DonațiiAjutați-ne cu o donație, prin PayPal sau transfer bancar!

Să recunoaștem că Dumnezeu ne-a creat puri

Tineri invită pe tineri la depunerea Angajamentului pentru castitate respectiv la trăirea curăției trupești până la căsătorie!
Duminică, 30 oct.2016, Biserica Sf. Maria Regina Păcii din Timișoara! Orele:10.00
În Program: Sf. Liturghie, Depunerea Angajamentului pentru castitate, Film, agapă

Fericiti cei curati cu inima caci aceia vor vedea pe Dumnezeu! (Mt.5,8)
Viata, adevarul, puritatea, simplitatea, inocenta, frumusetea…intr-un cuvant castitatea. Totul incepe atunci cand ne lasam condusi de mana lui Dumnezeu si acceptam ca nu suntem noi stapanii trupurilor noastre…ele sunt temple ale Dumnezeului celui Viu; sunt asemenea unor „casute” la poarta carora asteapta Isus si bate, bate, bate…pana ce, intr-un final poate il auzim si ii raspundem, deschizandu-i incet, incet usile inimilor noastre si devenind astfel gazde pentru un oaspete ceresc. Atunci si numai atunci putem spune ca avem viata adevarata in noi si lumina lui creste in jurul nostru.

Cum putem noi permite mai apoi ca intunericul si forta pacatului sa murdareasca chiar si printr-o simpla atingere aceasta lumina divina care inconjoara inima noastra, stingand-o incet, incet..pana ce mai ramane doar o mica scanteie (speranta) care in final, trista, se stinge si ea? Astfel odata deschizand portita si primind pacatul ca musafir al inimii, stralucirea si albul luminii, al puritatii, al castitatii dispar in abisul pacatului necuratiei.

De ce a devenit oare ceva absolut normal si la moda in lumea in care traim sa ne pierdem puritatea si curatia? Si ceva iesit din comun sa o acceptam si sa o imbratisam? Si de ce majoritatii tinerilor le este frica sa recunoasca ca sunt puri si frumosi asemenea unor copilasi? Pentru ca acolo unde este lumina este si intunericul care mereu va incerca sa ne amageasca in toate modurile posibile: frica, rusine sau teama, „Ce vor spune colegii, prietenii?, „Ma vor exclude din grup!”, „Voi ramane singura, fara prieteni!”, „Vor rade de mine!”…Mereu ne gandim la ce vor spune cei din jur, dar niciodata la ce spune El, adevaratul nostru prieten – Tatal Nostru – a Carui singura parere conteaza cu adevarat, restul sunt doar vorbe goale!

Multi chemati putini alesi!… Fiti si voi printre cei alesi de bunul Dumnezeu in trairea castitatii si nu o sa va para rau! Acolo unde va este comoara va este si inima! Isus va iubeste si va cheama…, toti ingerii, toti sfintii canta de bucurie psalmi de marire in inaltul Cerului! Tot Cerul va asteapta sa spuneti acel „DA” din inima in fata lui Dumnezeu,”DA, vreau sa traiesc liber/a de pacat, sa traiesc in puritate si castitate”, precum si Fecioara Maria plina de smerenie, umilinta, supunere si acceptare a spus „DA” ingerului care i-a vestit venirea pe lume a Mantuitorului!
Curaj, nu il dezamagiti pe Isus, prietenul vostru, iar numele voastre vor fi scrise in ceruri!

Maria P., 26 de ani