„„Atunci Isus i-a zis: „Mergi, credinţa ta te-a mântuit!”. Îndată şi-a recăpătat vederea şi îl urma pe cale.” Sf. Liturghie și Sf. Rozariu pentru salvarea copilașilor nenăscuți; Luni
de Pr. Shenan Boquet, Președinte Human Life International Odată cu moartea lui Benedict al XVI-lea, Biserica Catolică a pierdut unul dintre cei mai puternici apărători ai învățăturii sale
Părintele Justo Lofeudo analizează controlul social și deriva anti-creștină din prisma așa-zisei pandemii Părintele Justo face parte din Congregația Doamnei Noastre a Preasfântului Sacrament și dânsul este cel
Un Papă al vieții De la începutul Pontificatului său, Papa Benedict al XVI-lea și-a folosit rolul său de papă pentru a accentua dreptul la viață și a combate
„Isus, întrebându-l, i-a zis: „Ce vrei să fac pentru tine?”. Orbul i-a spus: „Rabbuní, să-mi recapăt vederea”. Sf. Liturghie și Sf. Rozariu pentru salvarea copilașilor nenăscuți; Luni 16
„De voi atinge chiar şi numai hainele lui, voi fi salvată” Sf. Liturghie și Sf. Rozariu pentru salvarea copilașilor nenăscuți; Luni 9 ianuarie 2023; Transmisie în direct de la Biserica greco-catolică
”Pe când zicea aceste cuvinte, toţi adversarii lui au fost ruşinaţi, iar tot poporul se bucura de toate faptele măreţe care erau făcute de el.” Sfânta Liturghie și
”Cine nu-şi poartă crucea şi nu vine după mine nu poate fi discipolul meu.” Sf. Liturghie, Miercuri 28 decembrie 2022; Transmisie în direct de la Biserica greco-catolică ‘Regina
„Să aveţi sare în voi şi să trăiţi în pace unii cu alţii!”. Sf. Rozariu pentru salvarea copilașilor nenăscuți; Sf. Liturghie; Luni 19 decembrie 2022; Transmisie în direct
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Funcționale
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice anonime. Fără o citație, conformitatea voluntară din partea Furnizorului tău de servicii de internet sau înregistrările suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau preluate numai în acest scop nu pot fi utilizate de obicei pentru a te identifica.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.