Teologia trupului – partea a III-a
Sacramentul Căsătoriei, iubirea conjugală și rolul familiei în planul mântuirii
Al cincilea ciclu al catehezelor Sfântului Ioan Paul al II-lea este consacrat sacramentului Căsătoriei. Pornind de la capitolul 5 din Scrisoarea către Efeseni, el arată că iubirea dintre soț și soție este chemată să fie imaginea iubirii dintre Cristos și Biserică.
Textul fundamental este Efeseni 5, 21-32, unde Sfântul Pavel descrie căsătoria creștină ca pe o reflectare a unirii dintre Cristos și Biserica Sa.
Relația dintre soț și soție trebuie să fie caracterizată de:
respect reciproc;
iubire jertfelnică;
fidelitate;
dăruire de sine.
Papa subliniază că această comuniune nu este doar un simbol, ci un sacrament, adică un semn eficient prin care Dumnezeu comunică harul Său.
Conducerea soțului și supunerea reciprocă
Unul dintre cele mai discutate aspecte ale textului paulin este relația dintre autoritatea soțului și supunerea soției.
Aceste versete trebuie citite în lumina îndemnului inițial al Sfântului Pavel: „Supuneți-vă unii altora în frica lui Cristos.”
Prin urmare: supunerea este reciprocă; ea se întemeiază pe iubire și respect, nu pe dominație; soțul este chemat să conducă familia după modelul lui Cristos, care a slujit și Și-a dat viața pentru Biserică.
Autoritatea soțului nu este un privilegiu, ci o responsabilitate de a-și proteja, sluji și iubi familia.
Soția nu este considerată inferioară, ci participă activ la viața familiei prin înțelepciunea și contribuția sa. Autorul amintește modelul femeii virtuoase din Proverbele 31 și exemplul Sfântului Iosif, căruia Dumnezeu i-a încredințat grija pentru Sfânta Familie.
Căsătoria ca sacrament
Pornind de la definiția Catehismului, sacramentul este prezentat ca un semn vizibil care transmite în mod real harul lui Dumnezeu.
În cazul Căsătoriei, semnul sacramental este alcătuit din:
consimțământul liber exprimat de soți în ziua nunții;
unirea conjugală, care exprimă și reînnoiește permanent promisiunile făcute.
Prin fiecare act conjugal trăit în spiritul iubirii sacramentale, soții își reafirmă legământul și primesc harul necesar pentru a trăi fidelitatea, iubirea și deschiderea față de viață.
Ioan Paul al II-lea vede în această realitate o continuare a „sacramentului primordial” din starea originară, când Adam și Eva, înainte de păcat, comunicau între ei harul lui Dumnezeu prin comuniunea lor deplină.
Familia în planul mântuirii
Familia ocupă un loc central în planul lui Dumnezeu.
Prin viața lor de fiecare zi, soții și copiii sunt chemați să continue istoria mântuirii.
Cele mai simple gesturi cotidiene – îngrijirea copiilor, ajutorul reciproc, slujirea celor bolnavi sau a celor săraci – devin mijloace prin care Dumnezeu lucrează în lume.
Astfel, familia devine o adevărată „biserică domestică”, în care Împărăția lui Dumnezeu începe să se manifeste.
Părinții – primii educatori ai copiilor
Autorul insistă asupra responsabilității părinților în educația copiilor.
Ei sunt primii și principalii educatori ai credinței, iar: preoții; cateheții; profesorii de religie au rolul de a-i sprijini, nu de a-i înlocui.
Pastorația Bisericii trebuie să urmărească întărirea și formarea părinților, astfel încât aceștia să poată transmite credința și valorile creștine propriilor copii.
Căsătoria și concupiscența
Faptul că căsătoria nu este un simplu remediu pentru instinctele sexuale reprezintă o idee greșit înțeleasă în trecut.
Ioan Paul al II-lea afirmă că:
sexualitatea aparține planului bun al lui Dumnezeu;
concupiscența este dezordinea introdusă de păcat;
căsătoria aparține ordinii morale și iubirii autentice, nu dezordinii.
Rolul căsătoriei nu este doar de a controla dorințele, ci de a transforma iubirea dintre soți într-o dăruire reciprocă totală, în trup și suflet, deschisă transmiterii vieții.
Virtuțile modelează iubirea conjugală
Pentru ca viața intimă să fie cu adevărat expresia iubirii, soții trebuie să cultive virtuțile evanghelice.
Sunt amintite în special Fericirile:
smerenia;
blândețea;
milostivirea;
pacea;
curăția inimii;
perseverența;
dorința de sfințenie.
Atunci când aceste virtuți modelează întreaga viață a soților, ele se reflectă în mod firesc și în relația lor conjugală.
Sexualitatea exprimă iubirea întregii persoane
Ioan Paul al II-lea respinge reducerea sexualității la simpla satisfacere a instinctului.
Dacă unul dintre soți îl privește pe celălalt doar ca pe un obiect al plăcerii, comuniunea este degradată și apare frustrarea.
În schimb, atunci când iubirea implică:
trupul;
sufletul;
libertatea;
dăruirea reciprocă;
iubirea față de Dumnezeu,
actul conjugal devine expresia unei comuniuni profunde între persoane și contribuie la creșterea lor spirituală.
Această parte a Teologiei trupului prezintă Căsătoria ca un sacrament prin care iubirea dintre soți devine semn viu al iubirii dintre Cristos și Biserică. Autoritatea în familie este înțeleasă ca slujire, iar supunerea ca încredere și colaborare reciprocă. Familia este locul în care planul mântuirii continuă să se realizeze în viața de zi cu zi, iar iubirea conjugală, trăită în lumina virtuților și a harului lui Dumnezeu, transformă sexualitatea într-o autentică dăruire de sine și într-un drum comun spre sfințenie.
În această parte a dialogului despre Teologia trupului, Sfântul Ioan Paul al II-lea interpretează două cărți biblice fundamentale pentru înțelegerea căsătoriei – Cântarea Cântărilor și Cartea lui Tobit – și arată cum întreaga Teologie a trupului conduce în mod firesc la apărarea învățăturii enciclice Humanae Vitae despre iubirea conjugală și deschiderea față de viață.
Cântarea Cântărilor – frumusețea iubirii conjugale
Ioan Paul al II-lea consideră că Cântarea Cântărilor descrie frumusețea iubirii dintre bărbat și femeie așa cum a fost voită de Dumnezeu.
Cartea prezintă:
- iubirea reciprocă dintre soți;
- bucuria comuniunii lor;
- unitatea dintre bărbat și femeie;
- frumusețea iubirii curate.
Totodată, tradiția Bisericii vede în această carte și un sens simbolic: iubirea dintre miri prefigurează iubirea dintre Dumnezeu și poporul Său, dintre Cristos și Biserică și chiar relația dintre Dumnezeu și fiecare suflet.
Iubirea trebuie desăvârșită prin iubirea jertfelnică
Potrivit explicației oferite, iubirea pasională (eros) este bună, dar nu este suficientă.
Ea trebuie purificată și îmbogățită prin iubirea de dăruire (agape), pe care Cristos a arătat-o prin jertfa Sa.
Cu cât soții învață să se sacrifice unul pentru celălalt, cu atât iubirea lor conjugală devine mai profundă și mai autentică.
Autorul citează ideea că trupul are nevoie de suflet pentru a fi deplin, iar iubirea umană are nevoie de iubirea jertfelnică pentru a ajunge la maturitate.
În Noul Testament această iubire este dusă la desăvârșire: dacă în Cântarea Cântărilor iubirea este „puternică precum moartea”, în Cristos iubirea ajunge să învingă însăși moartea.
Cartea lui Tobit – iubirea într-o lume marcată de păcat
Dacă Cântarea Cântărilor prezintă idealul iubirii, Cartea lui Tobit descrie iubirea conjugală după păcatul originar.
Aici căsătoria trebuie să înfrunte:
- ispitele;
- răul;
- egoismul;
- atacurile diavolului.
De aceea este atât de importantă rugăciunea lui Tobit și a Sarei în noaptea nunții. Ea nu este doar o rugăciune de mulțumire, ci și o cerere de protecție împotriva răului și de fidelitate față de legământul cu Dumnezeu.
Lupta spirituală în viața de familie
Autorul subliniază că problema nu este instituția căsătoriei, ci slăbiciunea omului.
Soții sunt chemați să lupte în primul rând împotriva propriului egoism și a păcatului din inimă.
Ei trebuie să învețe să distingă între glasul lui Cristos, influențele lumii, ispitele diavolului și propriile porniri egoiste.
Ori de câte ori apar mânia, resentimentul, lipsa iertării sau mândria, creștinul este chemat să le înlocuiască prin virtuțile lui Cristos: blândețe, smerenie, milostivire, iertare și pace.
Această convertire continuă este prezentată ca secretul unei căsnicii fericite și sfinte.
Fericirile reprezintă una dintre cele mai importante căi pentru construirea unei căsnicii solide.
Virtuți precum: smerenia, milostivirea, curăția inimii, pacea, iertarea, curajul, perseverența modelează inima soților după inima lui Cristos și îi ajută să depășească conflictele și egoismul.
Copiii – încununarea iubirii conjugale
Autorul afirmă că iubirea conjugală este orientată în mod firesc spre transmiterea vieții.
Copiii sunt prezentați drept „coroana căsătoriei”, iar deschiderea față de viață este considerată parte esențială a iubirii dintre soți.
Din această perspectivă, contracepția este prezentată ca o ruptură între iubirea conjugală și finalitatea ei firească, deoarece separă dimensiunea unitivă de cea procreativă.
Teologia trupului – apărare a enciclicei Humanae Vitae
Ioan Paul al II-lea afirmă explicit că unul dintre scopurile Teologiei trupului este apărarea învățăturii enciclice Humanae Vitae.
Primele cinci cicluri ale catehezelor pregătesc această concluzie:
planul originar al lui Dumnezeu pentru bărbat și femeie;
curăția inimii;
destinul omului în înviere;
fecioria consacrată;
sacramentul căsătoriei
conduc firesc la înțelegerea iubirii conjugale deschise vieții.
În această perspectivă, contracepția, sterilizarea și avortul sunt considerate obstacole care separă iubirea de rodnicia ei și afectează adevărata semnificație a actului conjugal.
Actualitatea enciclicei Humanae Vitae
Învățătura Bisericii despre contracepție nu începe cu Humanae Vitae, ci face parte dintr-o tradiție constantă.
Meritul enciclicei papei Paul al VI-lea este că exprimă această doctrină într-un limbaj mai personalist, punând accent pe demnitatea persoanei și pe iubirea conjugală.
Totodată, autorul consideră că multe dintre avertismentele enciclicei s-au adeverit:
creșterea infidelității;
banalizarea sexualității;
intervenția statului în controlul populației;
răspândirea contracepției și a avortului.
În acest context, apărarea căsătoriei este prezentată ca o apărare a familiei, a vieții și a planului lui Dumnezeu pentru omenire.
Unitatea dintre iubire și viață
În încheiere, este explicată una dintre ideile centrale ale Teologiei trupului: actul conjugal unește în mod inseparabil două dimensiuni:
iubirea dintre soți;
deschiderea către nașterea unei noi vieți.
Această unitate reflectă însăși natura lui Dumnezeu, care este în același timp Iubire și Izvor al Vieții.
Despărțirea acestor două dimensiuni este prezentată ca o deformare morală a sensului sexualității și al căsătoriei.
Această parte a Teologiei trupului arată că iubirea conjugală este chemată să îmbine frumusețea iubirii dintre soți cu spiritul de jertfă și fidelitate. Cântarea Cântărilor prezintă idealul iubirii, iar Cartea lui Tobit arată cum această iubire trebuie apărată și cultivată într-o lume marcată de păcat. Toate aceste reflecții conduc la apărarea învățăturii din Humanae Vitae, potrivit căreia iubirea conjugală autentică rămâne inseparabil unită cu deschiderea față de viață, reflectând iubirea creatoare și dătătoare de viață a lui Dumnezeu.
Paternitatea responsabilă, Planificarea Naturală a Familiei și viața spirituală a soților
În Teologia trupului a Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, învățătura despre paternitatea responsabilă, Planificarea Naturală a Familiei (PNF) și castitatea conjugală completează viziunea creștină asupra căsătoriei și iubirii.
Pornind de la învățătura din Humanae Vitae, autorul afirmă că paternitatea responsabilă presupune, înainte de toate, o atitudine fundamentală de generozitate față de viață. Atunci când există motive serioase pentru amânarea unei sarcini, Biserica recomandă folosirea Planificării Naturale a Familiei (PNF).
Ioan Paul al II-lea subliniază că PNF nu este doar o metodă tehnică de reglare a nașterilor, ci un mod de a trăi sexualitatea în armonie cu natura umană. Ea implică întreaga persoană:
intelectul, care trebuie să cunoască fertilitatea;
voința, care exercită autocontrolul;
trupul, respectând ritmurile naturale ale fertilității.
În această perspectivă, PNF aparține legii naturale, deoarece respectă modul în care Dumnezeu a creat omul și femeia.
Castitatea conjugală
Castitatea conjugală este adesea înțeleasă greșit. Ea nu înseamnă doar abstinență temporară, ci reprezintă virtutea prin care soții își trăiesc întreaga viață conjugală în adevăr.
Actul conjugal este cast atunci când exprimă autentic: iubirea reciprocă, dăruirea totală și deschiderea față de viață.
Castitatea apără valorile fundamentale ale sexualității:
iubirea conjugală;
transmiterea vieții;
caracterul sacramental al căsătoriei.
În acest context, contracepția este considerată incompatibilă cu aceste valori, deoarece separă în mod deliberat iubirea de deschiderea către viață.
De asemenea, autorul precizează că PNF este bună în sine din punct de vedere moral, însă folosirea ei din motive egoiste poate deveni greșită moral, deoarece moralitatea unui act depinde și de intenția celui care îl săvârșește.
De ce perioadele de abstinență nu dăunează căsătoriei
Abstinența periodică nu slăbește iubirea conjugală, ci o poate întări.
În perioadele de abstinență, soții sunt invitați să-și manifeste iubirea prin:
dialog;
tandrețe;
afecțiune;
slujire reciprocă;
sacrificiu;
răbdare și stăpânire de sine.
Aceste virtuți purifică iubirea și pregătesc actul conjugal să exprime o comuniune mai profundă. Astfel, abstinența periodică devine o ocazie de maturizare spirituală și afectivă.
Autorul avertizează că actul conjugal nu poate exprima adevărata iubire dacă relația dintre soți este marcată de egoism, violență verbală sau lipsă de respect, deoarece în acest caz „limbajul trupului” este falsificat.
Viața spirituală a soților
În partea finală, este subliniat faptul că viața conjugală trebuie să fie susținută de o autentică viață spirituală.
Aceasta presupune:
trăirea Fericirilor;
practicarea virtuților creștine;
respectarea poruncilor lui Dumnezeu.
Poruncile nu sunt prezentate ca simple reguli juridice, ci ca modalități concrete de a iubi pe Dumnezeu și pe aproapele. Virtuțile formează inima omului astfel încât aceasta să împlinească binele cu ușurință și din iubire.
Ioan Paul al II-lea insistă asupra armoniei dintre:
adevărul obiectiv al legii morale;
viața interioară a persoanei.
Scopul este ca omul să interiorizeze valorile Evangheliei, astfel încât iubirea să devină principiul tuturor acțiunilor sale.
Concluzia
Credincioși sunt încurajați să studieze direct Teologia trupului și mai ales enciclica Humanae Vitae, preferabil împreună cu soțul sau soția și cu ajutorul unor preoți fideli învățăturii Bisericii, fiind îndemnați în mod special preoții și cateheții să transmită această învățătură în parohii, considerând că formarea corectă privind căsătoria și familia este esențială pentru viața Bisericii.
Să avem speranța că frumusețea învățăturii Bisericii despre iubire, căsătorie și familie îi va ajuta pe tot mai mulți oameni să descopere adevărul Evangheliei și să construiască o autentică cultură a vieții.
………..
Adaptare în limba română după ”Theology of the Body (Part 3): Theology of the Body and Humanae Vitae: St. John Paul II’s Blueprint for Catholic Marriage (Part 3)”, de Adolfo Castañeda într-un interviu cu Colleen Maxwell de la Human Life International
https://www.youtube.com/watch?v=AC3uqDQcq-w