Un ultim bastion de apărare a vieții: Biserica Catolică

din „Războiul împotriva populaţiei” (parte a 2-a din 4)
de Claudiu Dumea 

În timp ce Biserica cere cu insistenţă autorităţilor ONU să recunoască oficial statutul de persoană embrionului uman chiar din primul moment al conceperii în sânul matern, organizaţiile antinataliste le cer tehnocraţilor ONU să înscrie în cartea drepturilor fundamentale ale omului, dreptul femeii la avort.

Mai mult, aceste forţe ale răului, pentru a justifica crima şi genocidul, se străduiesc să distrugă însăşi noţiunea de persoană umană, propovăduind abolirea concepţiei tradiţionale cu privire la valoarea, demnitatea şi drepturile omului, prin schimbarea mentalităţilor, a modului de a gândi de până acum.

Vechea mentalitate, susţin ei, nu mai este adecvată noilor condiţii. Omenirea face un salt uriaş într-o nouă eră (era Vărsătorului) în care valorile şi metodele tradiţionale nu mai au aplicabilitate, ele trebuie abandonate; ele se prăbuşesc şi vor continua să se prăbuşească, şi ca atare, trebuie înlocuite cu altele. În noua eră, datorită în special noilor tehnologii, însăşi natura sau firea omenească va cunoaşte o transformare fundamentală. Făuritorii noii culturi a morţii urmăresc în spirit ecologist binele speciilor, al tuturor speciilor, fără vreo preferinţă pentru specia umană. Şi dacă salvarea altor specii o cer, specia umană, care prin înmulţirea sa excesivă provoacă dispariţia lor, e mai bine să dispară ea. Omul, fiind produsul unei evoluţii pur materiale, nu are dreptul să-şi revendice un loc special în natură. Claude Levi-Strauss, într-o conferinţă ţinută la Paris în cadrul unei ceremonii la Academia Franceză în 2005, cu care ocazie i s-a acordat celebrului etnolog Premiul internaţional Catalunya, spunea în această privinţă: „Probabil că nu există niciuna din dramele contemporane care să nu-şi găsească originea directă sau indirectă în dificultatea crescândă de a trăi împreună, inconştient resimţită de o omenire pradă exploziei demografice… Astfel singura şansă oferită omenirii ar fi să recunoască faptul că, devenită propria sa victimă, această stare o pune pe picior de egalitate cu toate celelalte forme de viaţă pe care ea s-a străduit şi se străduieşte în continuare să le distrugă. Dar dacă omul posedă în primul rând drepturi în calitate de fiinţă vie, rezultă de aici că aceste drepturi, recunoscute omenirii ca specie, întâlnesc limitele lor naturale în drepturile celorlalte specii. Drepturile omenirii încetează în momentul în care exercitarea lor pune în pericol existenţa altor specii.” Personalitatea umană este radical suprimată. Dacă orice raportare la Dumnezeu este eliminată, dacă omul nu poartă în el chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, nu se mai poate vorbi despre sacralitatea şi inviolabilitatea persoanei umane. Omul nu valorează mai mult decât un fluture sau o larvă, ba chiar mai puţin, şi merită să dispară de pe pământ fiindcă specia umană e singura care pune în pericol celelalte specii. Bineînţeles că de dispărut trebuie să dispară deşeurile, săracii, flămânzii, neajutoraţii care prea se înmulţesc; marii potentaţi ajunşi la capătul evoluţiei, cei care au intrat cu un picior în noua eră a fericirii depline, cei care propovăduiesc această ideologie bestială, vor dispărea ultimii sau nu vor dispărea deloc.

Un exemplu grăitor. Cu ceva ani în urmă, panda, o specie de animal,era ameninţat cu dispariţia; imediat s-au strâns, la nivel mondial, 50 de milioane de dolari pentru reproducerea lui. Dar nu se pot colecta 5 milioane de dolari, bani suficienţi pentru a salva viaţa celor 4,5 milioane de copii care mor în fiecare an de pojar, diaree şi tetanos în lume.

Ce ar mai putea să pună stavilă acestei ideologii delirante, acestei nebunii care contaminează întreaga lume? Raţiunea naturală şi religia supranaturală. Raţiunea, logica, gândirea lui „homouniversalis” a evoluat, s-a perfecţionat, şi-a atins apogeul în filosofia greacă antică, cu Aristotel, şi a fost armonizată cu creştinismul de către sfântul Toma de Aquino şi scolastici. Planificatorii populaţiei pământului sunt conştienţi că pentru a-şi duce la îndeplinire planurile lor, trebuie să facă tot posibilul să înlăture din cale cele două obstacole: raţiunea naturală şi religia supranaturală.

Intenţia organizaţiilor anti-nataliste, inclusiv cele ale ONU, este aceea de a înfăptui o nouă revoluţie culturală, pentru a crea omul nou, omul viitorului. Nu e suficient să schimbi structurile, societăţii, cum pretindea Marx; trebuie schimbate mentalităţile prin infiltrarea în interiorul structurilor, în minţile şi conştiinţele oamenilor, cum pretindea Mao Tţe-Tung. E o propagandă şi un război necruţător împotriva logicii şi filosofiei tradiţionale, împotriva filosofiei scolastice, la care colaborează şi unele forţe creştine anticatolice care susţin că în Occident filosofia lui Aristotel, scolastica a aservit credinţa, a denaturat-o, a distrus-o, a raţionalizat-o, introducând în biserica Catolică tot felul de erezii din cauza cărora urmaşii lui Petru au pierdut mandatul primit dePetru de la Cristos, au pierdut primatul asupra întregii Biserici pe care l-au exercitat în primul mileniu. Filosofia, logica umană tradiţională, argumentul raţional este înlocuit cu sofismul, sofismul este un procedeu arbitrar, înşelător, vicios, pervers, utilizat şi în antichitate de sofişti. Acrobaţia semantică, ingineria verbală la care recurg organizaţiile internaţionale, tehnocraţii de la ONU aflaţi în serviciul ideologiei maltusiene şi neomaltusiene, ţin de sofism. E vorba de folosirea abuzivă şi iraţională a cuvintelor, rupând limbajul de realitatea lucrurilor. După judecata sănătoasă, naturală a omului dintotdeauna, cuvântul defineşte, exprimă realitatea, un lucru care este în realitate. Din acest raport natural între cuvântul conceput de mintea omului şi realitate s-a născut definiţia clasică a adevărului: adequatiomentis ad remadică armonia, concordanţaîntre minte şi lucru. Procedeul folosit de sofiştii noştri se numeşte constructivism sau construcţionism. Potrivit constructivismului, nu realitatea construieşte limbajul, ci limbajul construieşte realitatea. Cine defineşte cuvintele, acela construieşte realitatea; el hotărăşte ce e bine şi ce e rău, ce e permis şi ce nu este permis. Iată argumentaţia sofistă cea mai frapantă elaborată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, recurgând la manipularea limbajului, cu privire la avort.

Nu este avort ce se întâmplă înaintea nidării embrionului în uter.

Însă pilula contraceptivă, steriletul, implanturile, vaccinurile anti-sarcină acţionează înaintea nidării (împiedicând, de fapt nidarea). Deci toate aceste mijloace contraceptive nu sunt abortive.

Un alt exemplu de sofism, de acrobaţie lingvistică pe care o găsim în documentele agenţiilor ONU: viaţa umană ar fi formată din unităţi de sine stătătoare, în mod real separate, izolate unele de altele. E adevărat că pentru a studia diferitele stadii ale dezvoltării fiinţei umane se face distincţie logică, conceptuală,  între zigot, morulă, gastrulă, embrion, făt. Dar toate aceste distincţii sunt un produs al minţii omeneşti. Dar sofiştii antinatalişti, printr-un act de magie, ca nişte iluzionişti profesionişti, creează iluzia că aceste entităţi separate doar logic, sunt entităţi real izolate fără vreun raport de continuitate şi gradualitate între ele. Astfel, în viaţa unui om am avea un zigot, care dispare pentru a face loc embrionului, acesta dispare pentru a face loc fătului, acesta face loc copilului, acesta dispare spre a face loc adultului, acesta dispare spre a face loc bătrânului. Şi când devine omul om? Când crede fiecare sau când hotărăşte legea. Şi cine ucide, nu ucide niciodată un om întreg, ci o anumită entitate, un segment care nu are nici o legătură cu celelalte. De aceea statul, legea hotărăşte termenul până când se poate face avort. Cine omoară un făt, nu omoară vreun zigot sau vreun embrion, nici vreuna din entităţile, din segmentele ulterioare. În definiţiile pe care tehnocraţii şi agenţiile ONU le dau unor cuvinte precum: sex, familie, maternitate, avort, avort „în siguranţă”, reglementarea fecundităţii, planificare familială, contracepţie, vaccin anti-sarcină, pilula din ziua următoare, etc., au semnificaţia pe care le-o dau sofiştii, manipulatorii limbajului, fără nici o referinţă la realităţile pe care ar trebui să le exprime şi pe care ei le resping „a priori”, fără drept de apel.

HannahArendt, în cartea sa Originile totalitarismului. Eichmannnla Ierusalim,arată că abandonarea realismului şi manipularea abilă a limbajului, adică propaganda mincinoasă, produc şi însoţesc toate totalitarismele:

„Forţa propagandei totalitare… se sprijină pe capacitatea ei de a rupe masele de lumea reală… Înainte ca liderii maselor să pună mâna pe putere pentru a adapta realitatea la minciunile lor, propaganda lor se caracterizează printr-un dispreţ complet faţă de fapte aşa cum sunt ele în realitate: după părerea lor, faptele depind în întregime de puterea celui care poate să le fabrice.”

Este vorba în fond de un complot împotriva omului, de o ideologie care pretinzând să creeze omul nou, omul viitorului, schimbându-i mentalitatea, în realitate distruge complet valoarea şi demnitatea persoanei umane, privându-l de ceea ce are mai preţios: raţiunea, element constitutiv şi exclusiv prin care omul se deosebeşte de toate celelalte specii de animale, reducându-l pe om la statutul de animal iraţional, lăsându-l numai cu instinctele sale animalice. Şi în acest caz, de ce nu ar putea să dispară specia umană dacă ea este un pericol pentru alte specii şi, prin aceasta, dovedindu-se o specie de animal inferioară celorlalte specii de animale? Nu e de mirare că ultimii Papi conştienţi de pericolul distrugerii omenirii prin mutilarea raţiunii, se ridică întru apărarea raţiunii şi a capacităţii minţii de a cunoaşte adevărul. Stau mărturie enciclicile: Ratio et fides (Raţiunea şi credinţa),SplendorVeritatis(Strălucirea Adevărului), Veritas in Caritate (Adevărul întru Iubire).Diosalvi la ragione(Dumnezeu să salveze raţiunea) este titlul unei cărţi apărute recent în Italia. Asistăm în prezent la o spălare a creierului la nivel planetar.

Această schimbare a mentalităţii, adică această pervertire a minţii, prinde cel mai uşor la generaţiile tinere. De aceea, marea preocupare a controlorilor natalităţii, adică a structurilor păcatului, cum se exprimă Papa Ioan Paul al II-lea, este educaţia sexuală a elevilor şi chiar a copiilor de grădiniţă, prin educaţie sexuală înţelegându-se învăţarea tehnicilor de experimentare maximă a plăcerilor venerice, şi a metodelor de a evita conceperea şi naşterea copiilor.E vorba în primul rând de contracepţie şi avort.

În 1996, UNESCO a răspândit, prin cele 60 de birouri pe care le are în toată lumea, o broşură care vrea să insufle elevilor „responsabilitatea”, astfel încât oamenii să nu suprapopuleze planeta. Va fi necesar în acest scop, se spune un „efort neobosit” şi „o hotărâre reală din partea guvernelor.” Se vor depăşi „stereotipurile tradiţionale ale bărbatului şi femeii.” Reproducând expresiile din materialele de educaţie sexuală aflate în uz în Statele Unite, în ultimele decenii, broşura subliniază faptul că această nouă „educaţie despre populaţie” va pătrunde în toate materiile şcolare. Ea „va schimba obiceiurile şi atitudinile mintale”, iar copiii vor deveni educatorii părinţilor lor, transmiţându-le ceea ce au învăţat la şcoală.

În 1968, Mary SteichenCalderone, director medical al Federaţiei PlannedParenthhood scria:

„Dacă omul, aşa cum este, are vederi învechite, ce tip de om am vrea noi să producem în locul lui şi cum să proiectăm noi linia noastră de producţie? Aceasta este întrebarea reală cu care se confruntă… educaţia sexuală.” „Acest proces de producţie”, afirmă mai departe fondatoarea Consiliului de Educare şi Informare Sexuală din SUA, „va fi proiectat în mod conştient de cele mai bune minţi, arătând că dacă reproducerea umană nu este drastic redusă, pământul va avea mai mulţi oameni decât spaţiul pe care îl are şi decât resursele care îl pot susţine… Fertilitatea umană trebuie redusă în vreun fel. În caz contrar, dezastrul este inevitabil…” Ghidurile pentru programele şcolare de educaţie sexuală sunt îmbâcsite de ororile suprapopulaţiei. Într-un program tipic pentru clasele a VII-a şi a VIII-a se poate citi:

„Elevul va dezvolta cunoştinţe, va conştientiza şi va înţelege necesitatea deciziilor responsabile şi mature privind stabilizarea populaţiei prin utilizarea contracepţiei.

Discutaţi efectele suprapopulării – pe termen lung şi pe termen scurt:

pericolul asupra vieţii – pierdem loculul de muncă, case supra-aglomerate, lipsa terenurilor agricole;

pe termen lung – foamete şi, eventual, moartea;

luaţi în considerare viitoarele generaţii şi nevoia copiilor doriţi – film şi discuţii.

Contracepţia – scopul este să fie capabili să decidă timpul cel mai potrivit pentru a avea un copil.

Explicaţi şi discutaţi ciclul menstrual şi ovulaţia, utilizând imagini, accentuaţi importanţa examinării pelviene, a examinării sânului şi a examenului Babeş-Papanicolau.

Vorbiţi-le elevilor despre centrele unde sunt disponibile resurse pentru planificarea familială.

Discutaţi metodele de control al naşterii – pilula, DIU (steriletul), diafragma, gelurile, prezervativul, spuma, duşul, coitusinterruptus, metoda ritmului, arătându-le un film sau un kit de prezentare a acestora.

Discutaţi despre metodele permanente ale controlului naşterilor – vasectomia şi ligatura tubară (sterilizarea)!” E mereu accentuată acceptarea familiilor mici. Un program şcolar le cere copiilor să discute problemele care ar dispărea dacă ar fi un singur copil, să analizeze conflictele dintre fraţi şi surori şi conflictele de familie acolo unde sunt mai mulţi copii. Programele se concentrează asupra dificultăţii de a creşte copii şi asupra neatractivităţii acestora: „Bebeluşii nu sunt deloc drăgălaşi. Fac pe ei, se murdăresc, se îmbolnăvesc şi este foarte costisitor să ai grijă de ei”; „bebeluşii au nevoie de îngrijire 24 de ore din 24”; „bebeluşii sunt gălăgioşi, urât mirositori şi costisitori.” Elevii sunt instruiţi cu privire la toate metodele de blocare a fertilităţii: contracepţie, avort, sterilizare, asigurându-li-se confidenţialitatea: părinţii nu vor şti nimic ce fac ei. În unele şcoli se distribuie contraceptive gratuit. Educatorii din domeniul educaţiei sexuale s-au strecurat în viaţa copiilor la vârste foarte mici, începând cu cei de la creşă şi de la grădiniţă, şi, dacă e posibil, de la vârsta de trei ani, explicându-li-se părţile genitale ale băieţilor şi fetelor ca şi relaţia sexuală. Până în clasa a VII-a copiii cunosc până în cele mai mici detalii anatomia organelor genitale, procesul de reproducere şi metodele de blocare a fertilităţii. Totul se ilustrează prin imagini şi filme care, normal, ţin de pornografie.

Marea preocupare a instructorilor de educaţie şi a programelor lor este pulverizarea familiei tradiţionale monogamice: un bărbat şi o femeie, familia fiind mediul normal unde se nasc şi cresc copii, cea care produce copii. Ei vorbesc despre apusul familiei tradiţionale considerată a fi o relicvă a istoriei. Copiii, tinerii sunt îndemnaţi şi încurajaţi să-şi aleagă singuri stilul de viaţă, optând, în locul familiei tradiţionale, pentru un stil propriu de viaţă, un alt tip de familie pe care o numesc: comunitate intenţională, familie extinsă, familie comună, mariaj de grup, cupluri care convieţuiesc fără a fi căsătorite, familie monoparentală (cu un singur părinte). Ei prevestesc cu satisfacţie, constatând declinul familiei, evoluţia spre o eră în care individul va înlocui din ce în ce mai mult familia ca unitate de bază a societăţii. În acest sistem de învăţământ una din funcţii este aceea de a-i înstrăina pe copii de părinţii lor consideraţi înapoiaţi, cu idei învechite, discreditând autoritatea şi înţelepciunea părinţilor de care acei tineri au atâta nevoie. S-a mers până acolo încât într-un chestionar se cerea elevilor să răspundă la această întrebare.„Ai fi de acord cu sterilizarea părinţilor tăi dacă ar intenţiona să mai facă vreun copil?” Sau: „Le ceri părinţilor sau familiei ajutor? În multe cazuri, să n-o faci, dacă eşti un copil deştept.”

Printre metodele propuse pentru obstacularea  naşterilor, instructorii de educaţie sexuală propun divorţul, pornografia, uniunile sexuale libere, trans-sexualitatea, şi, în mod cu totul deosebit, homosexualitatea şi lesbianismul. Pun diagnostice unor copii de 9 ani ca fiind homosexuali şi le oferă sprijin în a urma orientarea sexuală diagnosticată. Federaţia PlannedParenthood, insistă în a afirma că toţi copiii la vârsta de 6-9 ani trebuie ajutaţi să-şi descopere identitatea sexuală, cu ce orientare sexuală se nasc: homosexuală, lesbiană, heterosexuală sau bisexuală. Se accentuează normalitatea homosexualităţii şi anormalitatea celor care o dezaprobă, aceştia din urmă fiind taxaţi drept homofobi. Copiilor li se povestesc întâmplări şi li se arată filme despre oameni care caută fericirea supremă în inversarea rolurilor lor de bărbat sau femeie şi îi laudă pe oamenii faimoşi din istorie care au fost homosexuali.

Pentru evitarea sarcinii, instructorii educaţiei recomandă insistent, avându-l în vizor pe individul izolat, masturbarea ca o formă de exprimare sexuală. Masturbarea, afirmă ei, are şi alte avantaje. Ea nu-ţi face nici un rău, dimpotrivă, te face să te simţi mai relaxat. Îi ajută pe oameni să se elibereze de tensiunea sexuală şi îi scuteşte să intre într-o relaţie sexuală pe care ei nu o doresc şi nu sunt pregătiţi să o gestioneze. Masturbarea pentru eliberarea tensiunii şi experimentarea plăcerii, mai spun ei, are numai efecte pozitive şi o recomandă tuturor: bebeluşilor, copiilor, tinerilor, adulţilor aflaţi în pragul bătrâneţii.

Programele şcolare nu susţin direct eutanasia ca mijloc de reducere a populaţiei, dar este insinuată, atrăgând atenţia elevilor asupra procesului de îmbătrânire a societăţii şi propun subiecte de discuţie ca acesta: „Uneori bunicul este bine, alteori, el îşi scoate pantalonii şi îşi lasă fecalele pe jos: ce soluţie aveţi pentru bunicul?”

Adesea părinţii şi chiar unii profesori, în special cei din învăţământul privat, protestează faţă de o asemenea educaţie sexuală, respingând contracepţia şi propunând programe de educaţie bazate pe abstinenţa sexuală, pe înfrânare. Dar birocraţia care veghează populaţia lumii nu dă înapoi. Opozanţii sunt anihilaţi, discreditaţi, batjocoriţi, ameninţaţi cu pierderea catedrei sau sunt excluşi de la promovare. Sunt prezentaţi ca fiind o mare ameninţare pentru societatea democratică, sunt indivizi care caută să impună cenzura în şcoli, care încalcă libertăţile prevăzute în Constituţia ţării: libertatea de exprimare şi libertatea de a nu aparţine vreunei religii. Sunt taxaţi de fundamentalişti, de extremişti politici religioşi orbiţi de ideologia mărginită şi infamă a extremei drepte, de prejudecăţi şi de bigotism ş.a.m.d.

Denigrarea religiei tradiţionale, şi în primul rând a Bisericii Catolice, este de importanţă crucială în planurile educatorilor sexuali şi a controlorilor populaţiei. Religia e învinuită de reprimare şi de încurajare a disfuncţiei sexuale. Materialele lor instructive ridiculizează etica şi practicile creştine, caracterizându-i pe creştini drept proşti, bigoţi şi, mai presus de toate, diferiţi, adică anormali, fiinţe stranii. Unii oameni mai luminaţi, susţin ei bucuroşi, nu mai urmează orbeşte această învăţătură anti-diluviană a Bisericii Catolice, ci au decis să-şi urmeze propriile lor conştiinţe, fără să mai întrebe ce au de făcut.

Noua educaţie sexuală, pretind liderii, are la bază datele celei mai avansate ştiinţe. Legile bisericeşti sau regulile privind sexul au fost făcute pe baza ignoranţei faptelor cunoscute în prezent, de aceea legile şi regulile trebuie reexaminate şi remodelate pentru a fi în concordanţă cu aceste fapte scoase la lumină de ştiinţă. De altfel, noua educaţie sexuală nu face nici un apel la vreo lege superioară, divină sau supranaturală, căci nu există vreo lege superioară pentru faptele aduse la zi de către ştiinţă. În chestionare li se pune elevilor întrebarea: „Câţi dintre voi s-ar supăra dacă religia organizată ar dispărea?”

Şcolile catolice din Statele Unite se bucură de un imens prestigiu şi sunt cele mai căutate deoarece e ultimul bastion în care ideologia antinatalistă care se numeşte educaţie sexuală nu a pătruns. Dar cunoaşte dificultăţi şi presiuni enorme.

Biserica Catolică este în prezent singura instituţie din lume care luptă pe toate căile pentru salvarea familiei şi apărarea vieţii umane de la concepere până la sfârşitul ei natural. Nu e de mirare că Biserica Catolică şi în primul rând Papa, e ţinta celor mai violente atacuri şi a celor mei abjecte acuze. Propaganda furibundă anticatolică ia azi proporţii planetare prin intermediul mijloacelor de comunicare în masă.

Una dintre cele mai puternice organizaţii antinataliste, Asociaţia Umanistă Americană, cuprinzând printre membrii ei scriitori binecunoscuţi, savanţi, lideri politici se exprimă astfel în manifestele lor: credinţa în existenţa supranaturalului… este fie fără sens, fie irelevantă în problema supravieţuirii şi progresului rasei umane, şi recomandă etica „situaţională” precum avortul, sinuciderea, eutanasia şi toate formele de comportament sexual între persoane la vârsta consimţământului. Cei care se evidenţiază în cruciadele împotriva suprapopulării sunt premiaţi. De pildă, dr. Jack Kevorkian, condamnat pentru asistare la suicid, a primit, în 1944, Premiul „Eroul umanist”. În trecut erau declaraţi eroi cei care îşi pierdeau viaţa, adică victimele; astăzi sunt declaraţi eroi călăii. Publicaţii de mare tiraj cum este The Humanistabundă în manifeste antinataliste, care cer angajamente pentru controlul populaţiei de către stat, cer ca Statele Unite să depăşească viziunile Bisericii Romano – Catolice.

PlannedParenthood deţine titlul de campion în campania antinatalistă. Cei care critică această organizaţie sunt imediat stigmatizaţi ca fiind fanatici religioşi care urmăresc o alianţă între politică şi religie, care urmăresc o dictatură religioasă, fapt care ameninţă ca ţara să se întoarcă la Evul Mediu şi la Inchiziţie.

Nu putem să nu admirăm curajul papilor în a lua poziţie împotriva acelor organizaţii şi instituţii internaţionale şi naţionale care s-au pus în serviciul ideologiei maltusiene sau neomaltusiene. Dau două exemple.

Papa Paul al VI-lea declara de la tribuna ONU în faţa întregii adunări întrunite:

„Voi trebuie să procuraţi din abundenţă pâine pentru masa omenirii, nu să promovaţi un control artificial al naşterilor, ceea ce ar fi absurd, pentru a micşora numărul comesenilor la banchetul vieţii.”

Iar Ioan Paul al II-lea: „Dacă omul poate decide singur, fără Dumnezeu, ce este bine şi ce este rău, el poate totodată decide ca un grup de oameni să fie exterminat. Decizii de felul acesta au fost luate, de pildă, în al Treilea Reich de persoane care, ajungând la putere pe căi democratice, s-au servit de ea pentru a pune în aplicare programele perverse ale ideologiei naţional-socialiste… formele de exterminare amintite puţin mai înainte au încetat. Cu toate acestea, rămâne exterminarea legală a fiinţelor umane concepute şi nenăscute încă. În cazul acesta este vorba de o exterminare decisă de-a dreptul de Parlamentele alese în mod democratic, unde se apelează la progresul civil al societăţilor… Parlamentele care promulgă asemenea legi trebuie să fie conştiente că depăşesc propriile competenţe şi că se pun în conflict deschis cu legea lui Dumnezeu şi cu legea naturii.”