Sfinții și divorțul

Un articol publicat recent în The Catholic World Report analizează mai multe cazuri de sfinți sau figuri catolice care au trecut prin situații de divorț, separare sau anulare de căsătorie, arătând că astfel de dificultăți nu sunt doar un fenomen modern. În Evul Mediu, termenul divortium avea sensuri diverse, de la separare reală până la declararea nulității unei căsătorii, iar Biserica avea autoritate asupra ambelor aspecte.

Biserica timpurie și primul mileniu

Sfânta Fabiola (†399), aristocrată romană, și-a părăsit primul soț din cauza comportamentului său vicios și s-a recăsătorit, lucru considerat nelegitim. După pocăință publică, a devenit un model de caritate. În primele secole medievale, convertirea popoarelor barbare a adus provocări legate de poligamie și divorț. Sfânta Radegunda (†587), una dintre numeroasele soții ale regelui Chlotar I, a reușit să obțină separarea intrând în viața monahală. Câteva secole mai târziu, conflictul dintre regele Lothair II și soția sa, Theutberga, a implicat ani de luptă cu Papa Nicolae I pentru apărarea indisolubilității căsătoriei.

Fabiola, cunoscută și sub numele de Fabiola din Roma, a fost o doctoriță și matroană romană de rang înalt, din grupul femeilor nobile romane care, sub influența Părintelui Bisericii Ieronim, a renunțat la toate plăcerile pământești și s-a dedicat practicii asceticismului creștin și operei caritabile. Este venerată ca sfântă în Biserica Ortodoxă de Răsărit și în Biserica Romano-Catolică, fiind pomenită pe 27 decembrie.

Fabiola aparținea familiei patriciene romane a gens Fabia. Fusese căsătorită cu un bărbat care ducea o viață atât de vicioasă încât să trăiască cu el era imposibil. A obținut divorțul de el conform legii romane și, contrar rânduielilor Bisericii Creștine, a intrat într-o a doua uniune înainte de moartea primului ei soț.

În timpul șederii lui Ieronim la Roma (382–84), Fabiola nu făcea parte din cercul ascetic care se aduna în jurul lui. Abia mai târziu, la moartea celui de-al doilea consort, a decis să înceapă o viață de renunțare și muncă pentru alții. În ziua dinaintea Paștelui, după moartea celui de-al doilea consort, a apărut în fața porților bazilicii Lateran, îmbrăcată în haine penitențiale și a făcut penitență publică pentru păcatul său, ceea ce a lăsat o mare impresie asupra populației creștine din Roma. Papa a primit-o din nou în mod oficial în deplină comuniune cu biserica.*

Epoca reformelor (secolele XI–XIII)

După anul 1000, Biserica a început să aplice mai strict legile matrimoniale, inclusiv regulile extrem de complicate privind rudenia (consangvinitate și afinitate), care interziceau căsătoria chiar și între persoane aflate la a șaptea generație. Aceste norme au fost adesea folosite abuziv, fie pentru a desface căsătorii nedorite, fie pentru a crea alianțe politice.

Un caz celebru a fost cel al lui William de Normandia și Matilda de Flandra, care s-au căsătorit împotriva interdicției papale. Un altul este divorțul regelui Ludovic VII de Eleanor de Aquitania, invocându-se consangvinitatea, deși aceasta s-a recăsătorit imediat cu vărul ei, Henric al II-lea al Angliei.

În peninsula Iberică, numeroase căsătorii regale au fost contestate sau anulate pe motive similare. Un exemplu deosebit este cel al Terezei a Portugaliei și al lui Alfonso IX de Leon, ale căror despărțiri au generat interdicții, excomunicări și negocieri politice. Copiii lor, declarați inițial ilegitimi, au fost ulterior recunoscuți, iar fiul Ferdinand al III-lea a devenit un mare rege și sfânt.

Conciliul Lateran IV (1215) a simplificat regulile, reducând impedimentele la gradul al IV-lea de rudenie, însă în practică elitele au început să solicite dispense pentru căsătorii din ce în ce mai apropiate.

Cazuri târzii și dramatice

Un episod crud este cel al lui Louis XII, care și-a repudiat soția, Jeanne de Valois, pretinzând că mariajul nu fusese consumat. Papa Alexandru VI i-a acordat anularea, iar Jeanne, deși rănită de minciunile fostului soț, a transformat suferința în sfințenie, întemeind ordinul monahal al Anunțiadei.

Epoca modernă

Reforma protestantă a schimbat radical înțelegerea căsătoriei, transformând-o în contract civil și permițând divorțul propriu-zis. Modelul juridic occidental actual provine în mare parte din această schimbare.

Articolul se încheie cu povestea lui Joseph Dutton (1846–1931), un american care, după un divorț dureros și ani de rătăcire, s-a convertit, a devenit colaborator al Sfântului Damian în Molokai și a trăit 44 de ani în slujba leproșilor. Este acum Servitor al lui Dumnezeu.Istoria acestor sfinți arată că, indiferent de epocă, rupturile matrimoniale provoacă suferință, umilință și dezbinare familială. Totuși, sfinții menționați – Fabiola, Radegunda, Tereza, Ferdinand, Jeanne și Joseph – au transformat tragediile lor în ocazii de sfințenie și slujire, oferind un exemplu pentru toți, fie că sunt divorțați, văduvi, căsătoriți, single sau în viața consacrată.

Adaptare: Asociația Darul Vieții

Sursa: articol de Sandra Miesel  Saints and Divorce

wikipedia.org