieli liniștitoare a unor halate de laborator și clinici sterile. Uneori testarea prenatală a dat naștere la ceea ce doar se poate numi “genocid”.
Nu folosesc termenul cu ușurință. Un genocid este definit ca fiind o distrugere țintită a unui grup specific de oameni. Cum altfel să denumim eliminarea sistematică a nu mai puțin de 90% dintre copiii diagnosticați cu sindromul Down în uter? În unele țări occidentale, precum Islanda, copiii cu sindromul Down au dispărut în masă.
În orice caz, eugeniștii noștri tehnocrați moderni nu doresc să se oprească la sindromul Down. Ei speră să elimine toate bolile genetice, nu eliminând boala în sine, ci mai degrabă copiii nenăscuți diagnosticați cu acea boală. Iar instrumentul lor primar pentru obținerea acestui deziderat este testarea prenatală la scară largă.
Oferind speranță
Cu toate că sunt recunoscător pentru faptul că The New York Times a aruncat lumina adevărului asupra industriei prenatale defectuoase, îmi dau seama de asemenea că testarea prenatală probabil nu va funcționa niciunde în curând. Tehnologia există, chiar dacă este la ora actuală aproximativă în mare măsură, probabil va fi îmbunătățită cu timpul.
În calitate de mișcare, trebuie să facem tot ce ne stă în putință ca să îndreptăm conversația spre testarea prenatală, asigurând-ne că fiecare diagnostic prenatal să fie primit în cadrul unei culturi care sărbătorește dreptul la viață al fiecărui copil, inclusiv al celor cu dizabilități.
“Noi credem că fiecare bebeluș este un dar”, scrie pe site-ul lor, “și noi sprijinim părinții nu doar pentru îngrijirea de bază ci și pentru obținerea tratamentului pe care ei îl consideră potrivit pentru copilul lor după naștere indiferent de diagnostic.”
Dacă nu cunoașteți Be not afraid (Nu vă temeți), mergeți să verificați munca lor. Site-ul lor conține o mulțime de informații despre testarea prenatală și despre multele dereglări genetice de care copiii pot suferi în pântece. Din nefericire, mulți părinți care primesc un diagnostic prenatal sunt lăsați să navigheze printre urmări fără nici un sprijin – într-adevăr fiind presați de către medicii lor, deseori, ca să facă “ceea ce trebuie” și să avorteze copilul.
Existența organizației Be not afraid (Nu vă temeți) este o dovadă pentru ingenuitatea acestei splendide mișcări pentru viață, cum a numit-o Papa Ioan Paul al II-lea, mișcarea pro-life, cu atât de multe minți briliante care au răspuns la atât de multe forme de atacuri asupra vieții umane oferindu-și darurile unice.
Să ne rugăm ca într-o bună zi să trăim într-o cultură în care singurul răspuns față de un diagnostic prenatal să fie hotărârea de a face orice posibil pentru a asista și acompania părinții în grija față de copilul lor, primindu-l cu bucurie și speranță, indiferent de cât de scurtă sau limitată ar putea fi viața lui.
Traducere: Asociația Darul Vieții (HLI Romania)
Foto: unsplash.com
Related Posts
About The Author
