Istoricul aparițiilor de la Guadalupe
|Sacrificiile umane la azteci
Înainte de sosirea spaniolilor, în Mexicul aztecilor se practicau sacrificiile umane pe scară largă. Se estimează că ei ofereau zeităţilor lor între 50 şi 60 de mii de victime pe an, uneori mai multe. Vrăjitorii jertfeau 3-4 persoane pe minut: cu un cuţit mare ei deschideau cutia toracică şi smulgeau inima victimei care era încă vie şi o ardeau ca ofrandă divinităţilor lor păgâne, pentru a fi în graţiile lor şi a avea astfel soare şi ploaie din abundenţă în momentul oportun.
Când vorbim despre zei falşi trebuie să ne gândim, de fapt, la cel despre care Biblia spune că este „ucigaş încă de la început” iar Cristos îl numeşte „Prinţul acestei lumi”. Astfel că în 1487, cu ocazia închinării unui templu zeului Huitzlopochtli, la Tenoctitlan, capitala lor, în patru zile aztecii au jertfit peste 80 de mii de fiinţe omeneşti. Printre victimele acestor orgii sângeroase erau întotdeauna copii (un copil din cinci era sacrificat).
Nu trebuie să credem că aztecii erau nişte ignoranţi. Dimpotrivă, erau foarte tari în matematică, astronomie, arhitectură, precum şi în alte ştiinţe dar, la fel ca la oamenii secolului nostru, exista la ei un decalaj enorm între cunoştinţele profane şi cunoştinţele adevărurilor religioase. Potrivit tradiţiei lor, o cometă le apăruse strămoşilor lor sub forma unui şarpe cu pene, pe care l-au numit Quetzacoatl (Şarpele cu pene); şi şi-au cioplit atunci idoli sub formă de şarpe (ca din întâmplare!) pe care îi adorau, ca şi pe zeul Huitzlopochtli (Iubitor de inimi şi Băutor de sânge) pe care l-am menţionat deja. Acestor divinităţi, şi încă altora, le ofereau sacrificii umane. Acestea erau moravurile aztecilor înainte de venirea spaniolilor.
În epoca noastră, „şarpele” cel vechi îşi oferă sacrificii umane sub altă formă: făcând să fie daţi morţii în fiecare ani milioane şi milioane de copii nevinovaţi ucişi în sânul mamei lor. Aceasta, bineînţeles, în plus faţă de victimele războaielor pe care le provoacă aproape peste tot în lume.
În 1509, prinţesa Papantzin, sora împăratului Montezuma, a avut un vis: un înger a cărui frunte era marcată de o cruce, a condus-o spre ţărm. Acolo ea a văzut corăbii cu pânze albe arborând o mare cruce neagră şi care se îndreptau spre coasta aztecă. Îngerul i-a spus că la bordul acestor corăbii erau străini care le vor aduce cunoaşterea adevăratului Dumnezeu. Când s-a deşteptat, ea a dezvăluit acest vis căpeteniilor aztece, precum şi împăratului, care a dat crezare spuselor surorii sale. Iar profeţia nu a întârziat să se înfăptuiască.
Sosirea spaniolilor
În 1519, un spaniol de 33 de ani, stabilit în Cuba, Hernan Cortez, a întreprins o expediţie spre Mexic cu corăbii cu pânze albe purtând o mare cruce neagră, aşa cum le descrisese prinţesa. Cortez, care era însoţit de doi preoţi, 550 de oameni şi 16 cai, a pus piciorul pe pământul mexican vineri, 22 aprilie care, în acel an, era Vinerea Sfântă. Dar aztecii aşteptau pentru aceeaşi dată sosirea zeului Quetzacoatl care, potrivit uneia dintre profeţiile lor, trebuia să vină în carne şi oase să-i viziteze. Cortez şi însoţitorii săi nu putea fi, deci, decât zei, astfel încât împăratul nici n-a îndrăznit să pornească la luptă!
Cortez era un creştin fervent, animat de spirit misionar, susţinut de o credinţă de nezdruncinat în Domnul nostru Isus Cristos şi în Preasfânta Sa Mamă. În timp ce înainta spre capitala aztecilor, el i-a eliberat în trecere şi pe indienii pe care aceştia îi luaseră prizonieri, făcânduşi-i aliaţi care l-au ajutat să susţină bătăliile inevitabile. Şi astfel 300 de soldaţi spanioli au putut învinge 30000 de duşmani: unu contra o sută! După un asediu de 93 de zile, Cortez a reuşit să cucerească oraşul Tenoctitlan (Ciudad de Mexico). În ciuda protestelor vrăjitorilor, el a dărâmat idolii. În temple, i-a înlocuit cu crucifixe şi imagini ale Sfintei Fecioare. El a pus capăt sacrificiilor umane. Dar în pofida tuturor acestor succese, convertirile nu se făceau în ritmul pe care îl sperase. Având în vedere marele număr de dialecte, comunicarea era dificilă iar credinţele păgâne erau atât de înrădăcinate în sufletele indienilor, încât erau foarte greu de extirpat, cu atât mai mult cu cât aceştia considerau creştinismul o religie făcută pentru albi. În plus, Cortez ducea lipsă de misionari şi de aceea i-a scris lui Carol Quintul cerându-i să-i trimită.
Împăratul a răspuns cererii sale şi în 1524 au sosit franciscani care au început deîndată evanghelizarea.
Totul ar fi fost perfect fără lăcomia cuceritorilor, care au luat sclavi pretextând că indienii nu aveau suflet. Episcopul a protestat, dar în zadar. Unii preoţi, care au încercat să se opună sclaviei, au murit în cazne. Împăratul, avertizat, a interzis sclavia, dar indienii deja îşi pierduseră încrederea, căci comportarea multor spanioli nu era conformă învăţăturii Evangheliei. În faţa tuturor dificultăţilor cu care se confrunta, episcopul, Monseniorul Zumarraga, a implorat intervenţia Sfintei Fecioare, cerând chiar să-i trimită trandafiri ca semn că rugăciunea sa a fost ascultată. Trandafirii vor sosi curând, într-un mod neaşteptat.
Sfânta Fecioară de Guadalupe (Mexic)
Un indian aztec convertit fusese botezat în 1525 la vârsta de 57 de ani sub numele de Juan Diego. Deşi locuia la vreo 15 km de Mexico, el venea aici în fiecare zi pentru a asista la Liturghie. La 9 decembrie 1531, cum era pe drum, trecând pe lângă colina Tepeyapac, în apropiere de templul zeiţei Tonantzin, el a auzit concertul magnific a mii de păsări. Ridicând capul, a văzut un nor alb înconjurat de un minunat curcubeu. Din lumina albă care ieşea din nor el a văzut apărând o femeie tânără şi frumoasă, învăluită de o lumină mai puternică decât soarele, o lumină care dădea colinei aride şi pietroase un ton minunat. Frunzele plantelor străluceau asemenea unor pietre preţioase; iar tulpinile şi spinii asemenea aurului. Apoi colina se încorona cu pietre în culorile curcubeului, ca şi cum un foc interior le iradia. Doamna stătea acolo, deasupra colinei metamorfozate; era de o asemenea frumuseţe încât i-a tăiat suflarea lui Juan Diego. Hainele Ei, de asemenea, străluceau în acelaşi mod supranatural însă lumina şi culoarea dispăreau în faţa splendorii chipului Ei tânăr şi a privirii Ei blânde. Un zâmbet plin de iubire şi compasiune l-a întâmpinat pe Juan Diego, care se apropia.
-„Juanito, copilaşul meu, unde mergi?”, l-a întrebat Ea.
-„Merg la Liturghie.”
-„Află, tu care eşti unul dintre copiii Mei cei mai mici, că Eu sunt desăvârşita şi pururea Fecioară Maria, Mama Dumnezeului adevărat, Creatorul viu, Stăpânul cerului şi al pământului. Doresc cu ardoare ca în acest loc să se construiască o biserică care să-Mi fie consacrată. Eu voi oferi aici toată iubirea şi compasiunea, ajutorul şi ocrotirea Mea întregului Meu popor. Eu sunt Mama Îndurării, Mama tuturor celor care trăiesc uniţi în această ţară şi în toată lumea, a tuturor celor care Mă iubesc, a tuturor celor care Mă imploră şi a tuturor celor care au încredere în Mine. Eu voi fi prezentă ca să le ascult plânsul şi durerile şi ca să le uşurez suferinţele, nevoile şi necazurile. Pentru ca misiunea Mea să se poată realiza, du-te la episcopul de Mexico şi spune-i că te-am trimis Eu şi că este dorinţa Mea ca o biserică să fie înălţată aici. Povesteşte-i tot ce ai văzut şi ai auzit; Eu îţi voi rămâne mereu recunoscătoare şi îţi voi răsplăti osteneala. Acum, după ce ai auzit cuvintele Mele, du-te, copilaşul Meu şi dă-ţi toată silinţa.”
Sfânta Fecioară se revela, aşadar, cu toate privilegiile sale: Neprihănita Ei Zămislire, Fecioria Ei perpetuă, Mama lui Dumnezeu, Mama Bisericii, ridicarea Ei la Cer.
Ea îşi manifestase dorinţa ca templul zeiţei aztece să fie înlocuit cu o biserică dedicată unicului Dumnezeu adevărat.
Juan Diego a alergat să-l găsească pe episcop, căruia i-a fost foarte greu să creadă minunata lui aventură şi i-a cerut să vină în altă zi.
Chiar în seara aceleiaşi zile, Juan Diego s-a întors la locul apariţiei şi s-a adresat Sfintei Fecioare, cerându-i să trimită pe cineva mai demn decât el să discute cu episcopul. Dar Preacurata i-a răspuns:
– „Preaiubitul Meu copilaş, ascultă-Mă şi înţelege bine că Eu am mulţi slujitori şi mesageri cărora aş putea să le încredinţez mesajele Mele. Dar este absolut necesar ca tu să fii cel care să execute această misiune şi ca dorinţa Mea să fie îndeplinită prin mijlocirea şi cu ajutorul tău. Te implor, deci, să te întorci ca să vorbeşti cu episcopul.”
Chiar în dimineaţa următoare, în 10 decembrie, mesagerul nostru s-a dus din nou la episcop, care l-a lăsat să aştepte destul de mult. Când, în sfârşit, l-a primit, l-a rugat să ceară de la preafrumoasa Doamnă un semn înainte ca el să poată începe construirea bisericii. Juan Diego a ascultat, iar Sfânta Fecioară i-a spus că-i va da un semn chiar a doua zi dimineaţă. Dar în 11 decembrie, vizionarul nostru, care trebuia să-şi îngrijească unchiul bolnav, pe Juan Bernardino, a uitat. În ziua următoare, cum starea unchiului său se înrăutăţea, el a plecat să aducă un preot şi, cum îi era teribil de ruşine că lipsise de la întâlnirea cu Sfânta Fecioară, a făcut un ocol pentru a evita s-o întâlnească, dar aceasta l-a interceptat, spunându-i:
– „Dragul Meu copilaş, ascultă-Mă… Nu te teme de nimic. Nu sunt aici Eu, mama ta? Nu eşti tu sub ocrotirea Mea?… Nu te afli tu sub mantia Mea, cuibărit în braţele Mele? Nu sunt Eu ca şi tine? Nu te întrista din cauza bolii unchiului tău, căci nu va muri; de altfel, la ora actuală este vindecat.”
Sfânta Fecioară i-a cerut mesagerului său să urce în vârful colinei, să culeagă trandafirii care creşteau acolo (într-o zi de 12 decembrie!) şi să-i aducă. Juan Diego s-a executat şi a adus Maicii Sfinte magnificii trandafiri pe care îi găsise acolo. Ea a făcut din aceştia un minunat buchet pe care l-a aşezat cu mâna Ei în poala „tilmei” lui Juanito al Ei („tilma”- manta fără mâneci, prevăzută cu o gaură la mijloc prin care se trage peste cap; la noi este cunoscută sub denumirea, tot latino-americană, de „poncho”; „tilma” este confecţionată din fibre de cactus, iar „poncho” din fibre de lână – n.t.). Apoi i-a înnodat poala tilmei în spatele gâtului, şi i-a spus să ducă trandafirii la episcop, precizându-i că era semnul pe care i-l ceruse.
Pentru a treia oară s-a dus deci Juan Diego la episcop, căruia i-a povestit tot ce s-a întâmplat, spunându-i că îi aduce trandafiri din partea Sfintei Fecioare. Apoi şi-a deznodat de după gât poala tilmei, iar trandafirii s-au împrăştiat pe jos. Văzând trandafirii, episcopul a căzut în genunchi, dar nu se afla la capătul surprizelor, căci imaginea Sfintei Fecioare era imprimată în culori pe tilma, aşa cum îi apăruse mesagerului său, care nu bănuia nimic. Episcopul a aşezat trandafirii în capela sa, în faţa Sfântului Sacrament, împreună cu Tilma cu Icoana miraculoasă.
Juan, însoţit de oamenii episcopului, a plecat să-şi vadă unchiul muribund, Juan Bernardino. Acesta, impresionat de sosirea mulţimii, surâdea fericit că fusese vindecat. „Şi eu am văzut-O, a spus el. A venit aici şi mi-a vorbit. S-a prezentat ca Sfânta Fecioară de Guadalupe. Mi-a spus că doreşte să-i ridicăm o Biserică pe colina Tepeyac.” Guadalupe era numele unui loc de pelerinaj spaniol, situat în Estramadura; în arabă Guadalupe înseamnă „Râu de lumină”, nume care i se potriveşte perfect Reginei Cerului, lumina lui Dumnezeu. De menţionat că în limba aztecă „Coat Lupe” înseamnă „care zdrobeşte şarpele”, nume care i se potriveşte la fel de bine Mariei. Vestea miracolului s-a răspândit repede în toată regiunea şi mulţimile au invadat episcopia pentru a aduce omagiu portretului pe care episcopul l-a expus imediat deasupra altarului catetdralei.
Fără întârziere, episcopul a ordonat construirea unei capele. După însănătoşirea unchiului, cel de al doilea miracol a fost învierea unui indian, străpuns accidental cu o săgeată în toiul festivităţilor prilejuite de întronizarea Tilmei în noua Biserică. Însufleţiţi de marea lor credinţă, indienii l-au acoperit cu Tilma miraculoasă, iar mortul a revenit deîndată la viaţă. Vestea s-a răspândit iar indienii s-au convertit în masă. Misionarii nu mai pridideau să boteze: 15 mii de botezuri pe zi; în 10 ani s-au creştinat în jur de 8 milioane de indieni.
Articol preluat din Regina Pacis nr.171/2007
Email: reginapacis_ro@yahoo.com
Comanda pentru abonamente se primeşte pe numele NEGOIŢĂ ELENA,
la OFICIUL POŞTAL nr. 9, cod poştal 024210
Căsuţa Poştală nr. 31, Bucureşti 9, Sector 2
Preţul este de 1,5 lei pentru un exemplar. Revista apare de 2 ori pe lună (3 lei lunar).
Pentru abonamente colective peste 10 exemplare, preţul/exemplar este 1 leu.