Sindromul post-avort

Sindromul post-avort (SPA) a fost descris pentru prima oară în 1985, de către Anne C. Speckhard din SUA, psiholog şi terapeut în probleme de familie. Persoanele afectate de SPA sunt, în primul rând femeile care au făcut un avort, apoi partenerii lor şi personalul medical implicat.
Simptomele descrise în SPA sunt:

Mâhnire şi durere

Acestea sunt cauzate de acceptul dat pierderii copilului. Pierderea acestuia trebuie neapărat jelită, ceea ce cere timp şi energie. Dacă acest proces nu are loc în mod serios femeia va deveni apatică, anxioasă, iritată, obosită, acumulând o tensiune psihică tot mai mare. Pe plan fiziologic, depresiile şi psihozele pot afecta în sens negativ sistemul imunitar.

Sentimentul de vinovăţie

El produce, în prima etapă, un efect depresiv manifestat prin tristeţe, plâns nejustificat şi pesimism. Mai târziu pot apărea manifestări autodistructive şi neîncredere în sine. Vina poate fi tăgăduită sau proiectată asupra altora. Dacă vinovăţia este camuflată de mânie, femeia va găsi un ţap ispăşitor în partenerul ei sau va acuza toţi bărbaţii.

Anxietatea

Este rezultatul recunoaşterii propriei agresivităţi. Un instinct criminal incipient şi-a găsit deja expresia în actul avortului şi şi-ar putea face din nou apariţia. Anxietatea poate fi atât de mare, încât să înăbuşe orice formă a încrederii în sine.

Dorinţa de a fi acceptat

Motivaţia principală a avortului se leagă de întrebarea dacă copilul este dorit sau nu. Implicit va apare îndoiala părinţilor dacă sunt sau nu acceptaţi de alte persoane.

Mânia

Apare ca urmare a pierderii copilului, a bucuriei de a creşte copilul, a adevăratului sens al vieţii, a şansei de a-şi vedea continuată viaţa prin urmaşi. Mânia poate fi îndreptată asupra copilului (dacă el nu ar fi existat nu ar fi trebuit să se confrunte acum cu aceste sentimente), asupra propriei persoane (pentru contribuţia avută), asupra partenerului (pentru lipsa de sprijin sau pentru faptul de a fi impus avortul), asupra lui Dumnezeu (că nu a intervenit), asupra părinţilor, medicilor, etc.

Răzbunarea

Dacă se consideră doar victime ale avortului, femeile doresc să se răzbune pe cei care le-au convins să avorteze sau pe bărbaţii cu care au rămas însărcinate.

Reacţia după un an de la avort (sindromul aniversării)

Apar mai ales dureri de bazin, iar mânia şi durerea sufletească răzbesc la suprafaţă cu mai mare intensitate.

Sentimentul neîmplinirii

Deseori se manifestă dorinţa arzătoare de a înlocui copilul pierdut, asociată cu teama că în îngrijirea viitorului copil pot apărea diverse probleme, ceea ce va duce la amânarea sarcinii următoare.

Teama de a deveni părinţi

Părinţii pot avea convingerea că din cauza pierderii de sarcină nu se pot comporta adecvat ca părinţi. Este posibil să se formeze tiparul ataşamentului anxios dintre părinte şi următorul copil (acesta poate interfera cu abilitatea copilului de a explora mediul şi împiedica dezvoltarea lui la potenţial maxim).

Neîncredere

Femeia îşi pierde încrederea în persoanele care au sfătuit-o să aleagă avortul.

Pierderea nevinovăţiei

O femeie care a avut experienţa unui avort va deveni cinică, atât cu ea însăşi, cât şi cu cei din jur.

Tulburări de somn sau coşmaruri

Ritmul somn-veghe poate fi perturbat. Mai mult, deseori apar vise înspăimântătoare, incontrolabile care sunt adesea legate de sânge, întuneric, disperare. Unora dinte femei li se pare că aud vocea copilului avortat. Coşmarurile sunt adesea primul semn că mecanismele de apărare s-au prăbuşit.

Lipsa de acomodare în relaţiile personale (criza de încorporaţie)

Femeia gravidă trebuie să devină mai blândă şi mai flexibilă pentru a accepta prezenţa noii vieţi în trupul ei. Unele femei acceptă avortul tocmai pentru a nu-şi leza integritatea psihologică personală.

Criza de identitate a femeii

Prin structura ei, femeia este înzestrată cu chemarea de a fi iubită şi a iubi, de a concepe viaţa şi de a o ocroti. Conştientizând că a distrus o nouă viaţă, identitatea femeii se deteriorează, fiindu-i greu să creadă ca mai poate deveni o femeie tandră, iubitoare şi grijulie. Drept urmare, va pune cariera profesională pe primul plan sau se va lăsa pradă amărăciunii şi durităţii. Şi bărbaţii pot simţi că au eşuat în a-şi proteja propriul copil (deci să manifeste şi ei o criză de identitate).

Probleme în îngrijirea următorului copil

Femeile cu avorturi în antecedente au mai multe probleme cu creşterea următorului copil, legătura dintre mamă şi copil fiind mai slabă. Când copilul plânge, ele vor reacţiona cu teamă şi neîncredere, uneori chiar cu agresivitate.

Repetarea avortului

Pentru a se răzbuna pe mama ei, care a neglijat-o în copilărie, femeia tinde să repete avortul. Repetarea avortului poate fi văzută şi ca o modalitate de a se confrunta cu sentimentele de vinovăţie. Pe de altă parte este dificil să recurgi la avort pentru prima dată. Însă odată trecută această „barieră” instinctuală care ne împiedică să facem rău altora, la următoarele avorturi acest lucru tinde să devină tot mai uşor.

Boli psihosomatice

Pot apărea: anorexie, bulimie, diverse tulburări sexuale (frigiditate, promiscuitate, schimbarea frecventă a partenerilor etc.), reacţii emoţionale foarte puternice la auzul zgomotului unui aspirator, la privirea unui nou-născut, manifestare prin transpiraţii abundente sau crize nervoase, ţipete şi convulsii, inhibarea vieţii emoţionale (comportament de robot) etc.

Depresia

Este o durere psihică atât de profundă, încât poate modifica substanţial psihologia unei persoane: abuz de medicamente, alcool, droguri, tendinţe de suicid etc.