Despre modestia în îmbrăcăminte.
Mai mulți sfinți și autori spirituali au vorbit foarte concret despre modestia în îmbrăcăminte, nu doar în sensul evitării provocării, ci și ca expresie a demnității, castității, respectului față de propriul trup și față de ceilalți.
Câteva dintre cele mai importante exemple:
Sfântul Francisc de Sales (1567–1622)
Sfântul Paul își exprimă dorința ca toate femeile creștine să poarte „îmbrăcăminte modestă, cu pudoare și sobrietate”; și, de altfel, cu siguranță a vrut să spună că bărbații ar trebui să facă la fel.
Acum, modestia în îmbrăcăminte și accesoriile acesteia depinde de calitatea, moda și curățenia acesteia.
Cât despre curățenie, aceasta ar trebui să fie uniformă, și nu ar trebui niciodată, dacă este posibil, să permitem vreo parte a îmbrăcămintei noastre să fie murdară sau pătată.
Cuviința exterioară este un fel de indicator al bunei ordini interioare, iar Dumnezeu le cere celor care slujesc la Altarul Său sau slujesc în lucruri sfinte, să fie atenți în ceea ce privește curățenia personală.
În ceea ce privește calitatea și moda hainelor, modestia în aceste aspecte trebuie să depindă de diverse circumstanțe, vârstă, anotimp, condiție, de societatea în care intrăm și de ocazia specială.
Majoritatea oamenilor se îmbracă mai bine la o sărbătoare importantă decât în alte momente; în Postul Mare sau în alte perioade penitențiale, ei dau deoparte orice îmbrăcăminte veselă; La o nuntă se poartă haine de nuntă, la o înmormântare, veșminte de doliu; iar la curtea unui rege, se potrivește o rochie care ar fi nepotrivită acasă.
O soție poate și ar trebui să se împodobească după dorințele soțului ei atunci când acesta este prezent; – dacă face acest lucru în absența lui, ești dispus să te întrebi în ochii cui caută să strălucească?
Putem acorda o latitudine ceva mai mare domnișoarelor, care pot dori în mod licit să atragă mulți, deși numai cu scopul de a câștiga în cele din urmă pe cineva în sfânta căsătorie.
Nici nu le învinovățesc pe văduvele pentru că se împodobesc din cauză că își propun să se recăsătorească , cu condiția să se încadreze în limitele decente ale celor care sunt în fruntea unei familii și care au trecut prin suferințele aspre ale văduviei.
Dar pentru cele care sunt văduve cu adevat, atât în inimă, cât și în exterior, smerenia, modestia și devotamentul sunt singurele ornamente potrivite.
Dacă încearcă să atragă admirația bărbaților, nu sunt cu adevărat văduve, iar dacă nu au o astfel de intenție, de ce ar purta insemnele acesteia? Cei care nu intenționează să primească oaspeți ar trebui să-și dea jos reclama.
Așadar, din nou, toată lumea râde de femeile în vârstă care se prefac a avea grații tinerești – astfel de lucruri sunt tolerabile doar la tineri. Fiți întotdeauna îngrijiți, nu permiteți niciodată vreo dezordine sau neîngrijire în jurul vostru.
Purtând îmbrăcăminte neglijentă, denotă o oarecare lipsă de respect față de cei pe care îi frecventați ; dar, în același timp, evitați orice vanitate, ciudățenie și fantezie. Pe cât posibil, păstrați-vă pentru ceea ce este simplu și nepretențios – o astfel de îmbrăcăminte este cea mai bună podoabă a frumuseții și cea mai bună scuză pentru urâțenie.
Sfântul Petru le îndeamnă pe femei să nu fie prea meticuloase în aranjarea părului. Toată lumea disprețuiește un bărbat ca fiind efeminat, care se coboară la astfel de lucruri, iar noi considerăm o femeie vanitoasă ca fiind lipsită de modestie sau, cel puțin, că modul ei de a fi este sufocat de fleacuri și artificii.
Ele spun că nu vor să facă nici un rău, dar eu aș răspunde că diavolul va născoci ceva ca să obțină un rău din toate acestea.
Din partea mea, aș vrea ca bărbatul meu sau femeia mea credincioasă să fie cea mai bine îmbrăcată persoană din asistență, dar cea mai puțin elegantă sau splendidă și împodobită, așa cum spune Sfântul Petru în 1 Timotei 2 : 9.
Sfântul Ludovic a spus că corect ar fi ca fiecare să se îmbrace conform poziției sale, astfel încât oamenii buni și sensibili să nu poată spune că ești excesiv de îmbrăcat, sau că cei tineri și mai veseli ar fi îmbrăcați în mod neîngrijit. Dar dacă aceștia din urmă nu sunt mulțumiți cu ceea ce este modest și cuviincios, trebuie să se mulțumească cu „aprobarea bătrânilor”. (Sursa: Devout Life, Sf. Francisc de Sales)
2. Sfântul Ioan Gură de Aur (†407)
Vorbește foarte des despre îmbrăcămintea femeilor și despre scopul pentru care ne îmbrăcăm. În omiliile sale, condamnă îmbrăcămintea destinată să atragă privirile și consideră modestia o formă de protecție a castității.
Un principiu repetat în predicile sale este că îmbrăcămintea nu trebuie să devină o invitație la priviri și dorințe dezordonate.
Aceste cuvinte aspre le folosește Sfântul, adresându-se unui anumit gen de femei:
”Îți porți lațul peste tot și îți întinzi mrejele în toate locurile. Pretinzi că nu i-ai invitat niciodată pe alții să păcătuiască. Nu ai făcut-o, într-adevăr, prin cuvintele tale, dar ai făcut-o prin îmbrăcămintea și comportamentul tău. … Când ai făcut un alt păcat în inima lui, cum poți fi nevinovată?
Spune-mi, pe cine condamnă lumea aceasta? Pe cine pedepsesc judecătorii? Pe cei care beau otravă sau pe cei care o prepară și administrează poțiunea fatală? Tu ai pregătit cupa abominabilă, i-ai dat băutura ucigătoare și ești mai criminală decât cei care otrăvesc trupul; nu ucizi trupul, ci sufletul. Și nu dușmanilor le faci asta, nici nu ești îndemnată de vreo necesitate imaginară, nici provocată de vreo vătămare, ci o faci din vanitate și mândrie prostească.” Sursa
Iar în comentariile sale la Epistola către Timotei, Sf. Ioan Gură de Aur pornește de la:
„Femeile să se gătească cu îmbrăcăminte decentă, să se înfrumuseţeze cu pudoare şi modestie…”
(1 Timotei 2,9)
3. Sfântul Toma de Aquino (1225–1274)
Acest sfânt ne oferă o fundamentare teologică a modestiei.
În Summa Theologiae, II-II, q. 169, tratează în mod explicit modestia în îmbrăcăminte și pune chiar întrebarea:
„Poate exista virtute și viciu în ceea ce privește îmbrăcămintea exterioară?”
Răspunsul său este da. El îl citează pe Sf. Ambrozie:
„Trupul trebuie împodobit în mod natural și fără afectare, cu simplitate […] nu cu veșminte costisitoare și strălucitoare, ci cu haine obișnuite.”
Și concluzionează:
„Prin urmare, poate exista virtute și viciu în îmbrăcămintea exterioară.”
El spune, în esență, că îmbrăcămintea trebuie să fie potrivită obiceiului locului, condiției persoanei și scopului pentru care este purtată.
Pentru Sfântul Toma, problema morală apare atunci când cineva se îmbracă:
din vanitate; pentru a atrage admirația; pentru a provoca dorințe dezordonate; sau într-un mod nepotrivit cu starea sa și cu împrejurarea.
Foarte important este însă ceea ce spune mai departe: nu hainele în sine sunt rele, ci lipsa de măsură în folosirea lor.
4. Sfântul Ambrozie al Milanului (†397)
În De virginibus (Despre fecioare), vorbește mult despre modestia exterioară ca expresie a virtuții interioare.
El consideră că o femeie creștină trebuie să evite ceea ce transformă frumusețea într-un mijloc de atragere a atenției.
Un principiu atribuit frecvent învățăturii sale este:
„Chipul este oglinda sufletului.”
La Sfântul Ambrozie, îmbrăcămintea este legată de pudoare, tăcere, gesturi și comportament, nu tratată izolat.
5. Sfântul Ciprian al Cartaginei (†258)
Are un text foarte interesant, Despre îmbrăcămintea fecioarelor (De habitu virginum).
El scrie foarte direct împotriva luxului, podoabelor excesive și îmbrăcămintei menite să atragă privirile.
Una dintre ideile sale centrale este:
„Ceea ce nu este al tău să nu fie folosit pentru a te împodobi.”
Și avertizează că o creștină nu trebuie să caute să fie admirată pentru frumusețea exterioară, ci pentru virtuțile sale.
6. Sfântul Ioan Maria Vianney (1786–1859)
Parohul de Ars a fost foarte sever în predicile sale despre modestie și castitate. În catehezele și predicile sale despre porunca a șasea vorbește despre îmbrăcămintea indecentă și despre responsabilitatea de a nu-i conduce pe alții spre păcat.
(Commons.wikimedia)
Un citat foarte cunoscut atribuit lui este:
„O femeie care se îmbracă indecent este un instrument al diavolului.”
Iată câteva dintre cele mai cunoscute afirmații ale sale:
Despre castitate
„Castitatea este parfumul sufletului.”
„Un suflet curat este un al doilea paradis al lui Dumnezeu.”
„Cei curați cu inima Îl văd pe Dumnezeu deja pe acest pământ prin lumina credinței.”
„Diavolul se teme mult de un suflet curat, pentru că este un suflet puternic.”
„Dacă am înțelege cât de prețioasă este curăția, am păzi-o cu prețul oricărui sacrificiu.”
Despre modestie și îmbrăcăminte
Sfântul Ioan Maria Vianney a condamnat luxul excesiv și îmbrăcămintea provocatoare, văzând în ele o ocazie de păcat.
Iată câteva pasaje atribuite lui:
„Sunt persoane care vin la biserică nu pentru a se ruga, ci pentru a fi văzute.”
„Vanitatea în îmbrăcăminte este un laț pe care diavolul îl întinde multor suflete.”
„Nu vă îmbrăcați pentru a atrage privirile oamenilor, ci pentru a-I plăcea lui Dumnezeu.”
„O femeie modestă predică virtutea fără să spună un cuvânt.”
Despre modestia creștină
„Creștinul trebuie să fie modest în privire, în cuvinte și în îmbrăcăminte.”
„Unde este modestia, acolo este pacea sufletului.”
Despre virtutea curăției
„După Dumnezeu, cea mai frumoasă comoară este un suflet curat.”
„Curăția îi face pe oameni asemenea îngerilor.”
Dintre cele de mai sus, formulări precum „Castitatea este parfumul sufletului”, „Curăția îi face pe oameni asemenea îngerilor” și învățăturile generale despre vanitate și modestie sunt bine cunoscute în tradiția spirituală legată de Curé d’Ars.
7. Sfântul Pius al X-lea (1835–1914)
Este foarte important pentru tema modestiei feminine deoarece există instrucțiuni și norme pastorale din epoca sa privind îmbrăcămintea, în special în biserică.
În tradiția catehetică asociată pontificatului său apare foarte clar principiul că îmbrăcămintea creștină trebuie să fie decentă și să nu expună trupul într-un mod nepotrivit.
În epoca sa au existat numeroase instrucțiuni pastorale și norme diecezane, inspirate de învățătura Papei și de tradiția Bisericii, care insistau asupra modestiei și decenței în casa lui Dumnezeu.
Pius al X-lea a promovat cu insistență respectul și sacralitatea bisericii. În spiritul reformei sale liturgice, credincioșii erau îndemnați să participe la Liturghie cu:
reculegere; modestie; decență în comportament și ținută; evitarea luxului și a vanității. (Vatican)
Scrisoarea pastorală a cardinalului Pietro Respighi (1907)
Una dintre cele mai importante intervenții din perioada lui Pius al X-lea a fost cea a cardinalului Pietro Respighi, vicarul Romei, care, cu aprobarea Papei, a adresat clerului roman dispoziții privind combaterea modei indecente.
El cerea preoților: să predice împotriva modei necuviincioase; să nu permită folosirea bisericilor pentru etalarea luxului; să încurajeze femeile să poarte haine modeste și demne de o creștină.
Aceste dispoziții nu reprezentau o lege universală pentru întreaga Biserică, ci norme pastorale pentru Dieceza Romei, care au influențat apoi multe alte dieceze.
Predicile și catehezele epocii
Manualele de morală și catehismele de la începutul secolului al XX-lea repetau aproape aceleași principii:
hainele nu trebuie să fie provocatoare; îmbrăcămintea trebuie să reflecte modestia creștină; evitarea luxului excesiv; evitarea modei care provoacă scandal; intrarea în biserică se face cu respect și decență.
Aceste principii se regăsesc frecvent în predicile episcopilor și ale predicatorilor din acea perioadă.
Normele mai precise au apărut după Pius al X-lea
Mulți atribuie în mod eronat lui Pius al X-lea regulile foarte detaliate privind: mâneci până la cot; rochii sub genunchi; decolteu limitat; interzicerea materialelor transparente.
În realitate, acestea provin în principal din perioada papei Pius al XI-lea. În 1930, Congregația Conciliului a trimis episcopilor o instrucțiune privind modestia în îmbrăcăminte, iar cardinalul-vicar al Romei a publicat ulterior norme concrete pentru Dieceza Romei. Aceste texte au influențat puternic practica pastorală din secolul al XX-lea. (ihm-church.org)
Principiile promovate în epoca lui Pius al X-lea
Ele pot fi rezumate astfel: modestie și pudoare creștină; evitarea vanității și a ostentației; respect pentru sfințenia bisericii; îmbrăcăminte potrivită locului sacru; exemplu bun pentru ceilalți credincioși.
Aceste principii sunt în deplină continuitate cu învățătura unor sfinți precum Francisc de Sales, Ioan Maria Vianney și, mai târziu, Pius al XII-lea.
8. Sfântul Josemaría Escrivá (1902–1975)
Vorbește despre eleganță și modestie într-o manieră mai modernă. El nu recomandă neglijența, ci eleganța discretă, fără vanitate.
Ideea sa este foarte utilă astăzi: modestia nu înseamnă să fii neîngrijit sau să renunți la frumusețe, ci să nu transformi frumusețea într-un instrument de seducție sau autoexaltare.
Principii comune ale Sfinților
1. Modestia protejează castitatea.
Nu este doar o regulă vestimentară.
2. Modestia respectă trupul.
Trupul omenesc are demnitate și nu trebuie tratat ca obiect de expunere.
3. Modestia ține seama de ceilalți.
Creștinul nu urmărește să provoace priviri, dorințe sau admirație.
4. Modestia nu înseamnă urâțenie sau neglijență.
Poți fi elegant, frumos și îngrijit, fără ca îmbrăcămintea să devină provocatoare. Sfinții sunt cei care spun lucruri de o valabilitate surprinzătoare nu doar pentru contemporanii lor ci și pentru generațiile următoare. Tema modestiei este una dintre ele, care merită reluată cu amănuntul și cu meticulozitatea acestor înțelepți de către creștinii moderni, care se află în pericol de a fi asimilați și subjugați aparențelor false ale modei post-creștine.