Cum natura umană își poate pierde simțul normalului

Normalul și Perversul

În The abolition of Man (trad. n. „Abolirea Omului“) C. S. Lewis distinge între reacția emoțională sau starea psihologică a unei persoane și starea obiectivă a lucrurilor. Zicala „nu-i frumos ce-i frumos, e frumos ce-mi place mie“ e complet eronată. Frumusețea unei cascade, farmecul copiilor sau onoarea bătrânilor nu depind de subiectivitatea fiecărui individ. Ele sunt cuprinse în natură, intrinseci și deja date, sunt realități obiective. Faptul că „acea cascadă este sublimă“ este doar un răspuns subiectiv, nu acesta îi conferă cascadei frumusețe, ci ea posedă această caracteristică prin natura sa. Fără diferență dintre obiectiv și subiectiv ideea normalului își pierde sensul.

În That Hideous Strength (trad. n. „Acea hidoasă putere “) a lui C. S. Lewis, Mark Studdock, un tânăr academician, trece printr-o îndoctrinare numită „antrenament sistematic în obiectivitate“. Pentru acumularea mai multor cunoștințe, Frost susține că este nevoie de o nouă sensibilitate dobândită prin abolirea întregului sistem de preferințe, fie ele etice, estetice sau logice. Acesta îl conduce pe Studdock într-o cameră ciudată, fără ferestre, fără șemineu, neobișnuit de înaltă și îngustă, cu ușa ușor deformată și câteva pete negre pe tavan. Pe pereți atârnau tablouri bizare, unul reprezentând o femeie căreia îi creștea păr în gură, altul un bărbat având burghie în loc de mâini, altul reprezentănd Cina cea de Taină, cu gândaci sub masă. Reacțiile specific umane sunt distruse pentru a se potrivi societății fastidioase ale Macrobilor, inginerii sociali atei care îl fac pe om dumnezeu. Această obsesie a perversului duce inevitabil la un rău diabolic. Dacă naturalul este corupt, moralul își pierde sensibilitatea, iar nenaturalul și anormalul devin normalitate. Răul devine bine. Instinctul pervers înlocuiește raționalul cu iraționalul și recreează natura umană după un model științific separat de mama sa, pământul și de Tatăl său din Cer.

Marc descoperă pervertirea îndoctrinării când rămâne izolat într-un coșciug în camera cu picturi ciudate. Acestea l-au făcut să-și dea seama de paradoxul camerei. Normalul există. Și a ales normalul, chiar dacă putea fi ucis pentru asta. Binele este rațional, uman și normal, în căsătorie, familie, copii, realități pe care Studdock le-a dat la o parte pentru a intra în cercul illuminati care fabulau despre noua ordine mondială, controlul populației și tehnocrație.

Odată ce mintea lui se lasă cucerită de ideea normalului, frumusețea binelui și urâțenia răului sunt acceptate ca adevăruri universale. Îi devine evident faptul că perversul își are rădăcinile în iad. Redescoperirea normalului îi însănătoșește mintea.

Modernismul dorește să convingă lumea că tehnicile psihologice, propaganda, spălarea creierului, îndoctrinarea și ideologia poate face natura umană să-și piardă simțul normalului. „Odată deformată, aceasta sensibilitate nu mai vede urâțenia din avort, pervertirea uniunilor de același sex, egoismul actului sexual redus la obiceiuri contraceptive, rușinea coabitării și suferința nespusă a familiilor pe cale să se destrame. Acestea nu sunt răspunsuri subiective sau opinii religioase, ci sentimente morale înrădăcinate în natura obiectivă a lururilor pe care neamul omenesc le numește Normal.“

Prelucrare articol: Alexandra Potroghir 
Autor: DR. Mitchell Kalpakgian
Sursa: http://www.truthandcharityforum.org/the-normal-and-the-perverse/