A fi relevant sau a fi contra-cultural

de Pr. Shenan Boquet

Dacă îi asculți pe anumiți gânditori catolici, ai crede că cel mai urgent lucru de făcut în Biserică ar fi să găsim noi modalități de a fi mai ”relevant”. În special când vine vorba de tineret. Avem nevoie de mai multe Liturghii pentru tineret cu trupe de rock și hip, cu preoți trosnind de glume; mai multe retrageri și conferințe umplute cu jocuri amuzante, mâncare bună și divertisment de toate felurile; mai multe web-site-uri dibace și materiale de marketing; mai puțin simbolism religios fățiș, precum sutana preotului sau veșmântul călugărițelor, care ar fi ”clericale” și alienante pentru tineri; și, înainte de toate, mult, mult mai puțină vorbire despre moralitate, în special despre moralitatea sexuală.

Sunt atât de multe lucruri greșite cu acest mod de gândire încât e greu de știut de unde să începi. Dar dacă ar fi să precizez, aș zice simplu aceasta: nu a funcționat. Nici măcar puțin. Din 1960, când această strategie (poate fi numită astfel) a fost lansată cu amploare, lucrurile s-au agravat cu fiecare unitate posibilă de măsură prin care am putea măsura sănătatea Bisericii. Avem cu mult mai puțini catolici care să participe săpătmânal la Liturghie, vocații în prăbușire, cunoaștere catehetică în cădere, dezacord răspândit chiar de la învățăturile morale de bază și o creștere uriașă a tinerilor care se identifică ca ne-aparținând nici unei religii.

Starea sumbră a Bisericii în SUA a fost   ilustrată recent de descoperirile cu adevărat descurajatoare a anchetei de cercetare Pew. Ancheta a descoperit că 69% dintre cei care se auto-descriu ca fiind catolici cred că în timpul Liturghiei pâinea și vinul folosite pentru Sf. Împărtășanie sunt doar ”simboluri ale trupului și sângelui lui Isus Cristos”.

Ei bine, ei pot spune asta. Dar pentru a demonstra asta, ar trebui să ignore masa crescândă a dovezilor care nu doar că nu sunt metodele lor preferate care nu funcționează.. însă singurele semne de sănătate din Biserică se găsesc în comunități care fac exact opusul a tot ce recomandă ei – adică comunități care predică fără compromis învățăturile morale cele mai dure și nepopulare ale Bisericii și care recurg la practicile mai formal liturgice despre care ni se spune atât de des că ar fi o barieră în creștere.

 

Creștere în ordinele religioase tradiționale

 

Niciunde nu reiese asta mai clar decât în ordinele religioase tradiționale. Din anii 1960 numărul preoților și al persoanelor consacrate (adică al călugărilor și călugărițelor) s-a prăbușit în Statele Unite. Conform Oficiului Național de Retragere Religioasă, nu mai puțin de 300 din cei 420 de instituții religioase din SUA se află în ultima decadă a existenței din cauza membrilor în vârstă și a lipsei de vocații, după cum a raportat CNS, Serviciul Catolic de Știri.

 

Oricum, în ciuda faptului că nu pare a exista motive de speranță că tendința general de declin va fi întoarsă în viitorul apropiat, există unele excepții notabile. După cum a raportat Joanna Bogle recent în Catholic Herald, ordinele tradiționale catolice se află în creștere. Prin traditional ea nu se referă la tradiționalist. În timp ce unele dintre aceste ordine utilizează  misa latină sau tridentină, majoritatea dintre aceste ordine în ascensiune sunt izbitoare pentru simplul fapt că membrii lor tot timpul poartă un veșmânt, trăiesc în comunități, se roagă Liturghia Orelor împreună și sunt angajate în promulgarea și apărarea învățăturilor doctrinale și morale ale Bisericii fără nici un compromis. Într-adevăr, lucruri de bază.

 

Acesta e contrastul față de multe ordine bătrâne și muribunde, care de mult au renunțat la purtarea veșmintelor specifice, ale căror membrii deseori trăiesc răspândiți în apartamente și reședințe private, care deseori și-au consacrat timpul să lupte pentru cauze feministe moderne sau pentru justiție socială care au puțin de-a face cu credința lor… sau chiar sunt opuse credinței. În timp ce astfel de ordine mor rapid, aducând rareori vreo vocație singulară, ordinele tinere au devenit – în exprimarea unei tinere surori care cercetează ordinele religioase – ”singurul lucru care funcționează”. Adică, acestea sunt singurele ordine care atrag vocații noi.

 

Observați Sisters for Life (Surorile pentru Viață). Conform unei fascinante piese de investigație din National Post, Sisters for Life s-au dublat ca mărime între 2006 și 2016. Vârsta medie a femeilor care se alătură ordinului este de 25 de ani. De reținut, că Sisters for Life există în primul rând pentru a sprijini una dintre cele mai nepopulare învățături ale Bisericii – învățătura ei despre sfințenia vieții și, în special despre copilul nenăscut.

 

Un alt ordin traditional în creștere – Surorile Dominicane ale Mariei, Mama Euharistiei din Ann Arbor, Michigan – și-a dublat de asemenea mărimea în aceeași perioadă.

Dar poate nimic nu ilustreastrează mai bine această tendință contra-intuitivă decât creșterea experimentată de Carmelitanii Desculți – fără îndoială cel mai strict ordin religios feminin din câte există. Femeile care intră la carmelitane își vor petrece întreaga viață în limitele conventului, primind vizitatori doar o data sau de două ori pe an în spatele unui grilaj de metal, și petrecându-și zilele în ore de rugăciune și în muncă manuală asiduă. Oricum, făcând abstracție de faptul că viața carmelitană este poate cea mai puțin contra-culturală imaginabilă cu putință, au experimentat o creștere remarcabilă în vocații. De exemplu Carmelul lui Isus, Maria și Iosif din Elysburg, PA, așezat în dieceza de Harrisburg, a experimentat o astfel de creștere a vocațiilor încât a garantat construirea unui nou convent  în Fairfield; este gândită să dureze sute de ani. Aceasta va fi a doua mănăstire din dieceză. Maica stareță Stella-Marie a lui Isus atribuie creșterea deciziei conventului de a re-îmbrățișa Liturghia latină tradițională în 2000 – cu alte cuvinte să-și facă stilul de viață nerelevant în grad înalt și mai ne-relevant.

 

”Unul dintre aspectele unice ale mănăstririi noastre este că avem forma extraordinară a Ltirughiei” a spus ea. ”De asemenea avem Oficiul Divin traditional. Ne rugăm Oficiul în latină. De asemenea avem permisiunea de a ne ruga în forma tradițională a Oficiului Carmelitan iar femeile tinere se simt foarte atrase de aceasta.” Într-adevăr vârsta medie a femeilor care caută să intre în mănăstire se află între 17 și 24. (..)

 

Jordan Peterson și Episcopul Barron au dreptate

Așadar, ce anume explică creșterea ordinelor tradiționale comparată cu dispariția celor vechi, a ordinelor progresive? Răspunsul deplin ar putea fi complex și lung. Oricum eu cred că Dr. Jordan Peterson și Episcopul Barron au pus degetul pe rană într- conversație recentă. Desigur, Dr. Peterson este fără îndoială academicianul singular, cel mai faimos și influent la ora actuală. Dar ceea ce a izbit pe oricine mereu observând fenomenul Peterson este că un mare procent al audienței sale reprezintă oameni tineri. Și aceasta, în ciuda faptului că Dr. Peterson petrece majoritatea timpului său spunând-le cât de mizerabili și egoiști sunt și presându-i să facă lucrurile dificile necesare ca să-și pună viețile laolaltă. Una dintre mantra-urile sale este că noi trebuie să ne oprim din a vorbi atât de mult despre drepturi ci să petrecem mai mult timp vorbind despre responsabilități.

Acum, a vorbi despre responsabilități nu este un lucru relevant de făcut. Sau cel puțin, aceasta ni se spune în mod constant. Tinerii nu doresc să vorbească despre responsabilități – ei vor să știe care sunt drepturile lor și să lupte pentru ele. Oricum, Dr. Peterson a dovedit că de fapt noi facem lucrurile exact pe dos. Când i-a spus episcopului Barron, știți, eu pot atrage 5.000 de oameni și să le spun că problema cu viața lor este că ei nu au destule responsabilități și aici ei pot găsi semnificația care să-i susțină. Este un mesaj destul de dur.” S-ar putea să fie dur, dar dr. Peterson însuși nu este sursprins. După decenii de practică a psihologiei clinice, el are o uriașă experiență de primă mână care arată că fericirea și îndeplinirea de sine nu se află în acceptarea de sine ”așa cum suntem„, ci mai degrabă în efortul altruist și dureros de a face din sine un om mai bun – înainte de toate o ființă umană care își petrece timpul ajutând și îngrijindu-se de alții.

 

Într-un punct al conversației lor ciocanul a lovit cuiul în creștet. Episcopul Barron tocmai și-a încheiat plângerea că Bisericii, sub influența unor psihologi precum Carl Rogers, i s-a făcut atâta frică de a ofensa lumea sau de a răni sentimentele lor, încât eșuează să le spună adevărul despre condiția lor (că sunt plini de păcat) și cum s-o repare (să devină sfinți). În loc să predice ambele, milostivirea și dreptatea, ”noi am devenit prea mult o Biserică îndurătoare într-un anumit sens” spune Episcopul Barron. ”Ei bine, asta este ceea ce gândesc eu!” a răspuns Peterson. ”Eu nu cred că voi băieților, întrebați destul despre poporul vostru! Nu, nu le dați iadul!”

Cred că aceasta este adevărat atât literal cât și figurat. Pe de o parte, nu spunem credincioșilor că iadul există – ceea ce înseamnă că alegerile pe care le fac în viața aceasta contează. Dar de asemenea nu prezentăm turmei noastre idealul nobil al sfințeniei – starea înaltă de bunătate morală și comuniune intimă cu Dumnezeu față de care fiecare tânjește profund. Nu le dăruim iadul în sensul de a pedepsi păcatele lor și cerând mai mult de la ei. Și, după cum reiese, asta este ceea ce oamenii de fapt vor!

 

În conversația lor sunt mult mai multe lucruri despre care merită să vorbim. Peterson nu este catolic și nu le face bine pe toate. Dar, oarecum, el a văzut tocmai ceea ce atâția din Biserică sunt orbi să le vadă. Oamenilor nu le place să li se spună că sunt în ordine așa cum sunt. Majoritatea oamenilor știu că nu sunt. Ei știu că sunt leneși, slabi, egoiști și de prea multe ori lasă în urma lor o cale de distrugere. Ei au o aspirație profundă față de ceva mai înalt, mai bun, mai nobil. Și ei doresc să li se arate cum s-o obțină.

 

Aceasta, cred eu, că este motivul central pentru care ordinele tradiționale se află în creștere. Aceste ordine religioase nu sunt ”relevante”. Și chiar aceasta este cheia. Mai degrabă ele sunt contra-culturale. Ele cer sacrificii enorme. Ele cer ascultare și sărăcie și castitate. Și tinerii năvălesc spre ele deoarece au obosit să fie tutelați. Isus Cristos a spus ”Fiți perfecți precum Tatăl vostru ceresc perfect este”. Multe din ordinele muribunde mor tocmai din cauză că au înlocuit acest ideal înalt cu celebrarea mediocrității și a modei: deoarece ei nu se mai deosebesc de lume.

 

Așa cum a pus problema Episcopal Barron, noi acum avem ”o generație de catolici care se simt okay, Dumnezeu e iubire. Eu sunt okay. Totul va fi bine.” Rezultatul este că nu există energie. Nu există direcție. Nu există o semnificație. Nu există o înțelegere a bătăliei spirituale.” Mulțumiri lui Dumnezeu pentru noile ordine religioase care întorc acest trend și care dau tinerilor noștri hrana spirituală de care au nevoie. Întreaga Biserică are nevoie să acorde atenție și să învețe de la această tendință.

 

 

Traducere după articolul Be Relevant, Be Counter-Cultural de Pr. Shenan Boquet, Sursa