DonațiiAjutați-ne cu o donație, prin PayPal sau transfer bancar!

O nouă și falsă definiție a morții

Donația de organe redefinită în Elveția însoțită de controverse ample

În Elveția tocmai a intrat în vigoare o nouă lege care redefinește donarea de organe. Moartea clinică este redefinită ca apărând după doar cinci minute. Mai multe organizații precum Human Life Elveția, Uniunea Medicilor Catolici Elvețieni, Societatea Ipocratică Elvețiană și Societatea Elvețiană de Bioetică au criticat această modificare, care este nu este doar una științifică dar și una morală.

Ați știut?

creierBiserica Catolică a stabilit că donarea de organe nu este niciodată licită dacă cauzează moartea persoanei. Nici nu este permisă vreodată donarea creierului uman. Unor donatori vii se permite donarea unor organe non-vitale, precum rinichi – ceea ce este chiar o faptă eroică.

Biserica este dispusă să colaboreze cu oamenii de știință pentru a găsi mijloace adecvate de determinare mai rapidă a momentului morții, dar aceasta reprezintă o problemă complicată și dificilă. Tendința în criteriile ”morții clinice” este clară: reducerea cerințelor de declarare a morții unei persoane cu avantajul evident de a recolta mai multe organe.

Factorul determinant este întotdeauna moartea cerebrală

Controversele se învârt în ziua de astăzi în jurul morții cerebrale, dar trunchiul cerebral are nevoie de mai mult decât cinci minute ca să moară, chiar după ce inima s-a oprit. Legea elvețiană anterioară a permis recoltarea de organe după zece minute. În realitate moartea cerebrală este mai complicată și variază de la pacient la pacient.

Organe elvețiene ”experte” acum pretind că după doar trei minute se poate determina moartea clinică. Sf. Papă Ioan Paul al II-lea a stabilit că cerința minimă de moarte clinică să fie oprirea tuturor funcțiilor cerebrale (în cerebrum, cerebellum și în trunchiul cerebral). În controversa existentă, încercările recente de reducere a cerințelor pentru declararea morții cerebrale sunt în mod clar inacceptabile.

Statele Unite au fost pionierul pentru criteriul neurologic pentru determinarea morții cerebrale și rămâne pe linia întâi. Actul de Determinare Uniformă a Morții cere două elemente pentru determinarea morții clinice; moartea cardiopulmonară. Aici medicul de obicei pronunță pacientul ca fiind mort, deoarece fiecare caz este diferit.

Elveția dorește donarea de organe – cu ce preț?

Definiția medicală anterioară a morții cardiopulmonare a lăsat organele într-o asemenea stare de deteriorare încât nu au putut fi folosite pentru transplant.  Toate definițiile morții cerebrale înfățișează o persoană a cărei inimă încă bate și a cărei plămâni încă lucrează pentru a păstra organismul/organele oxigenate. Se folosește argumentul că aparatele țin trupul viu cu ventilatoare și dispozitive pulmonare, dar creierul ar fi mort precum și persoana iar organele vitale sunt luate de la un ”cadavru”. Oricum, unii arată că dacă persoana este moartă, este imposibil pentru un trup să respire, adică creierul încă trimite impulsuri electrice iar omul nu este cu adevărat mort din moment ce plămânii și inima mai funcționează, chiar dacă cu ajutorul unui aparat.

Un ziar al Dr.-ului Robert Sade menționează același lucru, că donatorii deseori nu sunt morți cu adevărat. De exemplu, după cum tehnica precum resuscitarea inimii se îmbunătățește – inima a fost repornită chiar la 15 minute sau mai mult după stopul cardiac – definiția morții se estompează din ce în ce mai mult. Și ce facem cu multele cazuri despre care am auzit că oamenii se trezec din comă după mai mulți ani? Oare ei ”învie din morți”?

Donațiile elvețiene de organe sunt scăzute, 123 doar anul acesta, care poate este cauza pentru s-a schimbat legea, dar cu ce preț? Dacă există atâtea necunoscute într-o chestiune atât de serioasă și se cere ”certitudine morală” conform Sf. Papă Ioan Paul al II-lea, nu este preferabil să optăm contra donării de organe? Cu siguranță că da în Elveția.

Gânduri finale despre transplantul de organe

Încheiem cu cuvintele din alocuțiunea Sf. Papă Ioan Paul al II-lea către al 18-lea Congres Internațional al Societății de Transplant din 2000, despre separarea sufletului de trup:

”Când putem considera cu certitudine că o persoană este moartă?… Este un eveniment care nu poate fi identificat în mod direct de nici o tehnică științifică sau metodă empirică. În sensul acesta, ”criteriul” pentru constatarea morții utilizat de medicină în ziua de astăzi nu ar trebui să fie percepută ca fiind determinarea tehnico-științifică a momentului exact al morții unei persoane, ci ca un mijloc sigur din punct de vedere științific de identificare a semnelor biologice că o persoană a murit cu adevărat.

Se necesită mai multă certitudine și o bază suficientă pentru un curs de acțiune corect din punct de vedere etic.  Doar acolo unde există o astfel de certitudine și unde deja s-a dat consimțământul informat de către donator sau de către reprezentantul legitim al donatorului, este corect din punct de vedere moral de a iniția procedurile tehnice necesare pentru recoltarea organelor de transplant.”

Dr. Joseph Meaney, Director HLI pentru mobilizare și expansiune internațională, prelucrare articol