Cei însetați, flămânzi și goi

Cum să creăm și să susținem cultura pentru viață
de Pr. Shenan Boquet, președinte HLI

În societatea contemporană, ne confruntăm cu provocarea de a reabilita cultura vieții, una care să respecte integral viața de la concepția biologică până la sfârșitul ei natural. Sfântul Ioan Paul al II-lea subliniază necesitatea de a predica Evanghelia Vieții ca o parte integrantă a Evangheliei (78). Această viziune a fost apărată cu mulți ani înainte de promulgarea Evangelium vitae (Evanghelia Vieții) a Sfântului Ioan Paul al II- de Fr. Paul Marx, O.S.B., fondatorul HLI. El a insistat asupra faptului că învățăturile Bisericii asupra vieții și familiei ar trebui să fie prezentate ca părți integrante ale credinței.

Trebuie să fim foarte conștienți că, „În cazul în care Dumnezeu este refuzat și oamenii trăiesc ca și cum El nu ar exista, sau poruncile Lui nu sunt luate în considerare, demnitatea persoanei umane și inviolabilitatea vieții umane, de asemenea, sfârșesc prin a fi respinse sau compromise „(96).

În procesul de evanghelizare trebuie „să predicăm Evanghelia Vieții, să o celebrăm în Sf. Liturghie și în întreaga noastră existență și totodată să o integrăm în diversele programe și structuri care susțin și promovează viața” (79). În Liturghie, ne închinăm și exprimăm mulțumire față de Dumnezeu ca autor al vieții. Pentru a sublinia acest punct, Sfântul Părinte folosește un citat puternic de-al lui Pseudo-Dionisie Areopagitul, Despre Numele Divin, care întărește, de asemenea, speranța noastră în viața veșnică (84). Trebuie să fim conștienți de faptul că în cazul în care autorul vieții nu este adorat în mod corespunzător în Sfânta Liturghie, înseamnă că acest dar al Lui nu este apreciat așa cum se cuvine. În celebrarea Sacramentelor, vom „fi tot mai capabili să exprimăm adevărul deplin despre naștere, viață, suferință și moarte, și ne va ajuta să trăim aceste momente ca o participare la misterul pascal al lui Cristos răstignit și înviat” ( 84). Aceste Liturghii ar trebui să ni-L aducă pe Dumnezeu și harul Său să ne întărească să găsim bucuria și în  momentele de durere. În același timp, durerea care vine din viața plină de griji ar putea fi transformată în speranța de a intra în viața veșnică.

Prin caritate, punem faptele noastre în serviciul proclamării Evangheliei, precum este menționat în scrisoarea Sfântului James. Ne aratăm credința prin intermediul faptelor noastre – faptele caritabile- care „își găsesc expresia în mărturia personală, diferite forme de voluntariat, activități sociale și de angajament politic” (87). Ar trebui să fie foarte clar: „În a ajuta pe cei flămânzi, însetați, străini, goi, bolnavi, închiși – asemenea copilului în uter și persoanei bătrâne care suferă sau este aproape de moarte – avem posibilitatea de a-L servi pe Isus „(87). Sfântul Ioan Paul al II-lea a făcut o observație foarte importantă referitor la faptele caritabile  și anume că nici în apărarea vieții nu putem „tolera prejudecata și discriminarea, pentru că viața umană este sacră și inviolabilă în fiecare etapă și în orice situație; este un bun indivizibil. Trebuie  să „arătăm grijă” pentru fiecare viață și pentru viața tuturor „(87).

Papa Ioan Paul al II-lea promovează o serie de inițiative concrete pentru a ajuta persoanele și familiile. În prima etapă ar trebui promovate centre pentru metode naturale de reglare a fertilității ca un ajutor valoros pentru părinții responsabili. În plus, agențiile de căsătorie și de consiliere a familiilor ar trebui să abordeze fiecare familie ca „sanctuar al vieții.” Aceasta ar include centre de asistență pentru ajutorarea mamelor necăsătorite și cuplurilor în dificultate și totodată multe alte acțiuni pentru a ajuta persoanele nevoiașe, în special cei în vârstă sau bolnavii în fază terminală, așa cum sfătuiește în nr. 88.

În acest context, Sfântul Părinte subliniază responsabilitatea unică a personalului de ingrijire a sănătății: medici, farmaciști, asistente medicale, capelani, bărbați și femei religioase, administratori și voluntari. El constată cu îngrijorare că, „În contextul cultural și social de astăzi, în știința și practica medicinei riscăm  să pierdem din vedere dimensiunea etică inerentă, profesioniștii din domeniul sănătății pot fi puternic tentați uneori să devină manipulatori ai vieții, sau chiar agenți ai morții „(89). Enciclica adaugă în continuare: în consecință, personalul medical ar trebui să aibă un respect absolut pentru viața umană și sfințenia ei. Acest lucru necesită exercitarea obiecției de conștiință în legătură cu avortul la cerere și eutanasia.

Evanghelia Vieții, în punerea sa în aplicare prin activități sociale și politice, trebuie să apere și să promoveze valoarea vieții. Punctul 90 spune că lideri civili au responsabilitatea „de a servi poporul și binele comun, ei au datoria de a face alegeri curajoase în sprijinul vieții, în special prin măsuri legislative.” Legile au un „rol decisiv în influențarea modelelor de gândire și al comportamentului. ” În acest context, trebuie să vedem principiul de bază inspirat de Sf. Toma „că o lege care încalcă dreptul natural al unei persoane nevinovate la viață este nedreaptă și, ca atare, nu este valabilă ca lege. ” Nu este  suficient să eliminăm legile nedrepte. Cauzele care stau la baza atacurilor asupra vieții trebuie să fie eliminate și în schimb trebuie să se asigure sprijin adecvat pentru familii și maternitate. Trebuie să fim conștienți că sprijinul pentru viață este foarte mult legat de noua evanghelizare, deoarece, într-o mare măsură, aceste atacuri se bazează  pe o ideologie liberală secularistă care domină societatea contemporană.

Familia, de asemenea, are un rol de neînlocuit în construirea unei culturi a vieții. Cuplurile căsătorite sunt chemate să dea viața care este primită în dar și ar trebui să fie dată în dar. Este rolul părinților, mai presus de toate de creșterea și educarea copiilor în credință și în virtuțile umane, astfel familia își îndeplinește misiunea de a vesti Evanghelia Vieții. Putem vedea înțelepciunea acestui pontif venerat atunci când arată condiția ca părinții să dea copiilor lor o adevărată învățătură a sensului vieții despre suferința și moarte: ei trebuie să promoveze „atitudini de apropiere și asistență  față de membrii bolnavi sau în vârstă ai familiei  „(92).

În eforturile noastre de a stabili o cultură a vieții nu începem de la zero, deoarece, în primul rând, ne străduim să stabilim o cultură care este în conformitate cu natura umană. Chiar dacă această natură a fost rănită de păcatul originar, acumularea păcatelor prin generații și tendințele secularizării societății contemporane, înclinațiile bune naturale rămân. În al doilea rând, chiar dacă credința pare a fi în scădere în cele mai multe dintre culturile occidentale, unele rădăcini rămân, iar acestea ar putea înflori din nou.

Sfântul Părinte insistă asupra faptului că, în predicarea Evangheliei (în general) și Evangheliei Vieții (în special), „nu trebuie să ne temem de ostilitate sau că nu vom fi populari, ci noi trebuie să refuzăm orice compromis sau ambiguitate care ne-ar putea face să gândim asemenea lumii. Trebuie să fim în lume, dar nu din lume, luând putere de la Hristos, care, prin moartea și învierea Sa a biruit lumea „(82). Mai târziu, el a dat un avertisment pentru diferiți membri ai Bisericii care  „ajung prin separarea de credința creștină, de cerințele sale etice privind viața și, astfel, se încadrează în subiectivism moral și anumite moduri inacceptabile de acțiune” (95). În lupta noastră pentru a stabili cultura vieții, trebuie să acceptăm realitatea că suntem „în tensiune constantă cu forțele răului, care cutreieră lumea și afectează inima omului, oferind rezistență față de Hristos” (103). Acest fapt trist este demonstrat de experiența noastră de zi cu zi și, din păcate, putem vedea modul în care forțele răului au devenit mai amenințătoare în cei douăzeci de ani de când această enciclică a fost promulgată.

Prin angajamentul din întreaga lume, Human Life International, a urmat chemarea lui Ioan Paul al II-lea pentru o „mobilizare generală a conștiințelor și un efort etic unit pentru a activa o mare campanie de sprijinire a vieții” (95). Misiunea HLI continuă eforturile prin intermediul unui angajament de învățământ pentru a promova o civilizație a vieții și a iubirii, în conformitate cu învățătura Bisericii. Această enciclică valoroasă a Sf Ioan Paul al II-lea ne dă speranță și o fundație foarte solidă pe care să construim învățătura Bisericii pentru o cultură catolică a vieții care ar servi generația aceasta și generațiile noastre viitoare.

Sursa: http://www.truthandcharityforum.org/how-to-create-and-sustain-a-culture-of-life/?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed%3A+TruthAndCharityForum+%28Truth+and+Charity+Forum%29

Traducere: Doriana Bodin