DonațiiAjutați-ne cu o donație, prin PayPal sau transfer bancar!

Autoportretul Sfintei Fecioare

Sfânta Fecioară de Guadalupe este singura Icoană care s-a „imprimat” ea însăşi în interiorul Tilmei lui Juan Diego. Portretul Ei îşi păstrează în mod miraculos culorile din 1531 iar Tilma care îi serveşte drept suport îşi păstrează proprietăţile naturale. Ea ne arată că trăieşte mereu în Icoana Ei!

Putem să vedem în acest portret chipul autentic al Fecioarei Maria, Maica lui Isus şi „Femeia” din Apocalipsă. Însărcinată, Ea ne descoperă dorinţa Ei de Maternitate asupra fiecăruia dintre copiii Ei şi asupra întregii lumi pentru a stabili adevărata Pace, aşa cum a realizat-o în Mexic după apariţiile Sale.

În faţa Tilmei indienii au văzut în Icoana Sfintei Fecioare ceva ce spaniolii nu puteau să înţeleagă. În acel timp indienii foloseau scrierea hieroglifică iar faptul că „citeau” Icoana era foarte important pentru înţelegerea scopului acestor apariţii. Ei o contemplau pe Maria aşa cum un copil îşi contemplă mama. Ei „citeau” o foarte frumoasă Doamnă, în picioare, în faţa soarelui, ceea ce însemna pentru ei că Ea era mai mare decât zeul-soare Huitzilopochtli pe care îl adorau. Cât despre luna de sub picioarele Ei, era dovada că zeul-lună al lor Tzecatlipoca era mai mult decât nimic deoarece el se afla sub picioarele Doamnei şi era diabolic deoarece era negru.

Aşa cum am văzut, o istorisire veche indiană relata că cometa care a provocat dezastre inimaginabile era considerată un zeu mânios, sub forma unui şarpe cu aripi care căuta să se răzbune cerând sacrificii umane. Mulţi mexicani au crezut că Fecioara Maria a sfărâmat capul acestui şarpe.

Faptul că, înconjurată de nori, Ea era purtată de un înger arăta că Ea nu mai era din această lume deoarece îngerul înaripat o ţinea departe prin cele două braţe ale sale.
Broşa pe care o purta la gât avea în centru o cruciuliţă neagră care amintea emblema Fraţilor Spanioli iar mâinile Ei frumoase împreunate pentru rugăciune arăta că exista Cineva mai mare decât Ea.
Totul în această imagine îi învăţa ceva important. Totul era foarte clar pentru indieni: aspectul general al frumoasei Doamne, semnificaţia cuvintelor şi a veşmintelor Ei.
„Lectura” acestei imagini sacre a atras din întregul Mexic triburi întregi venite împreună cu şefii lor pentru a îmbrăţişa noua credinţă catolică.
Spaniolilor, care nu puteau înţelege sensul sacrificiilor, le era foarte greu să-i determine pe indieni să renunţe la această practică. Dar Dumnezeu, care citeşte inimile, a trimis-o pe Fecioara Maria.
În acest fel viziunea pe care a avut-o Juan, cuvintele pe care le-a pronunţat Ea: „Eu sunt Fecioara Maria, Mama adevăratului Dumnezeu!”, portretul miraculos pe care Ea l-a lăsat şi ceea ce au văzut aztecii, toate acestea au contribuit la dispariţia idolilor păgâni şi la încetarea sacrificiilor umane.

E oare surprinzător că Preacurata Maria, al cărui Fiu a fost sacrificat pe o cruce pentru mântuirea umanităţii, a dorit să şteargă lacrimile mamelor, surorilor şi prietenilor celor sacrificaţi, făcându-i să înţeleagă, prin portretul Ei că din acel moment sacrificiile umane erau inutile. Iar mâinile împreunate, pentru implorare, nu dovedesc oare că Ea mijloceşte pentru ei în faţa tronului adevăratului Dumnezeu nevăzut.
Auzind cum Dumnezeu Atotputernicul a luat trup omenesc născându-se din Fecioara Maria, apoi a fost răstignit, a fost înmormântat şi a înviat, indienii au fost uimiţi. Dacă Fiul lui Dumnezeu a fost victima divină care S-a oferit Dumnezeului nevăzut pentru a salva omul, sacrificiile lor erau inutile. Cu bucurie mii de indieni îmbrăţişau credinţa catolică în fiecare zi.

„Râu de Lumină”
„Sfânta Fecioară de Guadalupe” era un nume familiar spaniolilor care o venerau la Guadalupe, în Estramadura, până la invazia arabilor, în 711. Atunci statuia a fost îngropată în munţii Guadalupe unde un păstor din dieceza de Toledo a descoperit-o la sfârşitul secolului XIII. I s-a dat numele locului unde a fost găsită, nume al unui râu care curge nu prea departe, căci în arabă, Guadalupe înseamnă Râu de Lumină. Statuia reprezintă maternitatea divină a Fecioarei. În mâna stângă Ea îl ţine pe Pruncul Isus iar în cealaltă un sceptru de cristal.

Regele Alfons al XI-lea a ridicat o capelă în cinstea Ei. De-a lungul timpului ea a fost mărită iar astăzi este o biserică măreaţă, care are alături o mănăstire şi un seminar. Cristofor Columb s-a dus să se roage acolo în semn de mulţumire la întoarcerea din călătorie. El a dat numele de Guadalupe unei insule pe care a descoperit-o, insulă care mai apoi a deveni franceză.

Apariţia Sfintei Fecioare în Mexic a format o legătură spirituală creând o nouă naţiune la sud de Rio-Grande, Mexicul, o naţiune formată de Sfânta Fecioară în persoană.
Studierea Tilmei miraculoase

Fecioara a apărut pe Tilma ca o tânără femeie cu tenul măsliniu, înaltă de aproximativ 1,50 m, îmbrăcată ca o prinţesă aztecă. Ea este însărcinată, după cum dă mărturie centura înnodată deasupra abdomenului dar şi floricica (Nahui Ollin) numită şi Tamale, pe abdomenul Ei. Nahui Ollin pentru azteci simboliza divinitatea. Această adevărată divinitate a lui Isus Cristos însuşi este discretă sub acest simbol, în sânul Mamei. Studii recente au arătat că Femeia din imagine era cu adevărat însărcinată.
La gât, Fecioara poartă o agrafă aurită, împodobită cu o cruce. Aceasta o identifică cu religia catolică. Stă în picioare, rugându-se cu umilinţă. Însă Ea zdrobeşte capul şarpelui cu călcâiul Ei simbolizat de luna neagră pe care indienii o adorau ca zeul Quetzacoatl, cu genunchiul stâng uşor îndoit, ca şi cum Ea ar urma să înainteze arătând că este pe cale şi luptă pentru noi (noi suntem călcâiul Ei (Apocalipsa) iar el ne muşcă pe noi). Ea este Femeia din Apocalipsă, îmbrăcată în soare, cu luna sub picioare.
Sfântul Arhanghel Mihael ţine cu o mâna pelerina Ei care reprezintă cerul înstelat iar cu cealaltă rochia care reprezintă pământul. Regina cerului şi a pământului.
Trăsăturile Ei sunt foarte frumoase şi vii, chipul Ei exprimă umilinţă, tandreţe, blândeţe şi iubire. Privind-o, se pot înmuia inimile cele mai împietrite.
Tilma este albastru-turcoaz, iar rochia Mariei este brun-roz. Culorile sunt strălucitoare şi, după peste 470 de ani, ele sunt la fel de proaspete.

O Icoană nepictată
Ţesătura aspră, zgrunţuroasă, a tilmei nu se pretează picturii şi în fibre nu există nici un pigment. Imaginea Maicii Sfinte a fost deci imprimată în mod miraculos: ca şi cum ar fi proiecţia permanentă a unui diapozitiv, au declarat în 1963 experţii firmei Kodak din Mexic.
O tilmă nu se conservă în mod normal decât vreo douăzeci de ani, cel mult treizeci. Conservarea sa în stare perfectă până în zilele noastre constituie un alt miracol. Papa Pius al XII-lea a spus despre Tilma; „Această operă nu este din această lume.”
Tilma fusese folosită de Juan Diego ca o haină, înnodată în jurul gâtului. Ea putea fi împăturită şi prinsă pentru a se putea adapta taliei proprietarului. Partea de jos a Tilmei putea fi ridicată aproape de talie formând în acest fel un fel de sac pentru a transporta legume sau fructe. Tilma a fost ţesută din fire de cactus Maguey, având două părţi de 0,50m pe 2m, cusute împreună pe lungime. Această cusătură este vizibilă pe Tilma în plin centul imaginii. Capul Sfintei Fecioare este întors spre dreapta ca şi cum ar fi evitat această cusătură.

Atunci când este privită din faţă Icoana este opacă, dar văzută din spate ea devine transparentă. Frumuseţea extraordinară a Tilmei uimeşte ochiul de la distanţă, într-un ansamblu de culori. Icoana sfidează orice explicaţie umană şi este în afara oricărei posibilităţi de a fi reprodusă. Chiar dacă au fost făcute numeroase tablouri, nici o pictură nu a putut să o reproducă. În întregime, este un miracol neîntrerupt.

Totul este miraculos
Papa Benedict al XIV-lea şi-a exprimat deja uimirea în faţa unei picturi atât de gingaşe care a sfidat intemperiile timpului. El scria: „Totul este miraculos în acest portret ieşit din florile culese de pe un pământ complet arid şi care nu produce decât spini. Este imprimat pe o pânză fragilă încât putem vedea prin ea. Şi totuşi nici suprema Ei frumuseţe şi nici strălucirea culorilor nu au fost deteriorate de umiditatea lacului vecin care corodează aurul, argintul şi arama. Pentru nici o altă naţiune Dumnezeu nu a mai făcut atât de mult.” Nici un expert, nici un pictor nu au putut explica cum a putut să reziste acest portret încă din 1531.

Văzută de aproape, portretul pare să fie pal însă de departe, fiecare culoare este intactă. Contrar tuturor picturilor datând din acea epocă, această imagine miraculoasă nu a avut nevoie de nici o restaurare. S-a încercat totuşi să fie „ameliorată”, s-au adăugat îngeri; aceştia s-au şters. Reacoperind cu aur razele de soare, aurul a devenit asemenea solzilor. Tenta argintie care a fost adăugată asupra lunii, s-a transformat în negru şi a început să dispară. Cât despre coroana care i-a fost adăugată pe cap, acum abia mai este vizibilă.
Chiar dacă acest auto-portret al Fecioarei nu a fost supus unei deteriorări a timpului, entuziasmului orb al mulţimilor sau sălbăticiunii fanaticilor, mesajul şi semnificaţia sa ar fi putut să-şi piardă din impact. Trebuie spus că mai bine de un secol, din 1531 şi până în 1647, nu a fost niciodată acoperit şi foarte adesea a fost purtat în mod solemn în procesiune.

În orice moment, bolnavii şi credincioşii puteau să o sărute, chiar pe faţă şi pe mâini, şi să atingă de ea obiecte care ar fi putut să o deterioreze. Cu toate acestea Icoana a rămas intactă.

Neîndemânarea unui aurar care a curăţat rama, într-o zi, ar fi putut să o deterioreze deoarece acidul nitric a curs şi s-a răspândit de-a lungul părţii drepte a hainei. Prin minune, acidul şi-a pierdut nocivitatea la atingerea ţesăturii şi nu a lăsat decât o urmă maro care poate fi văzută pe toate reproducerile bune.
În 1924, pe 14 noiembrie, în timpul celor mai puternice persecuţii ale lui Calles (preşedintele Mexicului între anii 1924 şi 1928) a fost aşezată şi detonată pe altar, sub portret, o bombă. Crucea enormă de bronz, care este acum venerată într-o capelă a bazilicii, s-a încovoiat ca fiind din ceară. Vitraliile şi mai multe decoraţii din marmură au fost pulverizate. Pilonii care susţineau cadrul greu aurit s-au îndepărtat, dar sticla şi Icoana binecuvântată au rămas întregi. În 1647 a fost acoperită cu sticlă dar adesea era scoasă de acolo, pentru perioade îndelungate.

Ochii Fecioarei
Originea divină a acestei opere se observă fie cu ochiul liber fie folosind instrumentele ştiinţei moderne. Ochii Fecioarei sunt vii pe Tilma.
Părintele H. J. Rham a făcut o nouă descoperire. În timp ce predica despre Sfânta Fecioară de Guadalupe, el a terminat spunând: „Pe când eram copil, mama mea m-a ridicat şi, faţă în faţă, mi-a spus: „vezi cât de mult te iubesc, te vezi în ochii mei”. Eu am fost foarte surprins să mă văd în ochii mamei mele şi am înţeles cât de mult mă iubea. Nu am uitat asta niciodată.” Atunci cineva a strigat, arătând spre Icoană: „Priviţi există un om în ochii Ei”. De fapt, au descoperit cu uimire că în ochii Fecioarei se reflecta ceva. În 1929, Alfonso Marcue, care era fotograful oficial al bazilicii Sfânta Fecioară de Guadalupe în Mexico, a descoperit ceea ce părea a fi o imagine foarte clară a unui bărbat cu barbă în ochiul drept al Fecioarei. La început, nu-i venea să creadă ce vede: cum era posibil? Un bărbat cu barbă în ochii Fecioarei? După căutări repetate ale multor fotografii ale sale, s-a decis să informeze autorităţile bazilicii.

În 1956, cinci oftalmologi au examinat ochii Sfintei Fecioare de pe Tilma. Fiecare a declarat că au examinat un ochi uman, incluzând retina în care se reflecta imaginea unui bărbat cu mâinile întinse în faţă la înălţimea taliei şi ale cărui palme întoarse în sus purtau ceva roşu. Era Juan Diego cu trandafirii în mâinile sale. Imaginea în pupilă arată de altfel o distorsiune naturală, cauzată de curbura ochiului Fecioarei Maria.

Noi mijloace au permis mai apoi descoperirea, în afara lui Juan Diego, a Monseniorului Zumarraga şi a interpretului său. Aceste persoane erau prezente în momentul în care imaginea Sfintei Fecioare a apărut pe Tilma. Fecioara era într-adevăr acolo – vie şi adevărată – în momentul deschiderii hainei de către Juan şi a lăsat reflecţia celor prezenţi în pupilele ochilor Săi, imprimându-se în acelaşi timp pe Tilma exact în acel moment. Niciodată o apariţie nu a lăsat atâtea probe!

În 1979, Jose Aste Tonsmann, angajat al IBM, a obţinut, datorită unei foarte bune rezoluţii pe scanerul său, o foarte bună fotografie plecând de la originalul chipului Fecioarei pe Tilmă. A făcut descoperiri surprinzătoare: nu numai un bust uman este prezent în fiecare din ochi, dar se văd şi alte forme umane reflectându-se în ochi! Şi-a publicat ultimele studii despre ochii din Icoană într-o carte „El secreto de sus Ojos” (Secretul Ochilor Ei) cu detalii complete şi cu fotografii ale muncii sale.
Unul dintre cele mai fascinante aspecte ale muncii sale este fără îndoială concluzia că Sfânta Fecioară de Guadalupe nu numai că ne-a lăsat o imagine miraculoasă a apariţiei Sale, dar şi mesaje importante. Aceste mesaje au rămas ascunse în ochii din Icoană până în zilele noastre, timp în care noile tehnologii au permis descoperirea lor, dar şi momentul precis în care este necesar în mod deosebit să fie cunoscute.
În aceste timpuri în care familiile sunt supuse la numeroase atacuri în lumea noastră modernă, în centrul ochiului Fecioarei se disting diferite forme umane, printre care copii, chiar şi un copil purtat în spate de o femeie, aşa cum se făcea în secolul al XVI-lea.

Pelerina înstelată
În cele din urmă, astronomii au reprodus o hartă a cerului din seara apariţiei Sfintei Fecioare, 12 decembrie 1531. Când această hartă înstelată, întoarsă şi aplicată pe o folie transparentă, a fost suprapusă pe imaginea Sfintei Fecioare, stelele coincideau perfect cu stelele de pe vălul Sfintei Fecioare, ca şi cum l-am privi din înaltul cerului.
La fel, o imagine transparentă a Sfintei Fecioare a fost aplicată pe o hartă topografică a Mexicului Central. Munţii, râurile şi principalele lacuri coincid cu decoraţiile de pe rochia Sfintei Fecioare.
Dumnezeu a rezervate descoperirile acestea pentru secolul 20, demonstrând scepticilor că Tilma este cadoul Său miraculos. Iată încoronarea ştiinţifică a validării acestui miracol.
Privind chipul.

Expresia Sfintei Fecioare este cu adevărat de nedefinit. Chipul Ei este atât de tandru, atât de afectuos, atât de uman cu zâmbetul Ei enigmatic, încât nici o reproducere nu poate da decât o mică idee despre blândeţea ochilor iar contururile buzelor sunt prefecte şi strălucitoare.

Sfânta Fecioară de Guadalupe este singura Icoană care s-a „imprimat” ea însăşi în interiorul Tilmei lui Juan Diego. Portretul Ei îşi păstrează în mod miraculos culorile din 1531 iar Tilma care îi serveşte drept suport îşi păstrează proprietăţile naturale. Ea ne arată că trăieşte mereu în Icoana Ei!

Insă lucrul cel mai straniu este acesta: în mod normal detaliile unei picturi sunt mai clare atunci când sunt privite de aproape; însă aici se întâmpla contrariul. De aproape, stelele rochiei abia se văd însă de departe sunt strălucitoare. De aproape trandafirii de pe haina Ei sunt foarte pali însă foarte vii când ne îndepărtam; la fel se întâmplă şi în cazul culorii albastre a rochiei.
Această constatare care a intrigat specialiştii ţine poate de fenomenul „schimbării dimensiunii”.

De fapt, tabloul care pare imens atunci când ne aflăm în centrul catedralei, pare să revină la proporţii normale când ne apropiem. Însă mereu simţim extraordinara impresie a prezenţei, ca şi cum ar fi acolo un har magnetic pe care nu-l întâlnim în nici o altă pictură. Nimic nu poate fi comparat cu acest portret al Sfintei Fecioare; singurul lucru care poate fi spus este că Ea este prezentă acolo.

Mai există un lucru remarcabil care poate fi văzut de pe treptele altarului: chipul Ei pare slab iluminat, ceea ce este fals! Putem să ne gândim că Sfânta Fecioară îl ţine puţin în umbră din modestie poate, deoarece de aproape, detaliile chipului sunt foarte clare. Şi aici este vorba de un alt paradox inexplicabil.
Această prezenţă blândă, această particularitate plină de vivacitate, acest zâmbet enigmatic… Într-un mod misterios, supranatural, Fecioara este mereu la Tepeyac, fiind una si aceeaşi cu portretul Ei.

Sfânta Fecioară a apărut pe Tilma asemenea unui „mestizo”, un amestec al rasei indiene cu cea spaniolă, ajutând unirea celor două rase pentru a forma „Raza”, noua rasă a poporului mexican. Sfânta Fecioară a unit aceste două popoare, indian şi spaniol, dând naştere unei noi naţiuni: cea Mexicană. O nouă naţiune creştină a fost astfel formată prin intervenţia Sfintei Fecioare de Guadalupe.

Articol preluat din Regina Pacis nr.171/2007
Email: reginapacis_ro@yahoo.comAceasta adresa de e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat a putea vizualiza pagina.
Comanda pentru abonamente se primeşte pe numele NEGOIŢĂ ELENA,
la OFICIUL POŞTAL nr. 9, cod poştal 024210
Căsuţa Poştală nr. 31, Bucureşti 9, Sector 2
Preţul este de 1,5 lei pentru un exemplar. Revista apare de 2 ori pe lună (3 lei lunar).
Pentru abonamente colective peste 10 exemplare, preţul/exemplar este 1 leu.