Castitatea – mare virtute! Pr. José María Iraburu explică poziția creștină

Castitatea creștină: virtute, libertate și maturitate

după Pr. José María Iraburu, CASTIDAD – GRAN VIRTUD

Virtutea castității deține un loc de frunte în cadrul spiritualității creștine și joacă un rol decisiv în maturizarea personală și în libertatea interioară a omului. Castitatea este definită ca o virtute supranaturală care orientează tendința sexuală spre caritate, influențând nu doar comportamentul fizic, ci și dimensiunile afective ale persoanei. Este asociată cu „pudoarea” – o formă de prudență care îl ajută pe om să evite pericolele morale și ispitele legate de sexualitate.

În contrast cu perspectiva seculară sau psihologică (ex. A. Kinsey sau Masters & Johnson), care normalizează comportamentele sexuale în funcție de prevalența lor în societate, articolul subliniază că această abordare ignoră dimensiunea spirituală și morală.

În concepția creștină, castitatea nu este cea mai importantă virtute (fiind parte a temperanței, ultima din cele patru virtuți cardinale), dar este prima treaptă esențială pentru urcușul duhovnicesc.

Lupta cu lăcomia trupească (luxuria)
este prezentată ca o piedică majoră în viața spirituală. Deși nu este cel mai grav păcat, luxuria este considerată viciu capital – izvor al multor alte păcate precum egoismul, minciuna, infidelitatea și uitarea de Dumnezeu. Scriptura o condamnă ferm, iar Hristos însuși avertizează asupra adulterului comis chiar și prin gânduri sau dorințe.

Castitatea perfectă este descrisă ca o formă de libertate autentică
Persoana castă este stăpână pe dorințele sale, în timp ce cea dominată de sexualitate devine sclavul propriilor impulsuri. În viziunea creștină, castitatea nu este doar o abstinență, ci o integrare profundă a sexualității în iubirea autentică, matură, curată. Această integrare oferă libertate interioară și capacitate de iubire universală.

Castitatea ajută la creșterea maturității personale
Se analizează maturizarea sexuală în diferite etape ale vieții: copilărie, adolescență, maturitate în căsnicie și celibat. Copilul are o sexualitate incertă, adolescentul o orientare generală, iar adultul matur se dăruiește exclusiv soțului/soției. Celibatarul creștin, iubind cu totul pe Hristos, devine capabil de o caritate universală și dezinteresată.

Exercitarea sexualității nu este o cerință necesară pentru dezvoltarea personală a unui creștin
Astfel, exercitarea sexualității nu este necesară pentru dezvoltarea personală – ceea ce contează este iubirea interpersonală, în forma pe care o cere vocația fiecăruia (căsnicie sau celibat).

Castitatea evanghelizează omul întreg în caritate
Castitatea, ca virtute, nu influențează doar comportamentul vizibil, ci pătrunde întreaga ființă: mintea, voința, memoria, imaginația și chiar subconștientul. Transformarea completă a omului prin harul divin este ilustrată prin exemplul Sfântului Augustin, care, după convertire, nu doar că a fost eliberat de poftele trupești, ci a devenit capabil de iubire curată, fără cicatrici din trecut.

În acest sens, Cassian face referire la o învățătură interesantă a starețului Chairemon. Potrivit acestuia, cei care cred că castitatea este posibilă în timp ce ești treaz, în timp ce este imposibil să-ți păstrezi integritatea în timp ce dormi, se înșală. Atâta timp cât cineva rămâne atras de voluptate, nu este cast, ci doar continent. Prin urmare, „castitatea perfectă apare la călugărul care în timpul zilei nu se lasă cuprins de plăcerile rele și în somn nu este tulburat de iluzii incontrolabile”. Această doctrină are o logică psihologică perfectă (Colationes (12:8-16).

Castitatea este pentru fiecare stare de viață
Viața castă este posibilă în orice stare de viață: virginitate, căsătorie, văduvie. Un logodnic creștin cast iubește cu puritate, fără dorințe murdare. Soțul creștin își iubește soția asemenea lui Hristos – cu fidelitate, respect și capacitate de sacrificiu. Chiar și în căsnicie, abstinența sexuală (periodică sau totală) este posibilă și valoroasă dacă este trăită cu iubire și înțelegere. Adevărata iubire domină instinctul, nu invers.

În văduvie, castitatea capătă o dimensiune profund spirituală: persoana rămâne deschisă harului și iubirii divine, într-o relație nouă și intimă cu Cristos. Tradiția creștină vede văduvia ca o chemare la sfințenie, nu ca o pierdere.

Și totuși există autori și editori „catolici” hotărâți să-i formeze pe creștini în sexualitatea lumească și carnală, arată părintele Iraburu. Dar și aici, vinul nou trebuie păstrat în burdufuri noi (Matei 9:17). Duhul și trupul, este evident, în toate lucrurile înclină spre practici diferite, chiar și în exercitarea sexualității (Romani 8:4-13; Galateni 5:16-25). Este o mare eroare să credem că în cadrul căsătoriei toate lucrurile sunt îngăduite. „Toate îmi sunt îngăduite”, va spune cineva, „dar nu toate sunt de folos”, răspunde Apostolul (1 Corinteni 6:12; 10:23; Romani 14:20-21).

Între pudicitate ridicolă și senzualitate perversă se află modestia castității conjugale creștine. Căsătoria creștină nu ar trebui să ia bordeluri sau filme pornografice ca model pentru viața sa sexuală. Cuplurile creștine căsătorite au puțin de învățat de la acei idolatri „al căror dumnezeu este pântecele” (Filipeni 3:19). Mai degrabă, soțul aderă la învățătura apostolică: „Fiecare dintre voi să-și trateze trupul [soția sa, în unele traduceri] cu sfințenie și respect, nu stăpânit de patimă, cum fac păgânii, care nu-L cunosc pe Dumnezeu” (1 Tesaloniceni 4:4).

Părintele Iraburu combate ideea populară conform căreia castitatea este imposibilă sau nocivă psihologic. Autorul demonstrează că este o virtute realizabilă, mai ales pentru cei care trăiesc în har, dacă evită ocaziile de păcat și se hrănesc spiritual prin rugăciune, sacramente și viață morală.

Cei care trăiesc „după lume”, absorbind obiceiurile erotizante, se află într-un climat care face castitatea dificilă sau imposibilă. Dar creștinul are întotdeauna harul necesar pentru a trăi în puritate.

În concluzie, castitatea creștină nu este o simplă abstinență, ci o transfigurare interioară a omului, care îl face capabil de iubire pură, matură și sfântă. Este o virtute frumoasă și posibilă, care aduce libertate și pace lăuntrică tuturor celor care trăiesc în har, indiferent de starea lor de viață.

Prelucrare după sursă