DonațiiAjutați-ne cu o donație, prin PayPal sau transfer bancar!

Trebuie sa fii religios ca să fii pro-life?

Trebuie să fii religios pentru a fi pro-viață? Avortul a fost mereu un subiect fierbinte în cultura noastră, văzut mereu ca o conversație între oameni religioși și oameni obișnuiți. Cei credincioși tind să fie pro-viață în timp ce altora nu le pasă de avort sau îl susțin activ. Trebuie să crezi în Dumnezeu pentru a fi pentru viață și a te opune avortului? Realitatea e că prin combinația dintre știință, logică și moralitate naturală cu toții ar trebui să respingem avortul și să suținem demnitatea celui nenăscut.

De fapt, Dumnezeu nu trebuie să constituie un factor. Avortul nu ar trebui considerat o problemă specială de care sunt preocupați creștinii. Ar trebui să existe un consens general că avortul e rău. Să vedem de ce? Mai întâi să privim ce spune știința.

Primul stadiu al vieții începe la concepție, când spermatozoidul penetrează ovulul. Rezultă un zigot, primul stadiu al vieții. Tu, eu și fiecare am început ca un zigot. Unii se îndoiesc dacă acesta poate fi numit uman, dar aceasta nu e spirijinită de dovezi. Dezvoltarea umană începe imediat și continuă prin implantarea în peretele uterin și creștere în mărime și formă după cum au arătat oamenii de știință. Colegiul American de Obstetrică și Ginecologie descrie cum crește un bebeluș în pântece.

În primele 8 săptămâni se formează creierul și coloana vertebrală, se dezvoltă țesut cardiac, se formează degețele, ochi, nas, urechi și urechea internă. Între săptămânile 9-12, se formează cartilajul membrelor, mâinilor și piciorelor. Se formează pleoapele, rinichii produc urina și se formează unghiile. În spătămânile 13-16, oasele se întăresc, crește gâtul și picioarele, se dezvoltă auzul. Săptăminile 17-24: Centrul motoriu al creierului se formează deplin, se pot vedea urechile, nasul și buzele. Se intensifică mișcările, de dezvoltă reflexul de supt și se formează amprentele. Săptămânile 25-28: plămânii sunt deplin dezvoltați, dar încă nu poate trăi în afara pântecelui. Se dechid pleoapele, pielea se întinde. În săptămânile 29-32 se întinde, lovește și prinde. Ochii simt schimbări de lumină, măduva spinării formează celule sanguine. Din săptămâna 33 până la naștere, se întăresc oasele, membrele sale sunt grăsuțe, se dezvoltă sistemul musculator și circulator. Plămânii, creierul și nervii își termină dezvoltarea. Unghiile ajung până la capătul degetelor. Dar ce spune logica și moralitatea umană? Simplu.

Dacă știm că un bebeluș se dezvoltă în pântece este o persoană umană ca noi toți ceilalți și știm că voința și moralitatea de bază au dictat mereu că a ucide oameni nevinovați e greșit, putem conclude că uciderea unei persoane nevinovate în curs de dezvoltare e greșită.

Să clarificăm. De pe vremea lui Hammurabi și chiar înainte, civilizația nu s-a îndoit că uciderea din culpă, crima, e greșită și trebuie pedepsită. Dacă persoana e nevinovată, în latină înseamnă „nu face rău“.

De vreme ce toți sunt de acord că cei nevinovați nu ar trebui uciși și toate națiunile au recunoscut că copiii, mai ales bebelușii sunt cei mai nevinovați. Cu cât mai mult, cei nenăscuți! Când promotorii avortului descriu copilașul nenăscut ca o amenințare pentru mamă, e pentru că îl văd ca nedorit sau inconvenient, dar asta nu înseamnă că e ok să îl omori.

Când societatea omoară oameni nedoriți sau inconvenienți trece în istorie ca încălcarea drepturilor umane. Nu exagerăm când spunem asta despre avort. Similar, cei care spun că fetusul, deși uman, nu e încă o persoană, reduc definiția pesoanei în mod ușor de combătut. Dezvoltarea creierului? Dezvoltarea fizică? Dar cei cu dizabilități? Bătrânii, tinerii, copii?

În trecut oameni au adus argumente similare despre oameni din alte rase și etnii. Se pare că avem o problemă similară. Un copilaș nenăscut este o persoană umană din momentul concepției și este întotdeauna greșit să o omori și care merită protecție și iubire. Deci, cum rămâne cu afirmația că numai cei religioși pot fi pro-viață? E clar că religia nu reprezintă un factor.

Nu l-am menționat pe Dumnezeu deloc în argument, nici chiar când am vorbit de moralitate. În timp ce religia e un motiv pentru care mulți dintre noi sprijină demnitatea copilașilor nenăscuți și ne fac să luptăm împotriva avortului, nu trebuie să fie singura motivație. Recunoaștem doi factori: a ucide oameni nevinovași e foarte greșit și copii nenăscuți sunt persoane mici nevinovate și cu asta e destul să ne opunem avortului. Dar de ce majoritatea celor pro-viață par să fie religioși?

De fapt, există foarte mulți pro viață nereligioși. Feminiști pentru Viață, Secular Pro-Vita, Live Action, Studenți pentru viață și alte grupuri nu au afiliații religioase. Îi încurajăm pe toți cei care urmăresc acest video, religioși sau nu, să se alăture unui grup pro-viață și să suțină demnitatea celor nenăscuți. E logic!

Dacă crezi că acest video a fost util sau chiar dacă nu ești cu totul de acord, dă un like, abonează-te și dă click pe clopoțelul de notificări ca să rămâi conectat. Mulțumim pentru vizionare.

 

www.hli.org