Drepturi parentale și protecția copiilor

Pr. Shenan Boquet, Președinte Human Life International

Există o publicație “Părinți cu Adevăruri incomode despre Trans” (PITT). Publicația se dedică, printre altele, părinților care au copii cu disforie de gen și caută să descrie experiențele lor, oribile de multe ori. 

Una dintre temele cele mai frapante, deși nu surprinzătoare, este modul cum părinții, care au rețineri de orice fel față de “tranziția” copilului lor, ori în folosirea diferitelor pronume sau în folosirea medicamentelor sau a chirurgiei, sunt simplu etichetați ca fiind “nesprijinitori” și arătând semne periculoase de “transfobie”.

Una dintre mame descrie modul cum toți prietenii ei au răspuns față de ezitarea ei referitor la presupusul transgenderism” al copilului ei, făcând comentarii precum “dacă acesta este adevărul ei, trebuie s-o sprijini!”, și “schimbarea pronumelui și a numelui copilului tău nu deranjează pe nimeni, e ceva complet inofensiv!”

Deseori în astfel de cazuri o armată de personal medical sau cadre didactice cu o înaltă motivație ideologică intră brusc în scenă, făcând presiuni asupra părinților pentru a sprijini terapia hormonală sau vreo travestire, etc. În cazul în care părinții continuă să fie sceptici atunci se fac eforturi pentru a-i marginaliza pe părinți sau pentru a lucra din spatele lor, ei fiind tratați ca niște răufăcători.

Crește asaltul asupra drepturilor parentale

Acum, câțiva legislatori democrați extremiști încearcă să schimbe legea (în SUA, n.t.) astfel încât activiștii transgender pot împinge părinții în afara decorului cu o impunitate legală completă. De exemplu, senatori democrați recent au aprobat o lege care îngăduie adăposturilor de tineri, să nu spună părinților cu copii fugiți de acasă, unde se află copilul lor, dacă ei nu sprijină transgenderismul copilului lor. (Legea de asemenea permite centrelor de tineret, să nu informeze părinții în cazul în care ei nu sprijină copilul lor care face un avort.)

Washington nu este singurul stat care analizează în mod serios o astfel de lege. Legislatori din California au introdus un proiect de lege care face presiuni asupra judecătorilor ca să îndepărteze copiii de la părinți, care nu vor să afirme identitatea de gen auto-determinată a copilului lor. În martie 2023, proiectul AB 957, a trecut de Comitetul Ansamblului Judiciar cu votul de partid. Autorul proiectului de lege, Lori Wilson (D-Livermore), vrea să spună judecătorilor să suspende propria lor judecată independentă în dispute de custodie și “să ia cu tărie în considerare faptul că afirmarea identității de gen a minorului este în interesul suprem al copilului.”

Ce orgoliu! Acest legislator democrat presupune că spune judecătorilor că întotdeauna tranziția este în interesul suprem al copilului și că opinia părintelui nu contează. Aceasta nu e doar copleșitor de arogant dar este și îngrozitor de neștiințific. Studiile au arătat că marea majoritate a copiilor care experimentează disforia de gen (adică disconfort cu sexul lor biologic) vor depăși aceste sentimente. Și totuși, dacă acest proiect va fi aprobat, statul California va sprijini în mod oficial ideea că părinții au un singur posibil răspuns față de presupusul transgenderism al copilului lor: “sprijină” tranziționarea lor sau riști să pierzi copilul.

Este suficient ca să faci ca sângele cuiva să fiarbă.

Precum Greg Burt, Director Capitol pentru Consiliul Familiei din California, a spus într-o declarație: “Faptul că legislatori de stat ar încerca să ia copiii de la părinți, care cred că sexul lor este o chestiune de biologie și nu de sentimente, este îngrozitor; sau din cauză că vor să-și protejeze copiii de la medicamente sterilizante și chirurgii mutilante. Primul amendament protejează părinții de pierderea copiilor lor, din motiv că opiniile sau credințele lor religioase sunt nepopulare înaintea politicienilor de stat.”

Între timp, multe școli și districte de școli adoptă politici (așa-numitele “planuri de sprijin gender”) care încurajează cadrele didactice și administratorii de școli să permită elevilor lor să tranziționeze în secret la școală, fără nici o obligație de a informa părinții. Prin Daily Signal, avocatul Emilie Kao detaliază unele dintre aceste politici și povestește unele întâmplări sfâșietoare ale părinților care au fost oripilați descoperind că copiii lor trăiau cu un gen diferit la școală și nimeni nu s-a deranjat să le spună.

După cum notează Kao, în curând lucrurile ar putea să se înrăutățească datorită faptului că administrația Biden încearcă să schimbe politica Titlu IX pentru recunoașterea “identității de gen”. O foaie de date publicată de administrație sprijină “Tranziția socială” a copiilor din școli, invocând “intimitatea copilului”. Nu menționează nimic despre responsabilitatea școlii de a păstra părinții implicați.

Kao explică:

“Din moment ce școlile se confruntă cu pierderea finanțării dacă nu corespund cu reinterpretarea sexului sub Titlul IX, părinții se pot aștepta ca și mai multe școli să adopte planurile de sprijin gender. Rezultatul prevăzut este că școlile vor tranziționa în plan social mai mulți elevi fără știința părinților lor și nici măcar cu consimțământul acestora.”

Învățătura Biserica este clară referitor la drepturile și obligațiile părinților

O temă de discuții tot mai comună printre activiștii transgender este faptul că există un “genocid” organizat împotriva indivizilor transgender de către conservatori care “neagă existența” oamenilor transgender.

În ceea ce privește genocidul, desigur, este faptul că este una dintre cele mai mari posibile nenorociri. Iar în combaterea unui genocid, măsuri drastice ar putea fi necesare și justificabile. Măsuri drastice precum luarea copiilor de la părinți. Cel puțin astfel extremiștii transgender justifică legi și politici care surclasează flagrant drepturile parentale.

În calitate de catolici avem acces la înțelepciunea vastă a învățăturilor Bisericii Catolice referitor la această temă, care toate sunt de acord într-un punct: părinții sunt primii educatori a copiilor ei, și ține de datoria lor sacră să-și protejeze copiii de mașinațiile ideologilor care ar căuta să le ia acest drept.

După cum a scris Sf. Papă Ioan Paul al II-lea în Familiaris Consortio: 

„Dreptul și datoria de educație a părinților sunt considerate ca esențiale, fiind în legătură cu transmiterea vieții umane; ca originare și primare, în comparație cu misiunea educativă a altora, și aceasta datorită raportului de iubire care există între părinți și fii; ca fiind de neînlocuit și inalienabile, pentru că nu pot fi încredințate cu totul altora și nici uzurpate de alții.”

Dacă părinții acționează sau nu conform acestei responsabilități, ei vor da socoteală pentru copiii lor înaintea lui Dumnezeu, care i le-a încredințat. Prima datorie a părinților care și-au născut copiii, este să-i iubească, ceea ce include să-și asume responsabilitatea pentru bunăstarea lor morală. După cum învață Catehismul Bisericii Catolice “Fecunditatea iubirii conjugale nu poate fi redusă doar la procreația copiilor ci trebuie să se extindă la educația lor morală și la formarea lor spirituală” (nr. 2221).

Cu alte cuvinte, părinții sunt primii responsabili pentru copiii lor iar protagoniștii guvernelor și ai agențiilor, precum școlile, sunt doar meniți a ajuta părinții în rolul lor. După cum a afirmat Vaticanul în Carta Drepturilor Familiei, “Părinții au dreptul să-și educe copiii conform convingerilor lor morale și religioase.” Mai mult, “dreptul primar al părinților de a-și educa copiii trebuie menținut în toate formele de colaborare dintre părinți, cadre didactice și autorități școlare.”

Adică, guvernele cu protagoniștii și cu agențiile lor nu pot pretinde să fie educatorii primari ai copiilor. Mai mult, părinții nu-și pot delega responsabilitățile. Nu își pot ceda nimănui drepturile și obligațiile. Responsabilitatea lor ultimă pentru copiii lor este indivizibilă. Ea nu poate fi împărtășită cu alții. În timp ce anumite aspecte ale educației copilului lor pot fi delegate cadrelor didactice și școlilor, încă ține de părinte să se asigure că educația primită de copiii săi este spre bunăstarea lor fizică, mentală și spirituală.

Părinții trebuie să se opună!

Din nefericire, în ultimele câteva decenii am fost martorii unei sustrageri a tot mai mulți părinți de la datoria lor primită de la Dumnezeu de a-și crește și educa copiii.

În acest vacuum au fost măturați protagoniștii guvernamentali și agențiile federale: școli, cadre didactice și sisteme de sănătate, precum și ideologi progresiști. Societatea noastră a preluat noțiunea că guvernul – adică statul – și protagoniștii săi sunt ingredientul cheie din viețile copiilor. Asta înseamnă că ei sunt responsabili pentru copii, în timp ce părinții se presupune că îi ajută să-și îndeplinească sarcina.

Însă aceasta este complet pe dos!

Aceste entități nu ar trebui niciodată să înlocuiască părinții sau să lucreze pentru a substitui decizia părintelui cu propria lor opinie pentru ceea ce este cel mai bine pentru copil. Aici părinții trebuie să rămână vigilenți pentru a-și apăra primatul lor în rolul față de copii, insistând că rolul statului este limitat.

După cum probabil observați, sunt extrem de pasionat de această problemă. În calitate de președinte HLI am călătorit în jurul globului și am fost martor la atacul asupra căsătoriei și a familiei la scară globală. Ele se află sub atac precum niciodată înainte. Mai mult, cultura toxică separa copiii de părinți, producând crezul că statul știe cel mai bine, deseori într-un efort deschis de a recruta copii pentru viziuni radicale și radical imorale asupra lumii.

În orice caz, Dumnezeu ne-a revelat planul pentru noi: întreaga societate umană este construită pe colaborarea dintre soți și soții, care acționează împreună pentru Voința Lui. Familia este (sau ar trebuie să fie) roca-mamă a societății. După cum a scris Sf. Papă Ioan Paul al II-lea, “După cum merge familia, așa merge națiunea și tot așa merge întreaga lume în care trăim.” (Perth, Australia, 1986).

Aceasta e valabil în două moduri. Dacă familiile își trăiesc misiunea primită de la Dumnezeu, atunci beneficiază comunitatea, națiunea și întreaga lume. Pe de altă parte, atunci când familiile renunță la demnitatea lor și când părinții se sustrag în fața datoriilor lor primite de la Dumnezeu, atunci întreaga lume suferă. Din nefericire, cu ravagiile unor fenomene precum divorțul-fără-de-vină, contracepția și avortul, deseori copii sunt primii care suferă și ei suferă cel mai mult atunci când părinții eșuează în a-și îndeplini responsabilitățile. 

Există puține lucruri care să îmi cauzeze o mare suferință și care să mă provoace la multă furie, decât să urmăresc părinți întorcându-și spatele față de cele mai importante obligații ale lor, și care își înmânează copiii cu bună-știință unor oameni complet nepotriviți pentru această sarcină. Noi urmărim dezvoltarea unui experiment social care are consecințe tragice, copiii noștri fiind victimele. Prin transgenderism trupurile copiilor sunt mutilate și li se fură însuși sensul identității lor. Ei sunt scufundați într-o viziune perversă asupra lumii care le garantează că nu se vor simți niciodată bine în propriile lor trupuri și nu vor experimenta niciodată bucuriile obișnuite, liniștite ale unei vieți normale trăite bine.

Vom continua să sacrificăm generații de familii și copii acestor experimente sociale? Sper că nu. La Daily Signal, Emilie Kao descrie eforturile făcute de mulți părinți eroici pentru a se opune. Unele dintre aceste familii duc procese în instanță împotriva școlilor care au încercat să le “tranziționeze” copiii în secret. Alții sprijină eforturile unor legislatori curajoși pentru a le proteja drepturile lor. Kao scrie:

“Legislatorii pot și ar trebui să așeze părinții pe scaunul de șofer. Ei pot cere școlilor să înștiințeze părinții dacă copilul lor are probleme de identitate de gen și ei pot interzice școlilor să se angajeze într-un tratament neautorizat al sănătății mentale a elevului. Făcând astfel, ar atrage atenția școlilor că ei nu pot înșela părinții referitor la chestiuni semnificative precum confuzia asupra identității de gen a vreunui elev.”

Sper ca fiecare care citește acest articol va cerceta și va sprijini procesele în instanță și legile precum acestea. Și sper că mai mulți părinți și mai multe familii, cu sprijinul mutual al persoanelor preocupate, se vor uni acestui efort etic. Dacă măcar părinții ar recunoaște imensitatea responsabilității lor față de copiii lor și puterea pe care ar putea s-o exercite dacă ei se asociază, ar putea să reziste cu ușurință mașinațiilor ideologilor puțin la număr comparativ cu ei (dar extrem de vocali) care încearcă să-i intimideze întru tăcere sau capitulare.

Nu-i lăsați. Opuneți rezistență. Sunt multe în joc. Pentru binele copiilor noștri.

Traducere: Gerda Chișărău

Sursa aici