DonațiiAjutați-ne cu o donație, prin PayPal sau transfer bancar!

Să nu îngăduim ca handicapul nostru să ne împiedice să trăim viața pe deplin!

Mărturii pregnante de la Festivalul Tineretului din Medjugorje 2018

Vă prezentăm cele mai răsunătoare mărturii de la cel mai important eveniment al anului pentru tineretul catolic din lumea întreagă: Festivalul Tineretului de la Medjugorje din perioada 1-6 august 2018, transmis în direct de Radio Maria România. Sute de mii de tineri au participat din lumea întreagă, peste 500 de preoți au concelebrat zilnic și în jur de un milion de vizitatori au urmărit transmisia live a evenimentului pe www.medjugorje.hr.

Tom Lascelles: ”Nu voi îngădui ca handicapul meu să mă împiedice să-mi trăiesc viața pe deplin!”

Tom Lascelles
Tom Lascelles

Un bărbat de 21 de ani din Marea Britanie, Tom, imobilizat în scaunul de rotile de mic copil, a venit la Medjugorje a doua oară și nu s-a mai întors acasă. De atunci a vizitat toate locurile, inclusiv pe Podbrdo l-au cărat niște tineri. Doar pe Kirjevac nu ajunsese, însă în inima lui ardea o dorință puternică să ajungă sus la Crucea de pe Krijevac. Pe cine putea să roage să-l urce sus? Tom nu este chiar un tânăr zvelt și urcușul este destul de greu și pentru un om sănătos.

Tocmai în Joia Mare din acest an 2018 a venit un tânăr de la Cenacolo și l-a întrebat dacă ar dori să urce pe muntele Crucii. A plâns toată noaptea de bucurie. În ziua următoare, Vinerea mare, a fost cărat de șase tineri sus pe munte și i s-a împlinit cea mai mare dorință a inimii sale.

De atunci el e ferm hotărât că trebuie să-și trăiască viața în toată plinătatea ei și nu va îngădui niciodată ca handicapul său să-l împiedice de la acest lucru.

Părintele Paroh Marinko Sakota a completat mărturia lui Tom la urmă, spunând: ”Tom este o adevărată binecuvântare pentru Medjugorje! Când îl întâlnești pe Tom, oricât de necăjit ai fii, îți trece. El îți transmite bucuria lui.”

Fra Stefano Albanesi: ”Doamne vrei să mă căsătoresc sau vrei să devin o persoană consacrată?”

Fra Stefano Albanesi
Fra Stefano Albanesi

Am avut o viață și o copilărie minunată, am trăit într-o familie deosebit de frumoasă! Am avut plăcerea de a mă ruga de mic copil, am animat Sf. Liturghii cântând cu chitara. Îmi doream să câștig mulți bani ca să construiesc un orfelinat. Și îmi doream la 13-14 ani să plec de acasă, să am experiența de a trăi fără părinți, să împart suferința aceasta cu cei care nu au părinți.

Fiind fotbalist profesionist, m-am îndepărtat încet-încet de Dumnezeu și mi s-a părut că Dumnezeu îmi răpește libertatea.

Am suferit un accident care m-a imobilizat în spital, a declanșat o perioadă de calvar în viața mea, după care m-am hotărât să-l urmez pe Cristos și să urmez mai târziu calea vieții consacrate. Am învățat rugăciunea inimii citind cartea Pelerinului rus, recomandată de vizionara Vicka.

Dispoziția colegilor mei fotbaliști depindea de faptul dacă echipa a câștigat sau a pierdut meciul. Eu eram liber.

Eu, pe când încă mai jucam fotbal, mergeam împreună cu preotul să fac apostolat pe stradă printre prostituate, să adunăm oamenii străzii, să ne rugăm în fața clinicilor de avorturi.
Văzând câtă suferință este în jurul meu și rătăcire, prin rugăciune m-am deschis către Domnul și l-am întrebat: ”Doamne vrei să mă căsătoresc sau vrei să devin o persoană consacrată?”

O întrebare care spune totul despre nivelul spiritual al unui suflet, despre gradul său de prietenie cu Dumnezeu, despre generozitate, renunțare de sine, speranță și iubire. Este întrebarea care îi deschide toate ușile lui Dumnezeu în viețile noastre, care ne face capabili de a împlini așteptările lui Dumnezeu, de a intra ca protagonist activ în marele plan de mântuire al omenirii, țesut de Dumnezeu de-alungul istoriei și înfăptuit necontenit de Domnul nostru Isus Cristos prin moartea sa pe Cruce.