În 28 martie din nou se mobilizează orașele din România pentru a face auzit strigărul copilașului nenăscut și dreptul său la viață.
Lupta pentru viața nenăscută este cea mai mare onoare pentru că miza este viitorul unei națiuni! Fiți alături de noi !
După cum știm, nu oamenii răi creionează cursul istoriei ci implicarea sau tăcerea oamenilor buni. Un eveniment precum Marșul pentru Viață îi așează alături pe oamenii buni, care, aprinzând o flacăra în conștiința societății, pot produce schimbări mari.
Să nu ne resemnăm în fața contextului legislativ nefericit. Noi credem că Dumnezeu poate schimba totul într-o clipă. Creștinii au parte de speranță în ceva mai bun pentru viitorul lor și al națiunii lor. Vrem, nu vrem, legislația este cea care dă curs istoriei unei națiuni în plan intern. De aceea așteptăm de la politicienii creștini să ia în considerare îmbunătățirea legislației de protecție a familie și a vieții în România.
Nu numai americanii dar și națiuni europene au implementat politici familiale consistente precum Ungaria, Polonia, Slovacia și Croația.
1. Polonia
Constituția (1997): căsătoria este definită ca uniunea dintre un bărbat și o femeie.
2020–2021: Curtea Constituțională a restrâns semnificativ avortul, eliminând posibilitatea avortului pentru malformații fetale (care reprezentau majoritatea cazurilor).
Politici familiale consistente (alocația „500+” pentru copii, ulterior extinsă).
👉 Polonia a fost una dintre cele mai ferme țări în protecția legislativă a vieții prenatale, deși în ultimii ani există dezbateri și presiuni pentru modificare.
2. Ungaria
Constituția (2011, revizuită ulterior):
protejează viața „din momentul concepției”.
definește căsătoria ca uniunea dintre un bărbat și o femeie.
Politici pronataliste puternice: scutiri de impozit pentru mame cu mai mulți copii, credite pentru familii, sprijin pentru locuințe.
2020: clarificare constituțională privind identitatea biologică.
👉 Ungaria este probabil cel mai activ stat european în politici pro-familie la nivel constituțional și fiscal.
🔹 3. Slovacia
2014: Constituția a fost modificată pentru a defini căsătoria ca uniunea între un bărbat și o femeie.
Au existat inițiative repetate pentru restrângerea avortului, dar fără schimbări majore până acum.
🔹 4. Croația
Referendum (2013): Constituția a fost modificată pentru a defini căsătoria ca uniunea dintre un bărbat și o femeie.
Avortul rămâne legal, dar există dezbateri privind limitarea acestuia.
La Marșul pentru Viață din Washington 2026. (Sursa imaginii: Facebook.com/March for Life)
În România există slabe începuturi: în 2003 Constituția afirmă că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți iar în 2018 avem un referendum eșuat pentru definirea explicită a căsătoriei ca uniunea dintre bărbat și femeie, căci nu a fost validat din cauza prezenței scăzute. Diversele politici de sprijin pentru familie (alocații, concediu parental) stagnează în mare măsură și politicienii sunt descurajați.
Pe de altă parte medicii din România încep să invoce masiv dreptul la conștiință refuzând practica avortului la cerere, după cum atestă un studiu recent făcut de Asociația Moașelor Independete din România. Doar Dumnezeu este cel care lucrează în inimi și în conștiințe, după cum știm. Și îi mulțumim că a privit cu bunăvoință spre noi și spre micile noastre eforturi.
De ce să nu ne inspirăm din strategiile altor popoare care au avut rezultate remarcabile, reflectate mai apoi în statisticile demografice?
De aceea chemăm la mobilizare în 28 martie! Ieșim în stradă ca să chemăm poporul român la trezire , cât timp nu este prea târziu.
DISCURSUL ASUPRA DREPTURILOR
După cum vedem, discursul modern pentru drepturile omului a intrat într-o confuzie tot mai mare, odată cu proliferarea ideologiei gender și a transumanismului.
Pr. Francesco Giordano afirmă cu multă elocvență:
Pr. Francesco Giordano, STD
”Ceea ce pare la început ca o extindere a drepturilor dezvăluie o contradicție mai profundă în inima discursului contemporan: o societate care vorbește la nesfârșit despre „drepturi”, în timp ce pierde treptat din vedere persoana pentru care există drepturile.
Societatea modernă se mândrește cu faptul că este umană, incluzivă și progresistă. Cu toate acestea, înțelege din ce în ce mai mult ființa umană nu ca pe o persoană înrădăcinată în ființă, relații și ordine morală, ci ca pe un individ suveran – autodefinitor, autocreator și, în cele din urmă, autoizolat. Drepturile, în acest cadru, nu mai sunt protecții ale demnității umane; ele devin instrumente ale voinței, instrumente pentru ruperea legăturilor, mai degrabă decât pentru susținerea lor.”
Mărșăluim pentru dreptate socială, pentru sprijinul mamelor care au nevoie de ajutor. Umanitatea unei societăți se cunoaște după aplecarea ei asupra celui slab.
Cu siguranța că vocea Dvs contează! Prezența Dvs contează, priceperea, creativitatea, puterea de exemplu și puterea de convingere a Dvs contează! Fiți alături de iubitorii vieții! Aduceți un mesaj scris pe o pancartă. Spuneți ceva societății noastre amorțite din cauza prea multor preocupări de sine.
Nu lipsiți în 28 martie 2026 din rândurile celor care cred că viitorul acestei națiuni constă în principal în nașterea de prunci!
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Funcționale
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice anonime. Fără o citație, conformitatea voluntară din partea Furnizorului tău de servicii de internet sau înregistrările suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau preluate numai în acest scop nu pot fi utilizate de obicei pentru a te identifica.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.