2034 ADIO OCCIDENT!
|O carte care caută cu asiduitate un răspuns la prăbuşirea numărului naşterilor în Germania, care s-au înjumătăţit din 1965. Cum se poate rezolva şomajul structural ? Cum se poate utiliza şi atenua procesul de globalizare ? De ce este intrarea Turciei în UE este problematică?
Care sunt avantajele unei democraţii directe ? Autorul Max Eichenhain (pseudonim), ne prezintă o prognoză cutremurătoare a evoluţiei social-culturale şi politice în Germania în contextul în care tendinţele actuale nu vor putea fi oprite sau canalizate înspre alte direcţii.
Reflecțiile asupra acestor teme sunt împletite cu un roman polițist, care dorește să reflecteze situația probabilă din Occident în jurul anului 2034.
Faptul că musulmanii din Europa vor fi majoritari este demonstrat matematic şi statistic. Studiul este bazat pe 412 resurse bibliografice.
Într-un studiu efectuat asupra a 44.000 de elevi de clasa a noua s-a văzut că tinerii, cu cât sunt mai credincioşi, devin mai puţin agresivi; însă la musulmani este exact invers, cu cât sunt mai credincioşi, cu atât devin mai agresivi.
Este uimitor faptul că tinerii musulmani din Europa sunt mai radicali decât părinţii lor, ei interpretează Coranul mai literal. Evident că aceasta li se impregnează în şcolile Coranului.
Mulţi cercetători germani au ajuns la concluzia că poate exista doar o convieţuire paşnică temporară cu musulmanii, atâta timp până ce ei devin majoritari.
Racordarea conştiinţei prin legea atotcuprinzătoare a şariei musulmanii o denumesc « abnegare de sine », necesară pentru a se dezvolta în comunitatea adevăraţilor credincioşi. Colectivism pur ! Demnitatea musulmanilor constă în supunerea faţă de legea lor religioasă şi nu în libertate, nici în responsabilitate proprie.
Isus însă a cerut gândire şi acţiune responsabilă după propria conştiinţă şi nu supunere oarbă, literală – şi pentru aceasta l-au condamnat la moarte.
În istoria mântuirii musulmane toate popoarele sunt predestinate să intre în « Casa Islamului » prin supunerea voluntară sau prin cucerire. Toate ţinuturile ne-musulmane constituie obiect de cucerire.
O treime din textele Coranului însă sunt de origine creştină. Islamul ar fi superior tuturor religiilor şi ar exista ca singura religie până la sfârşitul omenirii, este convingerea adepţilor acestei religii. Cei care se dezic de credinţă astăzi rar mai sunt pedepsiţi cu moartea, însă sunt declaraţi ca nebuni şi închişi în ospicii.
Religia musulmană cheamă pe adepţii ei la violenţă şi la intoleranţă faţă de cei de altă credinţă şi de asemenea instigă la discriminarea femeilor – ceea ce este împotriva Constituţiei ţărilor din Uniunea Europeană.
În moscheele musulmane radicale din Occident se predică neîncetat despre faptul că musulmanii sunt victime şi este nevoie de luptători pentru a-i apăra. În jurul anului 2000 trei sferturi dintre copiii din Palestina îşi doreau să devină atentatori sinucigaşi (!).
Max Einchenhain denumeşte Islamul ca fiind „alternativa istorică a lumii faţă de civilizaţia occidentului cu individualismul ei, cu drepturile ei ale omului şi cu democraţia ei.”
Nimeni să nu considere că România nu este încă implicată în acest proces, deoarece şi România face parte din Uniunea Europeană şi ar trebui să fim naivi considerând că nu majoritatea populaţiei Europei va face legile europene după anul 2034 (!).