Strategiile războiului împotriva populației

de Claudiu Dumea, partea a 3-a (din 4)
Metodele folosite de planificatorii mondiali ai populaţiei globului sunt în primul rând sterilizarea, contracepţia şi avortul. Sume fabuloase sunt alocate de Guvernul SUA, Banca Mondială, de miliardari precum Rockefeller, de diferite organisme ale ONU şi alte organizaţii anti-nataliste pentru înfăptuirea programelor de reducere a populaţiei pământului pe plan intern şi internaţional, forţele pentru reducerea fertilităţii concentrându-se asupra ţărilor mai puţin dezvoltate.

De pildă, suma cheltuită în 1997 pentru programele anti-nataliste internaţionale s-a ridicat la 15 miliarde de dolari.

Sterilizarea în masă este o preocupare veche a organizaţiei PlannedParenthood.

Deja în 1932 în revista acestei organizaţii, Birth Control Review a apărut un articol de fond intitulat:Sterilizarea eugenică: o necesitate urgentă.

Mai târziu, impresionate de „bomba populaţiei” a lui Paul Ehrlich şi de „ciuma populaţiei” a lui Kingsley Davis – cei doi ideologi principali ai exploziei demografice –, cercurile politice şi financiare americane la care s-au alăturat cele din Japonia şi din alte ţări occidentale, precum şi organismele ONU, au participat şi participă cu toate forţele la programele de reducere a populaţiei pământului. În anul 1977, ReimertRavenholt, directorul Agenţiei Americane de Dezvoltare Internaţională (USAID) cerea într-un interviu sterilizarea unui sfert din femeile fertile ale lumii pentru a realiza scopurile SUA de control al populaţiei şi pentru a menţine „funcţionarea normală a intereselor comerciale ale SUA în lume.”

În anii ’60, Statele Unite, Banca Mondială, fundaţiile marilor miliardari, numeroase organizaţii internaţionale, au declarat războiul împotriva sărăciei în lume prin ajutoare, împrumuturi, programe de dezvoltare, asistenţă acordată ţărilor sărace pentru a le scoate din mizerie. După 50 de ani de ajutorare constatăm că nici o ţară nu a fost scoasă din sărăcie. E doar o mască; nu e vorba de un război împotriva sărăciei, ci împotriva săracilor, nu se urmăreşte eliminarea sărăciei, ci a săracilor. O femeie din Bangladesh, FaridaAkhter, a participat la Conferinţa Internaţională pentru Populaţie de la Cairo (1994) unde a distribuit o broşură în care spunea: „Politicile de control al populaţiei reprezintă continuarea unui război mascat… destinat… să decimeze numărul negrilor, indigenilor, al oamenilor albi cu dezabilități şi al săracilor… Popoarele indigene din diverse ţări… sunt supuse unor metode coercitive de control al fertilităţii pentru a li se lua pământul… (şi) resursele.” La începutul anilor ’70, Agenţia Internaţională de Dezvoltare a SUA avea clar făcut planul de stopare a creşterii populaţiei mondiale. Planul apare într-un document declasificat în 1980 în care planificatorii ajutoarelor străine au dezvăluit intenţia lor de a stabili „familia de doi copii în medie” în toată lumea, până în anul 2000. Planificatorii îşi propuneau să-şi concentreze eforturile pentru a ţine sub control creşterea populaţiei în anumite ţări precum: India, Bangladesh, Pakistan, Etiopia, Mexic, Indonezia, Brazilia, Filipine, Thailanda, Egipt, Turcia, Nigeria şi Columbia. Planul sugerează măsuri specifice pentru a convinge oamenii să aibă familii mai mici şi avertizează că ar putea fi necesare „măsuri obligatorii de control al populaţiei.” Ajutoarele şi împrumuturile sunt acordate ţărilor vizate cu condiţia ca liderii ţărilor respective să urmeze programele de limitare a populaţiei. Banii, în loc să meargă pe mâncare, merg pe anticoncepţionalele pe care le produc şi le comercializează cei care acordă fonduri cu o mână şi le iau înapoi cu cealaltă mână. Câteva exemple ne ajută să înţelegem cum funcţionează maşinăria anti-natalistă la scară mondială.

Printr-un contract din 1988 cu Costa Rica, Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională oferea 12 milioane de dolari acestei ţări în schimbul promisiunii că această ţară va face ca până în 1992, 70% din cupluri să recurgă la anticoncepţionale.

În anii ’60, guvernul Coreei de Sud, urmând directivele reţelei internaţionale de planificare familială, oferea o sumă de bani oamenilor săraci care acceptau sterilizarea. De asemenea, în India se ofereau bani sau se făcea o fântână nouă pentru sat dacă 75% din bărbaţii satului acceptau să fie supuşi vasectomiei.

India a fost mult timp laboratorul pentru experimente în domeniul controlului populaţiei. Preşedintele american Johnson, susţinător înfocat al controlului naşterilor pe plan intern şi extern, a respins în repetate rânduri cererea de a furniza grâu indienilor înfometaţi în timpul foametei din 1966. Preşedintele le-a eliberat grâu numai după ce guvernul indian a acceptat un program masiv de control al populaţiei. În 1976, numai în trei luni, au fost sterilizaţi în India 3 milioane de bărbaţi. Nu se poate şti numărul femeilor cărora li s-a implantat steriletul, în schimbul unei sume de bani. Vasectomiile pentru stimulente băneşti se făceau în locuri publice, cum ar fi gările, adesea în condiţii mizere, cu până la 20 de sterilizări pe oră.

China este obiectivul cel mai important al planificatorilor populaţiei. E puternic stimulată financiar. De pildă, în anul 1995, China a primit peste 22 de miliarde de dolari împrumuturi de la Banca Mondială, plus milioane de dolari primite anual de la Fondul Naţiunilor Unite pentru Populaţie şi de la Federaţia InternaţionalăPlannedParenthood. În relaţii cordiale cu marile puteri ale lumii, China a introdus o politică anti-natalistă bestială: politica unui singur copil de familie cu avort forţat, sterilizare obligatorie, infanticid. Ziare precum New York Times sau Wall Street Journal descriu scene cutremurătoare care se petrec în China: femei adunate şi forţate să facă avort; membrii comitetelor de supraveghere (adevărate escadroane ale morţii) care răpesc femeile însărcinate de pe stradă pe care le trimit imediat, uneori cu cătuşe la mâini sau legate, la clinicile de avort; copii care plâng când sunt scoşi afară din sânul matern; femei încătuşate, legate cu frânghii sau băgate în cuşti în care se ţin de obicei porcii, în drumul lor spre clinicile de avort. Maltratarea bestială, penalizări grele, represalii şi sterilizarea forţată a femeilor care au reuşit să aducă pe lume mai mult de un copil; bebeluşi, în special de sex feminin, omorâţi, înecaţi, lăsaţi să moară – medicilor şi personalului medical li se cere să ucidă noii născuţi prin asfixierea cu perna imediat după naştere; orfelinate pentru fetiţele abandonate, adevărate lagăre ale morţii. Numai cei bogaţi pot să aducă pe lume mai mult de un copil, plătind o taxă care variază între 25000 şi 100000 de euro. Acest sângeros genocid are loc cu complicitatea, încurajarea şi sprijinul financiar care vine din partea Statelor Unite, ONU şi a ţărilor bogate. ONU a acordat în 1983 premiul pentru populaţie ministrului chinez pentru planificare familială, QianXinzhong. Cu această ocazie, secretarul general al ONU, Perez de Cuellar, şi-a exprimat aprecierea pentru capacitatea demonstrată de chinezi de a organiza politici de control al fertilităţii pe scară largă. Aceeaşi politică demografică anti-natalistă este practicată în zeci de alte ţări. Ţările Africii sunt sfâşiate de războaie sângeroase. Propaganda anti-natalistă le pune pe seama suprapopulării acestui continent. În realitate, Africa are doar o cincime din densitatea populaţiei Europei. În plus, are un potenţial de creştere a producţiei alimentare neexploatat, care ar putea hrăni de două ori populaţia actuală a lumii. Dar ţările bogate, cu mari industrii de armament şi interes în a acapara bogăţiile naturale ale acestui continent, pun arme în mâinile africanilor pe care îi asmuţă ca să se omoare între ei. Furnizorii de ajutoare externe fac să plouă cu pilule, prezervative şi sterilete în clinici, dar nu se găsesc medicamente simple pentru tratarea unor boli obişnuite ca malaria sau pneumonia.

Propaganda şi presiunile asupra guvernelor tuturor ţărilor de a legaliza şi legitima avortul şi-au făcut efectul. Avortul a fost legalizat pentru prima dată în ţările bogate, pretinse civilizate, avansate: Anglia în 1967, Statele Unite în 1973, Franţa în 1975, Italia în 1978; aceasta pentru a influenţa prin exemplul lor celelalte ţări ale lumii. Pentru a-şi atinge scopul, forţele abortiste au recurs la două tactici perverse: schimbarea limbajului şi minciuna. În noul limbaj elegant, inofensiv, avortul nu se mai numeşte crimă ci „întrerupere a sarcinei”, copilul din sânul mamei se numeşte „produs biologic de concepţie”, „o protuberanţă a femeii”, „o excrescenţă amputabilă”, genocidul înfăptuit prin avort se numeşte „planificare familială”, „sănătate reproductivă”, controlul populaţiei este ascuns sub expresii şi fraze pompoase cum ar fi: „educaţie sexuală”, „lupta pentru prevenirea şi combaterea SIDA”, „stare totală de bine din punct de vedere fizic, mintal şi social”, un mod de a crea fiinţe umane ideale ale viitorului: „nu ascunse, exploatatoare, viclene, marcate de vină, apatice, pline de vicii, mohorâte… nu ca noi”, ci „doritoare, pasionate, grijulii, netemătoare, deschise, responsabile, exuberante.” Ba chiar cuvântul avort e ocolit cu grijă. În proiectul de lege din 1993 al lui Bill Clinton, în care se cerea fonduri federale pentru avort, în cele 1300 de pagini din care este alcătuit, nu apare nici măcar o singură dată cuvântul avort.